Pink diary page.

Standard

Anxiety feels like you drank too much coffee on an empty stomach. It feels like you see the world coming to an end but you cannot quite pinpont the exact date.

It doesn’t matter if you have a good life, a lovely family, supportive friends, a good job, a beautiful house. Doesn’t matter. Something will eventually eat your soul.

Anxiety is something rotten inside you. For me, it’s nothing. It’s a little bug that will get squashed by my wrath. I’m just using my anxiety to exercise my English. That’s that.

Homo Deprimatus Lenevisimus

Standard

Astazi m-am gandit sa scriu. Nu pentru ca as avea ceva demn de un Pulizer, ci pentru ca as vrea sa va prezint unul din specimenele umane cu care m-am confruntat de curand. Voi prezenta specia folosindu-ma de 10 puncte esentiale:

1. Nume: Lepra umana

2. Denumire stiintifica: Homo Deprimatus Lenevisimus.

3. Durata de viata: pana raman “prietenii” si parintii fara bani; poate duce o existenta la limita umanului, bazanandu-se pe ziua de maine (Perimetrul existential se limiteaza la 24 de ore).

4. Studii: Miracolele si profesorii prost pregatiti ajuta aceasta specie in dobandirea studiilor superioare. Desi sunt considerate studii superioare, acestea se intreprind contra cost la facultati private, iar preferintele acestei specii sunt studiile nefolosibile in viata cotidiana: filosofie, arta, psihologie, studii umane, litere (romana-engleza) etc (imi cer scuze in numele tuturor studentiilor cu adevarat interesati de aceste domenii; stiu sigur ca ati avut un astfel de coleg).

5. Perioada de imperechere: masculul lepra se va imperechea doar daca va gasi un partener mai prost ca el.

6. Hrana: pate, tigari imprumutate si bautura scumpa in club, cumparata la vrajeala. Homo Deprimatus Lenevisimus va manca junk food doar in ziua de salariu (daca are unul..)

7. Greutate: cat pot suporta “prietenii” si partintii, oscileaza in functie de banii imprumutati.

8. Habitatul natural: specimentul se poate gasi in nenumarate zone urbane: In mall, desi nu cumpara nimic; In parc, uitandu-se la cer si facand poze pentru instagram; Pe trotuar facand selfie-uri, In club, band pe banii altora si lafaindu-se in toate directiile; Pe plaja, facand selfie-uri; Pe bulevard, facand selfie-uri; Pe banci la marginea drumului, facand selfie-uri;

9. Prinderea si imblanzirea: femela sau masculul lepra pot fi prinsi doar daca sunt ademeniti cu un job de vis – bani multi si putina munca. Chiar si asa, dupa ce este prins si pus sa semneze contractul, posibilitatea imblanzirii este mica. Masculul lepra nu va face nimic. Cele 8 ore petrecute la munca se vor imparti in pauze de tigara, cafele, butonat telefonul si belit ochii pe facebook dupa parteneri fezabili. Femela lepra se va preface ca munceste, fiind mereu preocupata cu tutoriale pentru unghii si make up. Cumparatul de haine de firma ciordite reprezinta de asemenea un impedient in imblanzirea speciei.

10. Comportament general:
Femela imi este oarecum necunoscuta in ceea ce priveste comportamentul deoarece datele adunate sunt venite din popor.
In schimb, am avut ocazia vietii de a cunoaste un mascul lepra. Masculul lepra nu are niciun interes in ceea ce priveste viitorul indepartat. El traieste emotiv de pe o zi pe alta. Nu-l intereseaza jobul, insa atunci cand reuseste sa prinda ceva proceduri, se metamorfozeaza intr-un mini sef care are impresia ca trebuie ascultat. El isi creaza propriul habitat la birou, mancand acolo, injurand acolo, plangandu-se de “munca lui enorma”. Colegii de munca il tachineaza spunandu-i ca este “secretara”. Daca gaseste un job mai bine platit, masculul isi paraseste habitatul nou creat si pleaca fara frica spre taramuri necunoscute. Gasindu-se pe o pozitie buna, intr-o companie cu renume, masculul va gasi intotdeauna o metoda sa-si distruga imaginea in societate, riscand concedierea. In cazul unei concedieri, el va cauta ajutor insa nu-l va accepta. Mascului lepra este de o imbecilitate ireprosabila, atingand cote maxime pe orgoliometru. Gasindu-se in postura de a alege o viata umila in care munceste si o viata boema de “artist” care freaca duda, el intoteauna o va alege pe a doua.

Masculul confunda site-urile de socializare cu jurnalul lui roz de sub pat, astfel postarile lui au adesea tenta dramatica de persoana depresiva care sta cu burta in sus si asteapta sa-i cada norocul in brate. Este usor comparabil cu prostii care stau in interiorul unei cladiri in flacari, dand vina pe pompieri ca nu ajung mai repede, in loc sa iasa dracu’ de acolo.

Desi viata lui mediocra a luat o curba periculoasa spre mai rau, el va posta din cand in cand citate motivationale si imagini cu peisaje inspirationale, crezand ca viata lui devine mai cool cu fiecare click.

Desi toti cei care au avut “prilejul” de a cunoaste unul din aceste specineme se cracaneaza de ras citind acest articol, Homo Deprimatus Lenevisimus va ramane in bula lui, orb ca o cartita.

Idiocracy sau cum vad eu oamenii de la Cotroceni

Video

M-am tot lasat de scris in ultima perioada pentru ca viata mea s-a rezumat la eat-work-sleep, iar mai apoi la eat-work-protest-sleep, iar acum sunt intr-un impas major al vietii in care ma tot gandesc cum sa scap d-aici.

