Monthly Archives: March 2011

O zi în Grozăveşti

Standard

5 A.M.

Mă trezesc buimacă şi speriată, crezând că e cutremur. Imediat îmi dau seama că sunt armenii din camera alăturată care bat din palme şi ţopăie sifilitic precum nişte paparude la dansul ploii. Duduie muzica orientală şi peste ea se aud voci beţive şi obosite de armeni neosteniţi. Mă foiesc prin pat, dar nimic. Armenii încing hora pe palier, tropăind ca o adunătură de aurolaci. Ies din cameră şi, prin fumul des de ţigară şi mirosul înţepător de sudoare, le spun să dea mai încet.

8 A.M.

Mă trezesc iar, călcată de tren şi cu spatele arcuit conform găurii din saltea şi îmi fac o cafea. Ies la ţigară pe palier şi mă întâlnesc cu Pinguinul – veşnicul muritor al palierului, permanent acolo când n-ai nevoie de el, mereu fumând şi mereu oripilându-mă cu înfăţişarea sa de Neanderthal în trening.

9 A.M.

Mă duc la baie şi surpriza! Aş putea oare să levitez sau să-mi înfund nările? Ignorând mirosul, îmi fac curaj şi mă bag într-una din toalete care arată de parcă a fost peste noapte asediată de cei şapte pitici abia veniţi de la mină. Ţopăi peste noroi şi hârtie igienică îmbibată în apă şi aterizez în faţa wc-ului, a supei primordiale care zace acolo neclintită. Nimeni nu s-a obosit să tragă apa de 3 zile. Ba mai mult, cineva chiar a avut “buna” iniţiativă de a înfunda toaleta cu ziare. De ce ziare? Păi, domle, hârtia ruşinoasă este scumpă!

10 A.M.

Mă duc să fac un duş, dau de Pinguin. La 5 uşi mai încolo îl văd în ceaţă pe Pitic. OMeGe! Piticul Pervers! L-am poreclit destul de sugestiv având în vedere că acest individ de 1,20 are proasta obişnuinţă de a se uita la tine când treci la modul “mă uit la televizor la filme porno”. Se uită şi zâmbeşte slinos. Ah, Piticul Pervers!

12 P.M.

Mă pornesc la facultate. Ies din cameră şi dau de Pinguin. Sunt învăluită de un miros fermecător de supă de ciorapi. Beţivanul de la 2 uşi distanţe iar îşi fierbe un ciolan de mangustă putrezită. Iar am să ajung la facultate mirosind a hoit şi ciorbă de fosile.. Iar!

6 P.M.

Mă întorc ostenită de la cursuri ca după 15 ore de muncă la câmp. Pe palier este, inevitabil, Pinguinul. Ies să fumez o ţigară şi să vorbesc la telefon. Nici bine nu spun “alo” şi uşa de vis-a-vis se deschide furios. Apare Curiosul. Acest individ este la fel de trist precum compatriotul său Pinguin. Neavând o altă activitate decât pânditul, spionatul şi ascultatul în dreptul uşii, el iese mereu pe palier când aude pe cineva vorbind. Partea cea mai aiurea este că, în lipsă de bun simţ sau obraz, el stă proptit în tocul uşii, mâncând seminţe şi-şi benoclează ochii fix în direcţia mea.

6:15 P.M.

intrând înapoi în cameră şi dorind 15 minute de relaxare, mă întind în pat. Nu apuc nici măcar să clipesc de 3 ori, căci, Curiosul vrea neapărat să mă familiarizeze cu play-listul său din winamp. Prin urmare, el deschide larg uşa şi dă muzica la maxim, că doar.. maidanul e al lui. Abonată obligat la postul acesta de muzică înghit în sec, sperând că totul se va sfârşi imediat. în final, adorm.

7 P.M.

Mă trezesc la fel de buimacă precum la 5 dimineaţa, însă de data asta am pe fundal un sunet asurzitor de tocuri. Mă uit cine e.. şi.. fără nici o surpriză aflu, eu şi tot restul căminului cutremurat, că s-a întors cisterna, vaca, animala, balena eşuată, camionul fără scrupule, blonda imbecilă de 150 de kile. Dar asta nu e tot! în loc să intre în vizuina ei, grasa traversează întreg palierul pentru a bătea la toate uşile tuturor cunoscuţilor ei şi nu o dată, ci aşa, de doamne ajută, 10 bătăi că poate lumea doarme. Găsind pe vreun sărman acasa, încinge o discuţie mirobolantă despre sex şi ratb-uri, psihologie şi alte fleacuri pe care ea, inteligenta, le cunoaşte ca-n palmă. De ce ştiu asta? păi.. Pentru că această vacă, pe cât e de grasă, pe atâta are şi o voce de sirenă de avertisment în caz de râzboi. Prin urmare, absolut orice sunet scos de cisternă se revarsă fără scrupule la mine-n cameră.

