Monthly Archives: April 2010

La Bukale e frumos…

Standard

Toata lumea mă întreaba la un moment dat “cum e Bucureştiul”. Voi face o rezumare a tuturor “calităţilor” pe care eu le întâlnesc in Bucureşti.. that’s right.. M-am gândit că poate aşa nimeni nu va mai îndrăzni, nu va mai avea The Ballz sa îmi pună întrebarea asta stupidă.

E cald în Bucureşti.. yup.. Vine vara.. peste tot numai ţâţe şi craci, fufe şi balerine, urâte şi grase, păroşi şi puturoşi. E frumos Bucureştiul?

Mergi la o terasă (şi nu oricare terasă.. te duci şi tu acolo “la fiţe” pe Smârdan.. p’acolo pe unde stau vedetele). Aştepţi juma’ de oră o amărâtă de bere la 330 ml. Chelneriţa (o piţi cu faţă de “vreau o lămâie şi un pumn în meclă să-mi îndrept sprâncenele”) îţi aduce berea caldă. În final, plăteşti 10 lei berea de 330 ml, care oricum iţi stă în gât. E frumos Bucureştiul?

Te urci în tramvai, vrei şi tu ca omu’ să ajungi la facultate. Reuşeşti în sfârşit să găseşti şi tu un loc liber, dar în urmatoarea secunda eşti total descumpănit/ă. În faţa ta stă o femeie-mamut, o cocalară de 300 de TONE cu ochelari de soare cu ştrasuri şi unghii ce dublează lungimea degetelor pe care atârnă greu vreo 6 inele de aur masiv. Totul bine şi frumos până în momentul în care femeia-mamut (denumită “Helga” de propria-mi imaginaţie) începe să transpire masiv ca un porc la rotisor. Pute şi, mai mult de atât, îşi face vânt cu ziaru’ fix în direcţia foselor tale nazale. Plictisită îşi sună prietenele şi antreneaza o conversaţie cu tot tramvaiul, la propriu.. urlă din străfundul plămanilor “Auzi, fată, merge tramvaiul ăsta ca căruţa.. mi-e cald de mor.. să mor io… să-mi moară familia de ce nu pun ăştia aer d-ăla.. condiţionat.. că mă topesc aici, fată”. După ce încheie discuţia începe să se scobească tacticos în nas şi “face biluţe” !!!!! Dar, vai.. ce privelişte! E frumos Bucureştiul?

Te duci şi tu ca “studentul conştiincios” la primul curs, la ora 8 dimineaţa.. Te aşezi şi tu pe treptele Universităţii cu energizantul nelipsit şi ţigara de dimineaţă. Vine femeia de servici.. da,  femeia de servici .. şi te fugăreşte din locuşorul tău special pe motiv că “dom’le .. faci mizerie.. abia am măturat.. sunteţi toţi nişte mizerabili mincinoşi”. WTF? Femeia de servici se răţoieşte la mine? La mine, studentul conştiincios.. care fac facultatea asta ca să nu ajung femeie de servici.. doh! cât tupeu … E frumos Bucureştiul?

Ajungi şi tu în una din zonele limitrofe ale Bucureştiului .. no offence.. gen Băneasa… şi aştepţi cuminte ratb-ul să te duca înapoi spre civilizaţie.. aşteptând frumuşel în staţie .. auzi un claxon, şi înca unul, şi înca unul, vreo 30.. vreo 5 tiruri te claxonează, un ţăran scoate capul pe geam şi urlă “heeeei păpuşea.. te duc undeva?”, altul.. mai timid fluieră în stilul caracteristic ciobanilor munteni. În final, vine şi ratb-ul ăla blestemat.. dar ajungi la concluzia că nici aici nu e aşa de bine. Trei jegosi te sorb din priviri şi şoptesc ceva obscen.. râd şi se uită din nou la tine cu subînţeles.. E frumos Bucureştiul?