Toate tarile sunt cu ochii pe Romania, iar toti romanii sunt cu ochii pe proteste. Eu una nu m-am ingramadit sa scriu despre acest subiect pentru ca nu-s expert in drept si-n politica, desi in ultimele zile am citit constitutia, ordonantele, codul penal si-am inteles unde mi-e pozitia. Am inteles de ce ar trebui sa protestez si pentru ce anume. Ce-i drept, nu am TV. De cand m-am mutat in Bucuresti am decis sa nu-mi pun cablu. Nu ma ajuta cu nimic. Daca vreau sa vad filme, ma duc la cinema. Daca vreau sa aflu ultimele stiri, le citesc pe net. De cand eram mica am considerat ca televiziunea te spala pe creier, mai ales cand majoritatea posturilor TV romanesti iti ofera doar mizerii.

M-am decis totusi sa scriu despre oripilanta manifestare de la Cotroceni. Nu am fost acolo, insa nu m-am lasat manipulata. Initial chiar am crezut ca este un protest normal, civilizat, asemeni celui de la Victoriei, insa filmarile NU MINT. Aici nu mai e vorba de manipulare si de instigare la ura. Pur si simplu filmarile nu mint. Mi-e greu sa cred ca cineva s-a dus acolo si le-a spus pensionarilor sa se comporte ca niste gorile pentru ca se filmeaza. Din nou, filmarile (fara argumente, traduceri, tot felul de giumbuslucuri) NU MINT.

Initial mi-a fost mila de acesti oameni. Am considerat ca sunt si ei acolo sa-si apere drepturile. Am crezut ca fac si ei parte din multitudinea de pensionari saraci ai acestei tari, insa saracia lor s-a dovedit a fi una mai profunda. Ei nu sunt saraci material, ei pur si simplu sunt spalati pe creier. Saracia lor este una interioara. Sunt niste forme de carne care fac umbra pamantului fara sa se intrebe ” De ce sunt eu oare aici si care e scopul meu?”.

Uite cum sta treaba. Mi-am lasat paranoia si imaginatia sa bantuie, incercat sa caut motivatie pentru acest protest si nu am cum sa nu-mi indrept ochii spre televiziuni. Ce credeau oare? Ca-si fac raiting in mijlocul zilei pentru ca oamenii normali la cap ii urmaresc? Proasta impresie. Daca RTV si Antena au cerut oamenilor sa iasa in strada la ce se asteptau? Credeau ca vor iesi in strada cine stie ce oameni de cultura, oameni cu job-uri, manageri, studenti? Se asteptau sa fie 1 milion de protestatari? Zambesc in sinea mea pentru ca ma simt mai desteapta decat evaluatorii acestor televiziuni.

S-a cerut protest si s-a facut protest. Adusi cu autocare sau nu, veniti de acasa sau pur si simplu s-au oprit si ei pe acolo crezand ca vor aparea la TV, acesti oameni n-au inteles pentru ce protesteaza. Bun. Cam atat am avut de spus SERIOS.

Pentru ca nu as vrea sa imi schimb stilul flegmatic de a scrie, as vrea totusi sa fac o analiza psihologica,vizuala si auditiva a protestelor de la Cotroceni, analiza ce nu necesita studii superioare sau experienta in domeniu. Este o analiza umana asupra evenimentelor petrecute.

SURSA 1:  https://www.youtube.com/watch?v=xLWoBC11Nj4

Barbat : “Instigatorile, HOO, omara pe ma-ta si pe tac-tu, ba, ca sunt pensionari [si tu tot pensionar o sa ajungi, bai boule.” (evident, am pus eu cratimele unde trebuie, mi-e greu sa cred ca acest speciment stie unde sa puna punct, cratima sau virgula.

Femeie : ” te omoram in bataie, da-i drumu’, da-i drumu'”

Well, asta este un inceput promitator a unul protest “pasnic”.

SURSA 2: https://www.youtube.com/watch?v=58Vai3LuJTE

Reporter : De ce ati venit doamna aici?
Femeie cu dantura franjuri: Eu am venit sa sustin guvernul Grindeanu si acest om care nu este roman ne agita sa ne batem romani cu romani, nu se poate!
Reporter: Cum nu este roman, doamna?
Femeie cu dantura de cal: Pai Iohannis e roman?
Reporter: Este cetatean roman, nascut in Romania
Femeie cu dantura din bucati sparte de gresie murdara: Este nazist, este neamt, este de origine neamt. Omul asta a venit sa ne-ne-nenoroceasca tara! Asta nu este, asta vrea sa ne distruga tara pentru ca asa este pus de catre … [??? I do not speak teeth] care sunt plecati. El este…
Reporter: Dar cine il pune?
Femeie cu dantura de rechin bolnav: El este un papusoi. Stiti ce inseamna papusoi?
Reporter : Porumb, doamna, porumb (femeia pare surprinsa, sigur nu se astepta ca papusoi sa fie regionalism pentru poromb, undeva-n spatele creierului un neuron de-al ei a vomitat masculinul pentru papusa iar acum intreaga ei existenta este cutremurata de un raspuns diferit)
Femeia fara dinti: Porumb …. [beep, beep, computing], este un om asa pus ca un … e, si? il lasa sa… se foloseste de el. Si il rugam frumos sa ne paraseasca tara. Pentru ca asta nu este un om care doreste binele tarii. Vrea sa ne distruga.
Reporter: Dar de unde aveti dumneavoastra informatiile astea? Unde va uitati?
Femeia cu dintii lipsa pauza gaura: Da, avem informatii pentru ca.. se spune la televisor (a se citi TEMBELIZOR)
Reporter : La ce post va uitati?
Femeia agramata fara dinti: Toate posturile spune la oameni d-astia care ..aaa.. sunt.. aa..care, care [??? I do not speak stupid].. oamenii astia care sunt plecati acolo. E platiti cu un milion! Sunt platiti, sunt platiti.
Reporter: Doamna, vreau sa va mai intreb un lucru, ce-i acela un binom?
Femeia cu dintii facuti din mucuri de tigara : Binomu? Sunt oamenii astia care conduc si s-au unit unii cu altii si nu ne face altceva decat ne.. nee…
Reporter: Pai cine mai exact?
Femeia certata cu dentistul: Pai este DNA-ul, SRI-ul si in frunte cu omul asta care spune jos DNA-ul. Jos mainile de pe DNA. Jos labele de pe guvern. E DNA-ul lui. Se foloseste de el. Si pentru ce? Toti sunt penali, el nu e penal. Si el e penal. Cum poate sa ma faca pe mine penal cand nu sunt judecat.
Reporter: Am inteles (Oana n-a inteles).