9 P.M.

Mă duc iar, cu inima cât un purice la toaletă, însă drumul îmi este blocat. De ce oare? La cât e de lung palierul, mahalagioaicele de la capăt stau ca nişte vrăjitoare înconjurate de fum şi nu mişcă un deget de parcă ar juca “Ţară, ţară, vrem ostaşi”. Trântesc un “pardon” răspicat şi una din ele îşi mută slănina mai într-o parte uitându-se la mine de parcă i-am desacralizat poziţia din cadrul holului. Asta îmi dă de înţeles că voi fi motiv de bârfă pentru încă 30 de minute, dacă nu cumva discuţiile despre Kulturhaus sau Kristal vor trona în continuare. Şi asta n-am înţeles, cum nişte nespălate, nemâncate, scroafe şi jegoase au curajul să pronunţe nume măreţe precum cei doi K? Să nu mai zic nimic de mersul în aceste cluburi.. care de obicei se demarează prin mişcări în masă pe palier, mişcări de piţipoance îmbrăcate cu hainele cele bune, tropăie pe toculeţe pentru marea destrăbălare din club. Anxietatea şi ţipetele îmi dau de înţeles că un astfel de prilej – a merge în club – trebuie, în sinea lui, sărbătorit ca şi cum ar fi cel mai frumos moment din viaţă şi imortalizat cu 3 milioane de poze făcute cu buzele încordate pe palier. Foarte interesant.

10 P.M.

Mă apuc să lucrez pentru licenţă şi, din nou, surpriză, cineva doreşte să împărtăşească preferinţele sale muzicale. De această dată, recunosc, rock-ul nu mă deranjează, însă, din momentul în care melodiile se transformă în răgete isterice de roacări pastilaţi deja mă scoate din sărite. Decid să renunţ la studii, făcând cu totul altceva.

12 P.M.

Încerc să adorm, cu toate zgomotele şi tâmpeniile menţionate mai sus adunate-n capul meu. Şi mâine e încă o zi.

Probleme de primavara

Standard

Copii. astazi vom vorbi deespre lucruri trecute. De ce? Pentru ca imaginea mea este foarte importanta in societate si pentru ca nu doaresc sa risc acest lucru pentru un blog… sau poate pentru ca taraturile care indragesc atat de mult umilele noastre sarbatori ar fi plans in lacrimi si eu as fi ajuns in iad.. nu mai conteaza.. oricum tot ce spun acum e fantezie.

Initial imi propusesem sa va vorbesc despre 1 martie inainte de sarbatoare, sa va dau sub centura si sa va oblig sa dati martisoare cu zambet amar. Dar, marea mea inima v-a scutit de aceasta data sau poate ca mi-a fost lene si oricum nu dau doi bani pe parerea si pe starea de spirit a altcuiva in afara de a mea. Nu stiu sigur, oricum tot ce spun e fantasmagoric.

Prin urmare, 1 martie pentru mine e o balarie mai mare decat Craciunu` si Pastele la un loc, e acea sarbatoare pe care incerci sa o eviti doar pentru simplul fapt ca urasti combinatia de culori rosu-alb (si nu fac aluzie la dinamo.. sau poate..). E o  sarbatoare a celor multi si marunti idioti care stau sa cumpere cacaturi de plastic, kitsch-uri, maimute, pisicute, floricele si alte tampenii doar pentru a le oferi cado`. 1 martie a fost ziua in care am facut slalom printre tarabe si zambete false, ziua in care am injurat printre dinti si m-am prefacut ca imi plac florile ucise. Si chiar imi pasa de natura, florile au sentimente, stiati? .. sau poate nu-mi pasa si vreau doar sa va fac sa plangeti.. nu stiu sigur, tot ce zic eu acum e o alegorie daliniana.

Martie a devenit luna prefacatoriei in care toata lumea iubeste pe toata lumea.. toata lumea zambeste si eu stau intr-un colt si va scuip pisiceste. De ce? Pentru ca sunt scarbita de martisoare asa cum sunt scarbita de taranii mancatori de seminte. Pentru ca as prefera sa primesc o tigara decat o ata infecta pe care oricum o arunc dupa 2 minute (ups.. sper ca nu v-am supy). Pentru ca 1 martie e doar incalzirea pentru cealalta imbecilitate propagandistica: 8 martie. Si da, urasc ambele chestii la fel de mult. Sunt o nesuferita nervoasa sau poate doar ma prefac si interiorul meu e curcubeu moale si pufos. Nu stiu sigur, azi totul ce zic e o minciuna.

8 martie – cacat stupid pentru femei slabe, cacat imens pentru femei a caror respect de sine se rezuma la o floare pe jumatate ofilita, cacat megaloman pentru femei fara nici o alta ocupatie decat numararea buchetelor de flori. Ah, fata, eu anu` asta am primit mai multe ca tine. Fata, lasa, la anu` zambeste si tu mai mult. Vinde-te! Sa revenim.. 8 martie – o sarbatoare care-ti ramane in cortex ca mici reverberatii de durere insuportabila. Ca si 1 martie, virajele printre tarabe iti mananca din viata.

Astept cu nerabdare urmatorul an pentru a va distruge cu sloganul “Daca nu stii ziua ma-tii iti dam noi alta – 8 martie!” Sau poate ca imi place sa primesc flori si sa fiu in centrul atentiei o zi pe an.. ca plm.. n-am zi de nastere.. si sunt atat de insignifianta incat lumea cand merge pe strada ma calca in picioare.

Nu stiu sigur, totul in jurul meu e confabulatie.