Monthly Archives: April 2012

I need something

Standard

Scriu pentru că mă doare tare-n.. piept.. s-ar putea să mor.. s-ar putea să simt nevoia unui testament d-ăla jalnic, în care toate bunurile mele s-ar rezuma la câteva electrocasnice în stare deplorabilă, hăinuţe, licenţa mea cu şi despre sex, chestii ieftine şi cam atât. Mai important, scriu pentru că ţigara de azi mi-a oferit iar un întreg complex de viziuni referitoare la trecut-prezent-viitor, idei şi răspunsuri la întrebări existenţiale.

M-am confruntat toată viaţa cu voi, băieţeilor şi astăzi e momentul să schiţez pentru prima dată ce anume aş vrea. Prin urmare, am să răspund tuturor celor care m-au tot întreba ce anume caut într-un tip prin toate elementele pe care nu le caut. E mai simplu aşa.

M-am cam săturat să fac pe psihologul cu voi, mucoşilor. Am avut parte de tot ce se poate întâlni, de la timidul care nu e în stare să-mi răspundă provocărilor, la incompetentul care confundă obsesia cu sentimentul. Aş vrea pentru o singură dată-n viaţă să-mi demonstreze unul din voi că mentalitatea masculină nu se rezumă la apucăturile cu care v-aţi deprins de pe băncile liceului. Adică, vă rog, cum dracu’  să ai 29 de ani şi să-mi vorbeşti de parcă ai încerca să agăţi o majoretă cu buletin proaspăt? Cum să ai tu impresia că mie-mi face plăcere să plăteşti nota, da’  toată seara să se rezume la complimente jalnice şi replici de manelist disperat?

Nu-mi place să-ţi spun mereu ce să faci. Nu-mi place să iau mereu decizii, nu-mi place să fiu eu aia cu ultima replică. Nu mereu. Nu mă impresionezi cu anturajul tau, nu prea mă satisface intenţia evidentă şi nici nu mă încântă atitudinea de şmecheraş. Ţoalele tale nu te fac mai interesant, crede-mă. Eşti doar ca o nucă stricată învelită-n foiţă de aur. Capul sec şi privirea înceţoşată pe care mi-o trânteşti de fiecare dată când scot un cuvânt îmi dau de înţeles că o oarecare polemică pe diverse subiecte s-ar rezuma cu tine la vreme, fotbal şi rutina zilnică.

Îl vreau pe ăla ciudat, misterios şi cu capul plin de informaţii nefolositoare care să-mi umple mie ziua de bunădispoziţie. Vreau o enciclopedie ambulantă, bună la toate. I need something obvious and I can’t tell.

Babylonia

Standard

So, am fost în club. DA, în club dă fiţe cică. Sau cel puţin aspectul şi clienţii fideli îmi lasă o aromă d-aia de Fratelli slash Bellagio. Bine, eu nu-s marea expertă în cluburi de genu’. dar îmi exprim oricum opinia pentru că am o gramada de fotografii speciale, făcute cu-n ochi critic exigent, în momente de glorie (respiro de 10 minute între sticle şi pahare).

M-am făcut ciocan, evident.. Eu şi încă o gloată întreagă de piţipoance cu buletin scos anu’ ăsta. Am mai avut ocazia asta straşnică de a scrie despre cluburi în Suceava şi niciodată nu mă învăţ minte. Recunosc, erau şi oameni de-ai mei, generaţiile de aur, da’ multitudinea de copilaşi ce se zbenguiau aseară-n discoteca noastră m-au lăsat iar cu depresie severă legată de vârsta mea înaintată.

Trupele, în schimb au fost ok şi spun asta aşa sincer. E o premieră pentru mine să scriu pozitiv, da’ chiar vreau să postez  fotografii speciale, făcute cu-n ochi critic exigent de beţivancă. Încă o dată,  la mulţi ani Toy Machines! Ne vedem la anu’ cu bine, căci distanţa dintre Cluj şi Bucureşti mă împiedică să devin un groupie d-ăla obsedat.

Urmează, evident, fotografii speciale, făcute cu-n ochi critic exigent deţinător al premiului Rachiul de Aur. Enjoy Babylonia.

This slideshow requires JavaScript.

Stop it, you bastard!

Standard

Stop raining, motherfucker stupid asshole annoying cloud!

De fapt, nu, nu despre asta voi scrie, da’ e bine să încep cu acelaşi gând ca-n postarea precedentă PENTRU CÂ M-AM SÂTURAT DE PLOAIE! GOD DAMNIT! Plouă de când am venit şi asta mă face activă pe blog, n-am unde să mai ies, oraşul ăsta mi-a poluat încă o dată starea de bine, prin urmare voi face o mini dedicaţie unui cretinoid care, evident, se încadrează în categoria “I have no life, so I’ll waste yours”.

Măi, şmechere, ţi-a luat maică-ta şapcă cu elice şi brusc te simţi atât de important încât citeşti bloguri cu un aer d-ăla critic? Hai să te aduc cu picioruşele pe pământ şi să te îndrum spre morbida-ţi extincţie. Nu te apuca să citeşti nu ştiu ce blog ca după aia să dai cometarii d-alea penibile gen “eşti gay”. “scrii prost” şi alte tipuri de bâlbâieli ce predomină doar în discursul unui ratat nesigur pe sine şi ofuscat de incapacitatea lui de a ieşi din gaura aia neagră a mediocrităţii în care propia sa stupizenie l-a aruncat. Serios, asta nu te face mai deştept, ci te afundă necontenit în mocirla aia banală a trăirilor tale de frustrat cu tastatură.