Bun.. nu stiu cu ce sa incep si-mi dau seama ca m-am angajat sa scriu un roman, nu o simpla postare pe blog.

Analiza vizuala:
Femeia aceasta reprezinta fix ce e rau in aceasta tara. Paltonu’ fumegand a naftalina si baticu’ albastru indica o situatie materiala precara, dar nu indeajuns de precara avand in vedere pilozitatea rosie. Femeia a dat banu’ pentru a-si infrumuseta capatana, insa n-a auzit de intretinere. Personalitatea ei este complex lipsa, la fel ca si dintii (despre care tot am mentionat). Luand in calcul incercarea ei de a iesi din anonimat prin culoarea parului si oripilandu-ne la intalnirea ochilor cu dantura, putem concluziona ca femeia isi ascunde gunoiul sub covor in loc sa-l ia cu matura.

Nu cred ca are job, iar daca ma insel probabil este vreo vanzatoare de aprozar care greseste restul de fiecare data. Cunostintele acestei persoane sunt limitate, insa ceva este in neregula. Daca ai bani de vopseluri de par de TV si cablu, pai, tanti, nu te costa nimic sa pui mana pe-o carte (abecedar sau dex). Femeia e certata cu cartea, dar si cu dentistul.

Analiza auditiva:
Daca m-as lua dupa logica ei, Klaus Iohannis, nascut si crescut in Sibiu, este neamt. Deci Sibiul e in Germania. A naibii treaba.. credeam ca n-avem granita cu Germania, am fost mintita la orele de Geografie. Daca tot a aparut in Monitorul Oficial autonomia statului secuiesc, astept cu nerabdare autonomia Sibiului ca parte a Germaniei. Ok?

Si daca tot s-a legat de nemti, inseamna ca toti nemtii sunt nazisti nu? Pai doamna, Carol I ce a fost daca s-a nascut in Sigmaringen? Nu era tot neamt? Fac pariu ca strabunii tai l-au huiduit pe Carol cand a ajuns in tara. L-au huiduit si cand a asfaltat drumurile de sub picioarele lor ca sa nu mai stea cu labele in noroi?

Si-mi spui ca omul A VENIT sa distruga tara? Vreti sa paraseasca tara? Pai de unde a venit si unde vreti sa plece? Daca pleaca acasa, pleaca la Sibiu. Dumneavoastra credeti ca Sibiul e alta planeta sau ce?

“Oamenii astia e platiti cu un milion”. Eu nu e platita. Eu dus de buna voie in piata si facut galagie la parlament pentru ca eu nu cap gol. Eu cap cu creier care are idei. Si daca am fost platita, unde-mi sunt banii? Caut banii aia de doua saptamani si cardul tot gol e.

POSIBILA analiza psihologica:

Suflet sensibil, plange la telenovele, poarta cruciulita la gat si-i multumeste lui Dumnezeu cand a scapat de bataile sotului care-a murit de ciroza. Merge la biserica regulat, dar injura si sparge seminte cu vecinele de la bloc. Ar vrea sa otraveasca pisicile si cainii din cartier, dar n-ar vrea sa cheltuie banii pe otrava pentru ca are programare la coafor. Se plange de sistem, se plange de ajutorul social, dar nu-si cauta job pentru ca multinationalele n-o cheama la interviu. Nu stie ce e ala un CV. Are cateva rude in Italia, dar s-a certat cu ele pentru ca nu i-au trimis cadou de Craciun. Persoana influentabila. Daca primeste ceva moca, te slujeste ca un caine credincios; daca nu-i dai nimic material si-i explici idealuri, se uita la tine crucis crezand ca faci vraji. Nu o preocupa aspectul fizic, dar doreste sa iasa in evidenta prin ceva. Ar vrea sa fie o persoana mai desteapta, dar nu stie cum. Crede ca TV-ul e biblia contemporana. N-a auzit de internet. Foloseste telefonul mobil doar sa verifice ceasul. Vrea sa pice DNA pentru ca ea nu este “penal”. Striga “Jos Iohannis” pentru ca el are functia de preseDINTE. Nu suporta cuvintele care contin “DINTE”.

Fara glume acum, doamna ar trebui sa-si ingrijeasca de propria persoana inainte sa se ingrijeasca de parlamentarii ei preferati.

Mi s-a umflat o vena deja. Revin mai tarziu.

 

 

Zmeura merge la doctor III

Standard

Ziua 6: Luni dimineata m-am pornit din nou spre morga aia de policlinica. De aceasta data mi-am luat insotior pentru orice eventualitate: crapat in strada, decedat la metrou, cazut pe scari si rupt gatu’ etc.

