Monthly Archives: May 2012

Ia d-aici post nou.

Standard

N-am mai scris de ceva timp, am uitat complet de blogul ăsta. Bun, adevărul e că între febleţe, facultate, job şi prieteni îmi mai rămân doar câteva minute în care îmi dau lacrimile de râs când văd câţi oameni se simt atacaţi de ce scriu. Dom’le, nu-ţi convine, nu citi. Eu aşa fac. Bag totul la spam şi de acolo se ocupă sistemu’ meu anti-proşti să dea delete. (adică am o grămadă de ip-uri în spam, de curând am băgat vreo 3).

Oricum, am rămas impresionată de puterea cuvintelor. Nu mă gândeam niciodată că două-trei cuvinte pe care le-am scris în miez de noapte bând o bere cu A. şi râzând haotic la câte o idee scoasă pe moment, pot face atât de multe ravagii. Prin urmare m-am hotărât să scriu calm, fără atac la persoană, pentru că sunteţi sensibili.

Azi mă plictiseam la muncă şi am început să înşir pe foaie câteva chestii foarte interesante despre mine (asta pentru că multe cunoştinţe mă tot roagă să scriu despre mine, să mă dezvălui).

Ei bine, nu-mi place cocosul, dar asta deja e un trademark când vine vorba de preferinţele mele. Am un fel de alergie la chestia aia pentru că mi se face rău doar când mă gândesc.

Joc snake pe telefon şi-mi place să prostesc râma. Mai precis, de fiecare dată când ajung aproape de bulinuţa aia plină de puncte, schimb direcţia bătându-mi joc de viermele care deja deschide gura.

Deşi ascult dubstep sau chestii d-astea, detest sunetele din fabrici, sirene, prostii. De fiecare dată am impresia că-mi explodează capul când aud poliţia, pompierii sau nu ştiu ce spărgător de asfalt proptit în faţa locuinţei.

Mi-am schimbat punctul de vedere despre ipocrizia mea fenomenala după ce am făcut un proiect pe bani (eram împotriva licenţelor cumpărate). Îmi spun asta mie, în nume de rău, deşi fără bani nu m-aş fi apucat să scriu critici şi idei despre politică într-un referat care depăşeşte orice limită de comprehensibilitate privind pregătirea mea educaţională.

N-am răbdare mai niciodată să-mi fac manichiura. Mereu îmi frec câte o unghie.

Sunt o bleagă, mă umplu de vânătăi de fiecare data când trec pe lângă pat, birou, masă, uşă, obiecte contondente etc.

Mereu îmi pierd peria de păr, cheile sau telefonul.

Urăsc partea goală a pungii de chipsuri, da’ am un feeling că acest lucru e absolut normal în rândul oamenilor care-şi petrec nopţile boschetărind pe la prieteni cu ochii impăienjeniţi. Iubesc partea plină a paharului.

Dacă ar fi să mor de supradoză, probabil ar fi una provocată de pepene galben, cremşnit, timbark de cactus, banane, orice tip de ciocolată fără cocos şi alte prostii de genul. Se poate observa că sunt capabilă să fac diferenţa între mine şi cretinii care iau stupefiante pentru că sunt cool.

Sunt într-o relaţie destul de serioasă cu laptopul meu. Mulţi ar fi geloşi.

Urăsc momentele alea nasoale când vrei să scuturi scrumul şi-ţi pică tot interiorul ţigării în scrumieră. (fumez kent click, deci nu vreau să văd comentarii de genul “păi dacă fumezi carpaţi şi doina, aşa-ţi trebuie”). Urăsc scrumierele cu şerveţele umede în ele. Aici nu mai e nevoie de explicaţii.

Îmi plac furtunile de vară, da’ ploile mi se par anoste.

Becks lemon + kent + apus de soare pe verandă = LOVE. (cei mai apropiaţi dintre apropiaţi ştiu de ce).

Îmi place că-mi măriţi rating-ul blog-ului deşi sunteţi nişte mulţi şi insignifianţi inşi dornici de afirmare (nu generalizez, omuleţii mei drăgălaşi ştiu prea bine că scriu pentru amuzamentul lor). Păcat de sistemul meu anti-proşti, nu?

Bicoz ui lăv feisbuc

Standard

N-am să mă limitez la o discuţie exclusivă despre ţoale, dar influenţa pe care o exercită oamenii din jurul meu (şi mă refer la toate domnişoarele mele care au un ochi bine format în ceea ce priveşte un stil vestimentar) este de fapt o mini-şcoală de stil, gust şi, evident, critică. Prin urmare, fără prea mult tam-tam, vreau să scriu despre asta.. despre ceva.

Este în vogă un trend feisbuchist de a avea blog-pagină web sau prostie d-aia cu like (cum am şi eu de altfel) cu tot felul de idei, unele dintre ele chiar bune, referitoare la modă and shit. Dar, în ciuda acestui lucru, ochiul meu bine dezvoltat observă că, în mare parte, femeile din ziua de azi nu ştiu să se îmbrace sau poarte. De la pozele-n curu’ gol, intitulate “sugestiv” FEMINITATE, la piţiponcelile voastre notorii cu bot roz şi bling blinguri, toate sunt o avalanşă a prostiei româncelor pe facebook.