Dacă vrei neapărat să te afirmi, pentru că ai tu impresia că tac-tu nu-ţi dă destulă atenţie, du-te, mă, la aşa-zisa “victimă” şi spune-i ce te deranjează verde-n faţă. Lasă comentariile astea semnate ANONIM pentru cineva inferior ţie. Nu de alta, dar având în vedere că ştii să deschizi un calculator şi să borăşti acolo o frază destul de coerentă mă face să cred că totuşi îţi funcţionează neuronu’ ăla obosit. Sau, măcar semnează-te-n câcat. Lasă-ţi acolo-n registru de nume o sintagmă propice “Gigel cel prostănac”.

P.S.: Asta e pentru tine, Vulpoiule. Hope you’ll smile.

Plouă.

Standard

De ceva timp mă macină chestia asta stupidă care se petrece în văzul tuturor. PLOAIA. Nu e vorba că-s atât de nespălată încât nu suport apa sau că nivelul de demoralizare atinge cote maxime când cerul se pişă, ci sunt absolut nemulţumită de spărcăiala asta continuă ce-mi dă de înţeles că nu e primăvară.

Bine, bă, plouă. O zi, două.. DAR PÂNĂ CÂND? Anu’ trecut pe vremea asta mă pârpâleam necontenit la soare-n staţia ratb, dar acum? Acum am deprins nişte îndeletniciri demne de invidiat când vine vorba de sărit peste bălţi şi ocolit mocirle. Revenind la anotimp, umezeala asta disperantă mă face să cred că e toamnă. Păi, pana mea, abia am trecut de iarna.. Cum mama dracu’ să fie asemenea vreme.. Unde mai încape şi faptu’ că-n Suceava a nins la începutul lui aprilie. Adică, na, iarno-toamna asta are de gând să-mi frece mult planurile?

Cu sinceritate,

Isterica persoană care-şi curăţă zilnic tenişii.

Paste Fericit!

Standard

Cuvintele sunt inutile, nu-mi recitesc postările, dar sunt sigură că am mai tăvălit prin noroi toate sărbătorile. Vă urez Paşte fericit!

Pentru necunoscători, acesta este mirificul iepuraş din Donnie Darko.

Mai multe detalii pentru un Paşte reuşit:

 http://www.squidoo.com/scaryrabbitmasks

De ce nu muriţi?

Standard

Acum, în pragul sărbătorilor m-am hotărât să scriu despre ceva destul de dureros pentru unii oameni ai vieţii mele. E Paştele, mă iertaţi voi, dar trebuia să mă întorc.

Iar am avut parte de un drum d-ăla de 7 ore până-n orăşelul ăsta provincial unde singura chestie ce se manifestă e ploaia. Iar au fost cele 7 ore în care pot spune că-mi răscolesc singură gândurile. Am o sacoşă de rafie plină cu subiecte, doar că nu mai pot scrie.. Am trecut de perioada aia revoluţionară. Acum sunt pasivă. Stau comfortabil în colţişorul meu şi comentez doar pentru mine, uşor, uşor îndepărtându-mă de stilul meu clasic de a scrie. Aş putea face iar review pe filme gen Hysteria, aş putea să apostrofez ţărăncile care nu au buton de volum, aş putea să mă întristez scriind în jurul replicii “orice blogger se crede filosof”, aş putea să scriu despre firmele alea fantastice gen Marfin Bank, despre vreme, despre oua roşii, despre obiecte, oameni, mâncare şi lista continuă.

NU! Voi scrie despre călcatul în picioare şi lipsa de responsabilitate pe care ne-o luăm toţi de fiecare dată când cunoaştem o persoană fantastică. Întotdeauna m-am lăudat cu faptul că trec uşor peste, că sunt de gheaţă, că pot prin nepăsare să-mi creez o durere în pelvis. Ei, bine, nu-i chiar aşa. Am şi dovada ce-mi justifică postul şi anume un ceafă lată care plângea în tren după gagicuţa lui. Şi gorilele plâng câteodată, eu de ce n-aş face-o?

Sentimentul e nemuritor pe tot parcusul vieţii. Da, e un pleonasm şi probabil spun lucruri foarte evidente acum, dar aparent mulţi nu ştiu acest lucru. D-aia scriu acum. Pentru că se găseşte câte un ins care-ţi dă viaţa peste cap şi, făcând un ocol prin demnitatea ta, ajunge la concluzia aia stupidă “n-am putut trece peste”. Ei, câcat. NIMENI nu trece peste, TOŢI avem răni, da’ reuşim cu brio să le ascundem. NICIODATĂ nu moare sentimentul, ci se schimbă. Timpul şi oamenii din jur sunt cei care reuşesc asta. Poţi să te plângi cât vrei, da’ la sfârşitul zilei, tot eu sunt aia care te face să uiţi. Tot eu sunt aia care-ţi ţine companie şi tot eu sunt aia care-ţi arată că rănile pot fi suportate cu zâmbetul pe buze.

Ca să uiti cu adevărat, aş putea să te ajut. Îţi fac o lobotomie cu linguriţa, dar să ştii un lucru.. trei ca tine nu fac cât unul pe care-l vreau eu. Totuşi, mă conformez situatiei. Schimbă-te-n paştele mă-tii. Omoară-ţi sentimentul.