Din nou, am avut programarea numarul 15 la ora 11:00. Exact aceeasi programare pe care am avut-o si vineri. Am venit impacata cu gandul, stiind ca vor exista intarzieri, insa nu ma asteptam absolut deloc la ceea ce va urma.

In sala de asteptare erau doua persoane programate la ora 11:00 : programarea numarul 10 si programarea numarul 11. Ce surpriza morbida! Frustrata aia de asistenta, pe langa faptul ca nu are habar sa tasteze la un laptop in secolul XXI, nu stie nici sa faca o programare. Cum cacat sa programezi 3 oameni in acelasi timp la ortopedie? Controlul dureaza 20 de secunde, iar la 11:01 ai alte 3 programari? Intrebare pusa, raspuns descoperit in urmatoarele minute. Asteptand ca niste animale la eutanasie am avut surpriza sa vad alti 3 posibili pacienti care au venit. Care mai de care cu probleme existentiale: un mos cu tensiune ridicata care vroia un tensiometru (desigur ca la ortopedie ti se ia tensiunea..), un domn care si-a luat liber 30 minute de la munca si vroia sa intre urgent etc. Nu vreau sa intru in alte detalii, deoarece oamenii ce asteptau la fel ca si mine nu au nicio vina ca sunt bolnavi.

Idee de baza a acestei zile petrecute la ortopedie este ASTEPTAREA. Am reusit sa intru in cabinet dupa 2 ore! De ce va intrebati? Pentru ca absolut toti oamenii care au venit inainte si dupa mine au intrat INAINTEA mea, decizie luata voluntar de catre asistenta. Ea iesea pe hol si chema fiecare pacient  inaintru, ignorand complet fata mea schimonosita de durere si protestele mele. Programare la 11, sigur. Cu hernie de disc, dureri insuportabile si nervii la pamant, pacientului ii face bine o frumoasa asteptare de 2 ore intr-o sala in care nu te poti intinde, iar singura pozitie “jos” este pe un scaun complet incomod care nu are nimic in plus fata de un scaun electric in acest moment (poate doar partea cu electricitatea).

Doua ore de asteptari pentru nimic. 5 minute am stat in cabinet, 5 minute in care nu mi s-a zis nimic nou. Doctorita nici nu s-a obosit sa se ridice de la birou sa-mi palpeze coloana (macar sa cred ca vrea sa ma ajute). Am cerut trimitere la RMN, mi s-a zis ca nu este nevoie. Doamna doctor a refuzat complet aceasta cerere de parca ar fi platit ea RMN-ul din propriul buzunar. I-am spus ca nu ma intereseaza cat costa, doar sa imi dea o trimitere, insa raspunsul a fost tot acelasi: NU. Surprizator sau nu, nici medical nu a vrut sa imi dea. Pentru ca am avut o singura adeverinta de la munca, iar prima mea vizita a fost la doctorul de familie, adeverinta in original a ramas acolo. La ortopedie eu m-am prezentat cu o copie, insa asta nu a fost indeajuns de buna pentru doctorul de aici. Trebuia sa aduc adeverinta in ORIGINAL, ceea ce inseamna un nou drum la medicul de familie si din nou inapoi la ortopedie. Cam multe drumuri pentru cineva cu hernie, nu? Ce conteaza, nu e ca si cum doctorul ortoped ar fi avut durerile mele.

Fara trimitere si fara medical, am considerat ca nu mai am nimic de pierdut, asa ca mi-am varsat of-ul. Le-am spus doctorilor ca am de gand sa merg la o clinica privata sa-mi fac RMN-ul si restul pentru ca nu mi se pare normal ca un pacient diagnosticat cu hernie sa astepte 2 ore, sa fie pus pe drumuri si sa i se refuze o amarata de trimitere, nu mi se pare normal ca un pacient cu hernie de disc sa fie diagnosticat pe baza unui stranut, dar sa i se refuze posibilitatea de a afla ce vertebre sunt afectate. Cum as putea sa fac un tratament special daca nu stiu ce am? Am nevoie de gimnastica medicala, de masaj, de kinetoterapie, dar toate astea pot sa le fac DOAR daca stiu exact ce am? Daca am nevoie de operatie? Daca e grav? Daca am altceva, iar diagnosticul e gresit? Doctorita a dat din umeri, ignorand complet ce turuiam si mi-a zis sa ii aduc adeverinta de la munca in original, altfel ea nu da medicale pentru ca “asta incalca legea”. Oblivious. M-am simtit de parca purtam o discutie cu un cartof retardat mintal. Am tacut, am dat buna ziua si am plecat.

Nu stiu cum este posibil asa ceva. Inteleg ca sunt tanara si in putere, inteleg ca am toleranta ridicata la durere, insa comportamentul acestor “doctori” este inacceptabil. Macar de-mi ofereau un motiv VALID pentru care toate babale au intrat inaintea mea la doctor. Macar de-si cereau scuze si-mi dadeau un cacat de trimitere la RMN. Nu costa nimic daca-mi trantea o mazgalitura pe foaie c-o parafa retardata doar ca sa umblu mai departe pe la RMN-uri. Nu costa nimic. Nu costa nimic daca imi dadea medical si-mi spunea “adu-mi adeverinta aia cand ti se reface spatele” sau “poti trimite pe cineva sa o aduca”. Nu. Trebuia eu, om cu spatele rupt in doua, sa umblu pe drumuri ca sa le aduc o bucata de foaie infecta. Trebuia eu, om cu spatele rupt in trei, sa astept 2 ore pentru a primi doar refuzuri. Este trist ce se intampla. Este trist mai ales pentru ca eu sunt unul din multii angajati care platesc taxe pentru aceste servicii. Inteleg, salariile doctorilor nu sunt bune, salariile doctorilor sunt o batjocura, situatia lor este din ce in ce mai precara.. dar asta nu inseamna ca au dreptul divin sa-si tratezi pacientii ca pe niste carpe. Eu am fost civilizata, am asteptat, am strans din dinti, insa n-am primit nimic in schimb. Nici macar un cacat de consolare ca-mi va trece durerea.  Cand am precizat ca am asteptat doua ore ca sa intru in cabinet si incepe sa ma doara spatele foarte tare, stimabila doamna doctor si-a strans buzele intr-un cerculet dezaprobator si mi-a zis “nu e de la stat domnisoara, e de la mers, nu trebuia sa umblati atata pe afara”. NU ZAU!? Ma trimiti de la ortopedie la doctorul de familie, inapoi la ortopedie, inapoi la doctor cu zece programari si zece mii de minute de asteptare, cu prezenta mea obligatorie acolo, dar eu NU TREBUIE SA UMBLU? Fuck off.

