Monthly Archives: July 2011

Paşi simpli spre autodistrugere

Standard

Situaţia de faţă se bazează pe o eroare genetică ce mă face să creez în jurul meu un val mistic de răutăţi ce nu duc la nimic bun pe lumea asta, ci doar la depresie ireversibilă şi autodistrugere.

E interesant totuşi cum totul e aşa de simplu, incadrându-se în câţiva paşi uşor de intreprins chiar şi de cea mai imbecilă fiinţă existentă. Trebuie doar să te cerţi cu apropiaţii, să rămâi fără ţigări, să asculţi muzică deprimantă, să stai baricadat/ă în casă pe vreme frumoasă şi să te gândeşti la toate eşecurile tale emoţionale ce au dus la distorsionări pe plan psihic şi fizic. the end.

Îmi fac noi duşmani

Standard

Am să încep cu un citat şutit mişeleşte de pe un blog: „E rău, de fapt STUPID, să pretinzi că eşti mai mult decît viaţa ţi-a dat să fii.”. Cu astea spuse, încep o discuţie în vogă despre trend şi senzaţia aia naşpa pe care o lasă în urmă toţi ăia în pas cu moda, cu hipsterismul lor penibil şi atitudinea supremă care ascunde de fapt caracterul lor de câcat. Mai pe înţelesul tuturor, am să vorbesc puţin despre pouzări (poser).

Ce este de fapt un pouzăr? Să luăm, de exemplu, tipul cocalarului înrăit care, de dragul trend-ului îşi freacă o freză şpanchi şi merge prin cluburi exersând mişcările sale de maimuţă ce doreşte să scape de păduchi, pe beat-uri sufocante ce sună toate la fel şi ritmul poate fi încadrat în simpla sintagmă de „buţi buţi”. Sau, să nu uităm de puştanii minori, care postează pe site-uri de socializare cu ţigara în gură şi sticluţa de Alexandrion la 0,35 l în mână (de preferabil o sticlă goală pe care o pot procura de la mamele lor beţive). Adică, pe scurt, astea-s generaţiile cu ochelari de soare din piaţă şi impresii de şmecheraşi cu scuter şi pantofi dă firmă..

Totuşi, post-ul ăsta se adresează tuturor puştanilor care au trecut dramatic de la statutul de unghiuţe negre şi creion dermatograf trantit pe o suprafaţa inimaginabil de mare sub şi deasupra ochilor la tipul ăla de oameni cultivaţi, cu ochelari de tocilari, cămăşuţe trendi şi o cultură muzicală ce include doar formaţii indie cu nume neîncăpătoare în winamp. Stilul ăsta boem, îndreptat spre cultură, literatură semi-romantică şi muzică plângăcioasă a luat cu asalt până şi oraşul ăsta de câcat. Prin urmare, nici măcar în provincie nu scap de voi, pouzărilor.

De precizat faptul că sindromul ăsta şi manifestarea sa e ceva mai puţin vizibilă decât epoca emo, dar totuşi, băi, pe bune, sincer, vă rog, e stresant, încetaţi, mă plictisiţi şi mi-e puţin silă. Puţin, aşa, cât să vă înjur pe sub mustăţi în stilul meu caracteristic de frustrată. Nu vă înţeleg. Mai mult de atât, nu pot să-i înţeleg pe ăia de au trecut de la cocălărisme la hipster shits. E penibil. E stupid. E o imbecilitate mai mare decât definiţia imbecilităţii.

Am avut chiar plăcerea să dezbat cu astfel de specimene chestia aia ciudăţică numită « ARTA » şi m-am izbit dubios de un zid plin de ignoranţă. Băga-mi-aş ceva în cultura voastră dobândită de pe google şi facebook. Ce ştiţi voi  în afară de muzica aia uşor poponară ce te trimite direct în direcţia Beach Boys ? Ştiţi un câcat. Ştiţi preţul ochelarilor de soare şi noile tendinţe pe filiala vinny-mod. Cu asta sper că v-am băgat iar în ceaţă, pouzărilor.

P.S. Azi sunt superficială. Îmi place.