Pe bune acum, cine v-a spus vouă că sunteţi sexy dacă aveti 2-3 poze-n sutien lăfăite pe covor sau în pat? Cu siguranţă nu sunt prima şi nici ultima persoană care observă şi scrie despre aşa ceva, dar totuşi.. chiar nu aveţi niciun gram de respect pentru voi însevă? Chiar vă place să fiţi privite ca nişte bucăţi de carne expuse la măcelărie? De unde v-a venit vouă ideea asta că look-ul de prostituată ieftină este ceva feminin şi demn de admirat? Pe de altă parte, vă înţeleg dorinţa arzătoare de a vă afişa aşa. Nu e vina voastră. E vina tuturor cocalarilor care vă dau comentarii de genul “eşti frumy” şi “sexi mamacita”. Sper să vă distrug universul când vă spun că indivizii respectivi nu vă consideră frumoase, ci vă folosesc fotografiile pe post de material pentru una mică, if you know what I mean.

Altă problemă ar fi abundenţa de câcaturi cu care vă afişaţi. Serios acum, toate site-urile fac mişto de tendinţa asta a voastră de a vă ţuguia buziţele date cu-n kil de ruj roz. Dar nu e deloc atractiv. DELOC! Arătaţi de parcă ar fi audiţie pentru circ. Poate că nu-s în măsură să critic eu, fata fiind, da’ am destul feedback din partea unor prieteni care se uită cu dezgust la spectacolul ăsta al vostru de piţiponceală.

Străinii nu spun că femeile din România că sunt frumoase pentru trăsăturile lor feminine, ci pentru că îmbrăcămintea voastră extrem de sugestivă trezeşte amintiri demne de Red District, Amsterdam. Dacă vouă vă convine să fiţi catalogate drept paraşute, atunci mă-nclin în faţa voastră râzând frenetic.Prin urmare, din punctul meu de vedere, sunteţi doar o scursură ciudată a mentalităţii atât de sumare pe care românu’ de rând o afişează. V-aţi spălat singure creierul pentru că sunteţi nişte disperate. Mi-e ruşine să mă declar româncă.

so bad..

Standard

I want it so bad it hurts. I mean, this feeling isn’t a bad one, but still hurts like hell. Maybe I’m a masochist and this pain seems to be so sweet and so cruel at the same time. It’s that kind of torture that you despise, but desire.

I want it so bad I’m losing my fucking mind. Not in the crazy way, cause I’m already at that level, but in a dark way, that makes me dream about it every night. I startle and I asphyxiate under your burden.

I want it so bad and I’m almost afraid of you. Not really. This sensation of fear trembles inside me. I’m afraid of somthing. I’m afraid of your power and I don’t want to lose everything that we’ve built only for that moment lasting pleasure.

Within these words I suffer. Dear conquerer of mine, do something.

vis în întuneric

Standard

N-am făcut niciodată acest lucru, dar, evident, fiecare lucru are şi un început, right? Un personaj foarte interesant m-a întrebat dacă pot posta ceva nescris de mine, deci, evident, scris de el. Apoi m-a întrebat dacă am vreo preferinţă în ceea ce priveşte subiectul. I-am răspuns destul de curioasă că aş dori să-mi scrie ceva personal, un fel de surpriză. Am fost curioasă ce anume îi poate coace căpuşorul ăla al lui.

Recunosc, am mai avut ocazia să citesc o mică povestioară a aceluiaşi autor şi mi-a plăcut. Culmea, e complet diferit de ceea ce scriu.. ştiu că va fi o extrem de mare premieră în ceea ce priveşte multe lucruri, gen stil, subiect et caetera.. dar, voi face o excepţie. So, here it goes:

“Era o seară de iarnă, nu neaparat ciudată, dar era o seară de iarnă, care te facea să stai în casă. Nici nu eram plictisit, pentru ca aveam ce să fac. Nu mai contează cum era, contează ce-a urmat după. Am “cunoscut” o fată, nu vă zic unde şi cum, ce i-am zis sau cum, pentru că mă dau de gol pe mine, sau pe ea. Fiecare să aibă metodele lui. N-am vrut să o cunosc, am vrut doar să văd dacă e ca celelalte. N-a fost. Uşor, uşor mi-a dat de inţeles că este altfel. Cum?! Pur şi simplu, de cand o cunosc, întrebarea asta mi-o pun şi eu. Nu stiu cum! E altfel, diferită. Le are pe toate. Ştie să scrie, scrie frumos chiar! Ştie să vorbească. Este elegantă în vorbire, dar poate şi perversă dacă-i ceri. Nu mă întrebaţi de unde ştiu, dar ştiu! Am şi vorbit la telefon de câteva ori, lucrul pe care-l regret este că, aproape de fiecare dată, eram sub influenţe, şi nu prea-mi amintesc. Ce-mi amintesc este că zambea şi asta mă făcea să mă simt bine. Să vă mai spun căteva lucruri despre ea. Îi plac lucrurile simple, dar nici nu se fereşte de complicat. Adică, poate stă la o bere cu tine, să râgaiţi împreună, şi, în secunda următoare, se poate îmbrăca în rochia de seară, să-şi pună tocurile înalte, şi să o prezinţi şefilor tăi. Poţi ieşi cu ea într-un club de fiţe şi să te simţi cel mai norocos bărbat. Nu prea norocos, pentru că nu prea poartă decolteu. Stiu, e ciudat, dar aşa e ea, ciudatul frumos. Sau ciudata frumoasă, depinde de context. Îţi poate face seara frumoasă, doar dacă-ţi spune o singură vorbă, ştie când şi cum să te facă să te simţi bine. Simte, simte fiecare persoană în parte, dar, probabil entuziasmul a facut-o să facă greşeli. Ce sper eu, este sa nu o dezamăgesc, sa nu intru în categoria “greşelilor” din niciun punct de vedere. Vă rog să mă credeţi, este persoana pentru care merită să faci sacrificii, din cele mai mari. Pentru că o data ce i-ai arătat asta, şi a înţeles, Soarele va fi al tău. Soarele tău, cel mai special Soare.”

See? Nu este stilul meu, dar sunt egocentrică.

Îţi mulţumesc.

ziua bărbatului

Standard

Pentru că toţi măscăricii doresc astăzi să-şi sărbătorească cu mici şi bere creaţia aia anostă ce vă acoperă abdomenul, cu un concert, două dedicate tuturor nespălaţilor prin nu ştiu care parcuri bucureştene, cu urlete şi zbenguieli tribale pe manele prin grădinile blocurilor.. pentru voi toţi, un sincer.. lasaţi-o moartă.. n-o mai zic..

N-o spun în nume de rău, dar, sincer, dacă dau un search pe google, tot ce-mi apare e Evenimentu’ cu bere şi prietenie, extra mega super concerte şi nu în ultimul rând, fermecătoarea chestie “5 mai, vrem cadouri”. Ei, dă-o dracu’ de treabă. Am de cumpărat cadouri acum!

Totuşi, bărbaţilor, de unde până unde a apărut asemenea zi? Aveţi cumva frustrări legate de portofelele voastre goale de după 1 şi 8 martie? Nimeni nu vă obligă să cheltuiţi milioane pe curu’ unor piţipoance deplorabile. Nimeni nu vă pune pistolul la tâmplă să cumpăraţi flori pentru a impresiona cu manierele voastre false.

Ei, bine, eu n-am maniere. Eu am sa zic “la mulţi ani” unui grup restrâns de oameni pe care-i consider speciali. Voi, bărbaţilor speciali din viaţa mea,  ştiţi că ziua voastră este zilnic, mai ales când sunt eu prin preajmă.

un mai, doi mai, mai mulţi mai.

Standard

Rezumat scris la mahmureală:

Da, da, da! Am descoperit cu stupoare că nu prea e necesar 1 mai la mare. O spun aşa.. printre dinţi şi înjurând ca o lăptăreasă geloasă pe vaca vecinului. Lipsa de oportunităţi şi iniţiativă d-aia cretină m-a făcut să-mi petrec mini-vacanţa asta între betoanele din Bucureşti. Da’ nu disperaţi! A fost chiar ok, contrar tuturor aşteptărilor mele de prinţesică.

Aici, la Bucale, a rămas crema cremei, mijlocu’ covrigului, sâmburele de avocado.. Ăia cu bani au plecat (vorbesc despre ţărani) şi ăia fără bani şi-au pierdut timpul stând cu leşurile prin parcuri la o pipă, sămânţă, bericioaică şi alte activităţi d-astea mondene. Prea aglomerat, prea ciudat, mai bine plecaţi toţi din capitală să rămân doar eu! În fine.. Noi, ăştia ghinionişti (nu vorbesc de ţărani), ne-am limitat la tot felu’ de ciudăţenii care ne-au făcut să fim noi. Vă iubesc iniţiatori de nopţi albe, zâmbete şi nebunii. Mi-a plăcut.

De la metru de bere în city grill, unde oamenii de regulă merg să mănânce, la nefiltrata din oktoberfest de la 6 dimineaţa, shaorma de la dristor cu de toate, cluburile alea ciudat de goale şi nu în ultimul rând – cârnaţi – (*laughing like a boss*).  Mi-a plăcut. Mi-a plăcut chiar dacă am dormit doar 3 ore.. Mai grav e că am gleznele umflate, ficatul prăjit şi o starea de angoasă inexplicabilă. Mi-a lipsit totuşi ceva, cineva, cumva.

Ceva.. Cineva.. Cumva..