Urmeaza ziua 7.

Zmeura merge la doctor II

Standard

ZIUA 2, care a coincis surprinzator cu Inaltarea, a fost una din cele mai neputincioase zile din viata mea. Nu am rezolvat nimic sunand pentru programare, caci cabinetul nu m-a putut “strecura”. E de la sine inteles.  Nu sunt eu religioasa cea mai extraordinara de pe pamant, dar am aflat cu stupoare ca in zilele cu astfel de sarbatori importante in care toate babele sunt prezente in tot orasul, cerand sa stea jos in metrou/RATB/sala de asteptare/ parc etc., dupa 4-5 ore de stat la biserica in picioare, nu se poate face programare nicaieri. Toate babele merg la ortopedie sa-si ia reteta pentru osteoporoza, genunchi umflat, coloana stramba etc. (multumindu-I lui Dumnezeu pentru ca le trece durerea dupa 20 pastile). Am facut programare pentru ziua urmatoare.

Ziua 3: Am reusit sa imi fac programare la ora 11. Programarea numarul 15.

Mi-am luat liber de la plantatie, rezervandu-mi toata ziua doar pentru doctori, medicamente etc. Totul suna bine-n capul meu, insa poate ati uitat ce am zis in articolul precedent: am o mica si RAUTACIOASA hernie. Durerea era surda, dar permanenta. Puteam merge singurica, puteam sa ma aplec sau sa fac orice lucru cotidian, asta pana cand nesimtita asta de hernie a hotarat ca este o zi minunata sa-mi arate cine e “sefa”. Am stranutat. Yes. Hapciu. Atat a fost. Atat mi-a trebuit. Am simtit durerea a o mie de ghiare de pisica-n zona lombara. Muschii mi-au inghetat. Durerea a inceput sa zvacneasca haotic din numeroase puncte ale coloanei. Amin. I dieded.

M-am dus la doctor in pijama (ce bine ca nu port tampenii cu hello kitty, ci pantaloni de trening si tricouri plicticoase).Mi-am pus sosetele cu un umeras. Atat de grav era. Am inceput sa plang in metrou. Am crezut ca mor pe strada. Atat de grav era. Am ajus la doctor cu lacrimi in ochi doar sa realizez ca SISTEMUL nu e facut sa salveze vieti ci sa numeroteze pacienti pe listele de asteptari. Am luat un loc in holul grotesc al clinicii si am inceput sa astept cumincioara. Urmatoarea conversatie prin mesaje a avut loc DUPA ORA 11 in timp ce asteptam:

O: E o tanti aici… asteapta la un alt cabinet.. sta ascunsa dupa colt si respira ca Darth Vader.

J: Si in cabinet nu e nimeni? sau ti-a zis sa astepti?

O: mi-a zis sa astept. E o baba inauntru si au inceput sa apara si altii..

J: ok. Dar tu urmezi dupa cine e inauntru, nu?

O: nu stiu, mi-a zis sa astept.

J: Ok love. Sper sa nu te tina mult

O: Baba aia (darth vader) vorbeste ca un mafiot Italian numit Giovanni, ca in filmul Nasul

O: Tocmai a iesit baba si a intrat alta baba pentru ca asa a zis doctorita. Evident ca la mine nu e urgent

J: spui cand mai iese ca e nevoie urgent si la tine si ca ai trimitere si programare pt ora 11

Conversatia asta m-a distras de la durere, fiind in plina criza de hernie. Dupa cum ziceam: durerea a o mie de ghiare de pisica infipte in zona lombara. Comparatia perfecta.

Pe la 12:00 m-a primit si pe mine in cabinet.

Incaperea nu era la fel de trista ca holul. Gresia era mai noua. Faianta se ridica pana-n tavan, acoperind camera cu-n alb laptos. Pe pereti erau atarnare niste mulaje ale corpului uman vechi din 1900 toamna. Unul prezenta oasele, altul prezenta muschii. Eram fascinata de rezistenta acestor mulaje din cauciuc/plastic si de culoarea lor dobandita de-a lungul timpului. Biroul doctorului era mare, plin de cablaraie infipta intr-un laptop la care statea asistenta.

Aici m-am lovit de cele doua doamne distinse care mi-au ignorat plansetele timp de o ora pentru ca ele aveau de dat retete compensate babelor. Asistenta era o fetiscana la 35-40 de ani, tunsa scurt si roscat ca un pechinez, cu unghii argintii si capacitati imposibil de descris cand vine vorba de computer skills. Sa spunem doar ca femeia tasta cu un deget uitandu-se de doua ori la tasta inainte sa o apese.