Ajungi să stai (fară nici o vină) în Pulahara la un cămin pe module.. şi ghici ce?! Ai nişte vecini atât de “cumsecade”.. Nu voi spune nimic de vasele nespălate în chiuvetă, chiloţi jegosi atârnaţi de uşa de la duş, ceai lăsat să fiarbă până se carbonizează pliculeţele sau ouă lăsate la clocit 3 săptămani într-o oală. Mă voi opri asupra celor trei animale neidentificate care îşi fac veacul acolo. Masculul alfa (un scârbos de 50 de ani, gras şi urât, misogin şi analfabet) este “fericitul” tată a doi fii: ‘ăl mare .. vrea să se căsătorească.. tac’su e împotrivă.. motivul: “Femeia o fuţi, nu stai la pizda ei o viaţă întreagă”. ‘ăl mic.. mi-e milă de el.. analfabet bâlbâit.. urat şi nasol, nespălat şi pararam-pam-pam îşi face freza cu apă de la chiuvetă, replica sa caracteristică este “tati, tati, tati, tati, tati”. Nu pot trece cu vederea acest habitat .. această bombă biologică, deoarece mă amuză uneori certurile interminabile ce se aprind pe la 1-2 noaptea.. replici precum “vorbeşti de parcă ai avea lespedea pulii în pădurea adormită”, “eu n-am nevoie de mă-ta, eu am 2 mâini”, “băi bocanc, eşti produsul lăbii” sau “de ce ţi-ai lăsat chiloţii sub pat, sunt pentru Maica Precista?”. Sensibil din partea unui tată, nu ?

Şi acum întreb o ultimă dată : E frumos Bucureştiul? Dacă ţi se pare că nu este frumos, înseamnă că nu ştii unde să cauţi. 🙂

1 mai muncitoresc

Standard

Din poveşti şi amintiri am reţinut puţine lucruri privind faimosul 1 mai. E zi de libertate, cică. Demult, erau parade, steguleţe, serbări şi evenimente.. toate închinate lui Nea Nicu’. Bătrâni senili şi acum îşi devorează amintirile arborând drapelul de marginea balconului sau jucând o partidă de şah plină de memorii. Ce vremuri, ce serbări, ce pionieri chinuiţi. Dacă ar şti predecesorii noştri cum se serbează 1 mai acum, s-ar zvârcoli-n morminte. Ziua muncii reprezintă cu totul altceva pentru noile generaţii. Fie că este vorba de momentul unui pierde-vară să-şi înceapă activitatea estivală de a nu face absolut nimic, fie că este vorba de party sau road trip, 1 mai este ziua mult aşteptată.

Nu mai muncim, asta e important! O data cu această ştire se dă drumul la nebunie. După bugetul fiecăruia, adolescenţii petrec 1 mai cu alcool în sânge, ierburi în plămâni, ace în vene sau, clasicul, nisip în bascheţi, indiferent de locaţie. Şi dacă tot am adus aminte de nisip, nu se poate uita de 1 mai la mare, şi tot ce înseamnă litoralul dupa 3 zile petrecute în Vamă. Singura muncă exercitată aici se rezumă la ridicarea sticlei de rachiu şi zbenguitul frenetic pe muzică (dar despre asta vorbim altă dată).

Asta, da! Acestea sunt vremurile. 1 mai are totuşi un orar plin: mic dejun al campionilor (vodka), prânz al campionilor (vodka), cina campionilor (bere cu vodka). Şi dacă este vorba de gustări pentru cei puternici, există numeroase opţiuni: iarbă, haş, praf, pastile, ilegale şi legale. Pentru adolescenţii lipsiţi de inhibiţii 1 mai reprezintă fumuri şi hamace, băi în mare la 5 grade şi mahmureala de după, la care intervine o singură întrebare „Ce-am făcut aseară?”. Într-o explozie melodramatică de sinceritate, am un singur răspuns „Toţi vânăm această întrebare.”

Aştept cu nerăbdare 1 mai 2010.