Doamna doctor, specialist ortoped, era mai in varsta, deci cu o experienta mai vasta cand vine vorba de ignorant pacienti. Daca ii scoti halatul de doctor si-o trantesti la piata intre rosii si zarzavaturi, nici nu-ti dai seama ca femeia are atat de multe studii. Capacitatile ei de a conversationa cu o fiinta umana in durere erau nule. Zambea tamp ca o broasca, zigandu-mi ca trebuia sa vin mai devreme. Cand dom’le? Programare n-am putut face ca sunteti “ocupati”, iar cand imi fac programare astept o ora. CAND sa vin mai devreme?

Iar consultatia a durat fix 5 minute ceea ce e foarte mult, avand in vedere ca jumatate din timpul asta boceam ca o profesionalista la inmormantari. Mi-a dat reteta si m-a trimis acasa. Diagnosticul mi-a fost dat pe baza stranutului de dimineata si doua – trei palpari de deget pe coloana. Am primit reteta si mi s-a spus ca trebuie sa am 3 zile de repaos total. Numai bine: vineri, sambata, duminica am repoas iar luni vin din nou la ortopedie sa vedem ce dracu’ facem mai departe. Nu mi s-a explicat nimic altceva, de ce sa mi se explice? Cuvintele costa, iar eu probabil nu am lasat destul bacsis intre cablurile de pe birou. Am plecat schiopatand dupa cele 5 minute pentru care a trebuit sa astept o ora, am aruncat cu bani la farmacie si m-am intors acasa.

Dupa aceasta “escapada” deja am ajuns cu nervii intinsi la maxim. (si aici ma refer si la nervii spinali care imi zvacneau de durere). Nu exista cuvinte sa explic dezgustatoarea experienta pe care am avut-o insa asta nu a fost sfarsitul. Am patit MAI multe.

Credits: multumesc J. pentru ca esti mereu alaturi de mine, multumesc mamei pentru suportul psihic si salteaua ortopedica, multumesc tuturor carora le pasa. Sunt inconjurata de oameni frumosi. I love you all.

Urmeaza ziua 6 (4 si 5 am stat in repaos total, am mancat ca o scroafa si am dormit cate 16 ore pe zi, deci nu e nimic interesant de povestit)

Zmeura merge la doctor

Standard

Buna ziua,

Sa trecem peste prezentari si ambiante si sa presupunem ca nu m-am oprit niciodata din oripilanta mea aventura pe acest blog. De asemenea, as dori sa multumesc “fanilor” pentru ca imi citesc articolele in continuare (ce credeati? vad cand cineva imi acceseaza paginile, desi interestul pentru nervozitatea zmeurei mi-a scazut semnificativ datorita stilului de viata pe care l-am adoptat: sclavismul corporatist si numaratul banilor saptamanal).

In orice caz, am revenit cu forte noi pentru a sublinia situatia curenta in care ma aflu, situatie care merita povestita la un foc de tabara, in padure, ca substitut pentru o poveste de groaza veritabila.

Pentru a va introduce in context, trebuie neaparas sa va povestesc despre exceptionala mea persoana: Am facut o mica si rautacioasa hernie de disc. Pentru cine are asa ceva sau cunoaste pe cineva care are asa ceva sau cunoaste pe cineva care cunoaste pe cineva care are asa ceva, hernia de disc este a dracu’ de dureroasa si-ti strica cele mai frumoase momente din viata. Vrei sa iti pui sosete? Nope, ia durere. Vrei sa te apleci la oglinda sa vezi ce ai in ochi? Nope, ia durere. Vrei sa stai la birou? Nope, ia durere. Vrei sa iei motanu’ in brate sa-l smotocesti? Nope, ia durere. Vrei sa stai in pat? Nope, ia durere. Vrei sa te intinzi? Nope, ia durere. Si lista poate continua la nesfarsit.

Pentru ca am dobandit aceasta mirobolanta durere-n coloana, m-am hotarat sa ma duc la medicul de familie. Medic pe care nu l-am mai vizitat din 2014 cand am avut arsuri de gradul 2 pe piept si mana. Va imaginati deci cat de des merg eu la medici si cat de mult imi plac aceste vizite. Ca sa intelegeti mai bine povestea voi face o desfasurare pe zile:

ZIUA 1: Am ajuns la doctorul de familie. Am zis ce ma doare. Doctorul a zis “nu e nimic grav, dar va dau trimitere la ortopedie si o retata cu x pastile”. Totul bine si frumos. Luat reteta, platit 50 RON pe medicatie, primit trimitere catre ortopedie, la clinica Dorobanti. Din acest punct al calatoriei mele nu am mai stiut ce se va intampla, fiind trimisa intr-un taram necunoscut, plin de balauri si printese.

Am cautat pe net clinica si sectia de ortopedie. Am incercat sa sunam la numarul de telefon afisat, insa o voce confuza ne-a explicat ca acest numar nu mai apartine cetralei din policlinica de vreo 3-4 ani. “Extraordinar”, mi-am zis in minte. “Nu se putea mai bine” – site-urile afiseaza in continuare un numar de telefon incorect! Asta e un semn bun pentru mine. Daca toti suna la numarul ala sa faca programari, sigur doctorii aia stau degeaba toata ziua si joaca macaua pe paturile de spital. (Am incercat sa fiu pozitiva undeva-n adancul sufletului; incercand sa ma agat de orice idee tembela care sa ma faca sa cred ca totul va fi bine). Ne-am decis sa mergem pana la clinica pentru a vedea ce program au cei de la ortopedie si ce programare pot sa-mi fac. Evident aceasta clinica este undeva pe la Romana, insa nu va asteptati la ceva vizibil. Nu exista niciun semn care indica o policlinica in zona respectiva, nimic. Iar daca apelezi la google maps, te trimite undeva la Aviatorilor la Clinica privata Regina Maria, care este pe Dorobanti. Puf! Ne-am descurcat noi, pentru ca suntem baieti destepti, insa unde am ajuns depaseste orice imaginatie bolnava.

Clinica se afla intr-un gang dubios, flancat de doua cladiri: Cladirea de pe stanga parea renovata de curand, pompoasa. Nu m-am sinchisit sa citesc ce anume se desfasura in aceasta cladire insa observam babe cum ies, deci posibil ceva medical, tratamente, medici de familie etc. A doua cladire, cea de pe dreapta, parea abandonata. Tencuiala pusa acum 20 de ani e acum cojita pe la grinzi si colturi, iar culoarea galbena e stacojie, imbibata cu apa si acoperita cu muschi. Lemnul grinzilor si acoperisul sunt crapate de vreme si uscate de soare. Mi-e si frica sa trec pe aici, gandindu-ma ca-n orice secunda voi da coltu’ sub ruinele astea galbejite fara sa apuc sa fac un testament in care imi las toata averea motanului.

Policlinica Dorobanti e ceea ce putem numi cu incredere un edificiu ce inglobeaza toate influentele arhitecturale comuniste intr-un mic si trist cub cu geamuri unde bolnavii isi dau duhu’ pe saloane. Palaria jos cand vine vorba de termopane, toate geamurile par schimbate, insa  80% din suprafata cladirii este acoperita cu pancarte dubioase ce ascund eroziunea peretilor si vopseaua pusa de bunicul lui Ceausescu. Atat mi-a fost. Am ajuns si eu intr-una din institutiile romanesti, in care ar trebui sa se bage bani, dar asta ar insemna mai putine masini de lux parcate la Parlament.

Mi-a murit sufletul la intrare, parol. In fata clinicii, un schizophrenic isi dadea gentil palme peste genunchi, stand rezemat de o balustrada ruginita. La intrarea in clinica, o baba durdulie cu gambele foarte umflate se chinuia sa urce cele trei trepte. Pe usa de la intrare, un afis mare, mazgalit de mana in care se spunea ca fiecare cabinet trebuie sa contribuie cu x bani pentru centrale termice. Va dati seama in ce mediu traiesc acesti doctori. Acesti oameni care au rupt bancile facultatii, au ingalbenit paginile cartilor de medicina, au stat noptile la invatat, in timp ce politicienii faceau 3 ani la Romano-Americana, si aia 3 cu prezenta la examene (optionala, desigur). Mi-am luat inima in dinti si am intrat si eu in clinica.

Inauntru se desfasura un hol dreptunghiular cu un panou imens cu specialitatile in ordine alfabetica si corpul cladirii in care se afla acestea. Din fericire am nimerit corpul cladirii din prima, insa simteam cum ceva ma strange in spate. Am intrat apoi inspre zona cu Ortopedia. Aici am gasit acelasi tip de “aranjament”: marmura sparta pe jos, sigur stiti modelul ala tipic pe care il vedem in toate cladirile construite pana in anii ’90, mozaic gri-murdar pe pereti si nenumarate afise lipite cu scotch. Afise pentru spalat creiere cu familii fericite si zambitoare care stau in parc la picnic, batrani care fac exercitii pe plaja la apus de soare  – toate acestea le puteti dobandi doar daca veti cumpara noul medicament pentru reumatism “blablabla – nobody cares”.

Mozaicul era cazut si inlocuit pe alocuri cu patratele verzui care imi aduc aminte de culoarea sticlelor vechi de bere. Prizele vechi sunt abandonate, ruginite si arse, insa solutia nu a intarziat sa apara: sunt trase noi cabluri si prize patrate de plastic troneaza langa arsurile antice. Scaunele sunt de doua tipuri (comfort dom’le, comfort): pot sa aleg scaun tare sau scaun moale. Scaunul tare e plastic albastru, fix albastrul ala nervos pe care il gasim si la metrou. A dracu’ de incomode scaunele alea. Am incercat sa stau jos, insa coloana mea se simtea de parca am pedepsit-o. Celalalt tip de scaun era cel moale: scaun simplu, de birou, legat cu lant de celelate scaune. Yep, ati citit bine. Scaunele erau legate cu lant! Scaune negre, simple, care erau acum gri, pline de praf, cu materialul rupt si murdar, buretele rupt si el, scobit de vreun pacient neastamparat. Am murit pentru a zecea oara in ziua respectiva cand am vazut aceste lucruri. Am murit pur si simplu. Am luat programul/numarul corect de telefon si ne-am tirat de acolo, sperand ca doctorii totusi isi vor face datoria cand ma voi intoarce la control.

Va urma ZIUA 2…

Pasi de urmat pentru trantori

Standard

Stau si sorb cate o gurita de Jack cu suc de mere si stramb din nas. De ce? Pentru ca-mi permit.

Nu ma-ntelege gresit, cititorule, nu-mi displace gustul, ci randamentul unora in viata.Stau si-mi masor milimetric aptitudine si-ajung la concluzia c-am realizat mai mult in 2 ani cat alti reusesc sa realizeze o viata intreaga. Nu vreau sa ma laud, nu. Vreau doar sa subliniez faptul ca orice pusti sau pustoaica poate sa-si cladeasca propriul success, propria cariera. Nu e o noutate, da’ bag seama ca trebuie sa raspandesc acest mit pana-l invatam toti pe de rost. Si-asa m-am gandit sa mai scriu inc-o postare pe blog-ul asta uitat de lume, insiruind o serie de idei.. poate, poate vor ajuta pe cineva.

1. Inceteaza sa vanezi inorogi si vise imposibile. Daca ai terminat o facultate, nu te astepta sa te angajezi pe 4000 ron din prima, si-am sa explic de ce:

a) Nu da nimeni doi bani pe studiile tale din facultate, decat daca-ti cauti posturi pe domeniul studiat si chiar si asa, s-ar putea sa ai o surpiza neplacuta si sa faci cafele ani buni la rand. Nu vreau sa sustin incultura, in niciun caz (am pretentia ca cineva cu studii superioare sa nu fie atat de stupid incat sa citeasca mot-a-mot ce scriu si sa sustraga doar idei negativiste). Vreau sa-ntelegeti ca orice facultate e buna. Te formeaza. Daca nu pe domeniul studiat, macar din punct de vedere social. Inveti cum sa interactionezi cu oamenii, dezvolti abilitati de comunicare, te maturizezi.

b) Daca ai facut o facultate doar cu fituica sub fusta, cu banii lu’ tati in plic sau cu prezenta doar la examene, atunci, prietene, esti un prost si-ai irosit una din cele mai frumoase perioade ale vietii.

c) De asemenea, trebuie sa intelegeti ca o facultate “buna” inseamna fix zero pe hartie, daca tu in interviu imi vii cu expresii de genul “imi place sa dansez, sa ascult muzica, sa ma plimb”.

d) Inorogul = job-ul de vis. S-ar putea sa nu-l gasesti din prima sau, mai rau, sa-l ai si sa realizezi cu stupoare ca nu-ti place. Nu trebuie sa disperi. Mai incearca o data. Ma scot din sarite oamenii la 30-35 de ani care stau someri si ridica din umeri zicand “nu-mi gasesc job”. Ma lasi? Angajari se fac pretudindeni, mereu. Trebuie doar sa vrei. Iar daca ai impresia ca job-ul respectiv e mai jos decat tinta pe care vrei sa o atingi in viata ta mizera, afla ca somajul e sub nivelul marii daca vorbim de evolutie profesionala.

2. Varsta nu este o scuza.

a) Am scris si mai sus: daca ai 30-35 de ani da’ stai pe somaj, ar trebui sa faci ceva.

b) Daca argumentul tau este ca ai o varsta, deci nu trebuie sa ti se explice ceva, din nou.. ar cam trebui sa faci ceva. Varsta nu e o scuza pentru un comportament lipsit de profesionalism si-o atitudine de vagabond.

c) Munca nu e rusinoasa, indiferent de varsta. Da, va dau dreptate daca-mi spuneti ca 1500 ron n-ajung pentru cineva cu familie, copil etc, dar asta nu e o scuza sa refuzi sa muncesti. Adica, ai nevoie de bani, ai datorii, da’ mai bine stai inca 3-4 luni pe tusa, poate se iveste ceva mai bun. Vise d-astea. Pe de alta parte, cine v-a pus dom’le sa turnati copii cand nu aveti un venit stabil? N-ati avut parte de lectii la scoala cu prezervativul si castravetele?

3. Job-ul nepotrivit

a) Niciun job nu e perfect asa cum niciun job nu e nepotrivit. Job-ul e job, iar banul e ban, oricare ar fi cerintele job-ului (atentie, nu promovez prostitutia). La urma urmei, fiecare ia ce decizie vrea, insa daca un job ti se pare nepotrivit, atunci de ce ai mai aplicat la el? De ce ai irosit timpul atator oameni, doar ca sa ranjesti la interviu ca un idiot si sa refuzi oferta?

b) Angajeaza-te unde poti. E posibil sa cresti de acolo. Munceste. Nu sta cu burta la soare, visand la cocktail-uri la Kudos. E penibil daca n-ai bani sa-ti platesti chiria, da’ nu vrei sa te angajezi ca “nu te prinde”. Desigur, sunt unii care au stofa de sefi si altii care mai au de invatat, insa nu se stie niciodata cine s-ar putea sa-ti observe dedicatia.

c) Da-ti silinta in ceea ce faci. N-o arde ca nepasatoru’, facand treaba doar ca sa fie facuta. Cu asta cred c-am zis tot.

d) Aspira la mai mult. Fa-te remarcat. Incearca sa muncesti cat sa-ti meriti banii, iar apoi sa muncesti si mai mult. Evalueaza-ti munca si mareste-ti salariul.

4. Trezeste-te. S-ar putea sa te izbeasca realitatea mult prea tarziu.

a) Incearca sa-ti pui intrebari daca inaintezi in varsta si inca traieste de la un salariu la altul.

b) Schimba ceva in viata ta (si ma refer tot la job) daca ajungi sa-ti faci imprumuturi la banca pentru lucruri marunte precum un telefon/calculator

c) Da-ti doua palme daca ai 40 de ani, masina de mii de euro in leasing si stai cu parintii.

5. Generalitate: viata e caleidoscopica.

a) daca soarta ti-a dat un pumn in stomac, ia-o de la capat. Nu te plange.

b) daca ti se pare ca ti s-au terminat puteriile, nu cauta scurtaturi spre castiguri. Iti faci tie mai rau. Cam vaga ideea asta, insa sunt sigura ca multi vor interpreta fix ce vreau.

c) Nu te astepta ca totul sa fie roz mereu. Nu e. Daca inca ai impresia asta pentru ca mami si tati te-au tinut departe de “tragediile” vietii, atunci imi pare rau pentru tine. Afla ca mami si tati nu vor fi alaturi de tine pana ajungi in sicriu (decat daca-ti izbesti Ferrari-ul de un stalp sau ceva de genul asta).

E trist, dar asta e realitatea. Banii n-aduc fericirea, dar o intretin. Nu mai fi lichea.

* urmeaza un post pentru cei care au pile, banii parintilor si nicio scuza. (nu de alta, da’ am intalnit si astfel de specimene).