Monthly Archives: August 2012

Writer`s block

Standard

Yes, se întâmplă oricui, chiar şi mie. Oricât aş încerca să neg lucrul ăsta şi s-o dau în scuze ciudate precum “am fost ocupată” sau “n-am ce să scriu”, adevărul este că nu prea am chef şi ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să dau un scurt copy-paste de citate celebre, versuri sau alte bloguri de rahat în care mă regăsesc.

Mă simt de parcă n-am bani în buzunar pentru a-mi cumpăra cuvintele. Mă simt de parcă acel coniac vechi de 20 de ani pe care A. l-a adus n-ajunge să-mi mobilizeze impresiile contradictorii care vă lovesc. Câcat, îmi vine să scriu pozitiv sau să reiau un subiect infim pe care l-am abordat deja. Se pare că inteligenţa mea impertinentă nu e aşa obiectivă. Reiau totul în cap şi-mi vine să disec nişte chestii pe care le-am făcut destul de clare. Ba chiar am fost acuzată cu “plictisitoare sunt ultimele postări” de parcă eu scriu pentru un entertainment la scară profesională sau că ziaru’ Zmeura Nervoasă e o publicaţie ce o dă în penibilităţi cotidiene precum.. era să zic eu ceva.

Mi se termină ţigara. E prea cald. Îmi tremură mâna de la cafea. Pulsul îl simt aiurea. Astea-s semne de renunţare totală şi bagpulism fenomenal care-mi domină fiecare particulă. Adevărul e că am scris până acum din îngâmfare şi mi-am hrănit orgoliul de fiecare dată când creştea rating-ul. Am făcut blogul ăsta din ambiţia stupidă de a încerca să-mi păstrez abilităţile. Am făcut blogul ăsta din joacă şi-am transformat totul într-o cursă pentru nişte şoareci care oricum nu înţeleg nici 50% din ce scriu eu aici.

Citeşti cumva primul paragraf şi te apucă uşor căscatul? E clar că n-ai niciun interes. E clar că nu mai am capacităţile de a-ţi intreţine atenţia într-o furtună de jigniri şi acuzaţii. Eu am scris pentru mine până acum, de fapt. Nu m-a interesat niciodată o părere negativă, ci m-am uitat doar la numărul de vizitatori. Pozitiv sau negativ, prostovan sau prea deştept să se identifice cu personajele mele, n-a contat, era vorba doar de rating, ca-n televiziune.

Revenind, declar nulă posibilitatea de a scrie ceva interactiv, dar totuşi am încercat pentru că am lipsit iar din peisaj şi centrul atenţiei era locul meu, nu?

Personaj masculin

Standard

După cum am “promis”, după măscăriciul ăla pe care l-am creat din toate impresiile proaste pe care multe gagici le lasa în urmă, urmează bomba secolului, varianta masculină.

El s-a născut în Bucureşti, ceea ce automat i-a dat privilegiul de a se crede cu lingura de aur în gură. Ah, eşti bucureştean? Păi, află de la mine că prefer de 10 mii de ori mai mult pe ăia din provincie pentru că ăia, oricât de multe apucături ar avea, tot nu ar sparge seminţe la metrou. Naşterea acestui specimen în capitală a dus la dezintegrarea completă a criteriilor de masculi pretendenţi, căci acest “noroc” l-a făcut pe omul nostru să considere că atât ajunge. El e “rasa pură”, ăla de scuipă pe trotuare şi arată cu degetul pe cei ce n-au buletin de Bucureşti, ăla de nu ştie să lege două fraze în română dar se poate lăuda că e la facultate (româno-americană).

Ajuns la maturitate, bucureşteanul domină străzile capitalei cu burtă lui păroasă, visând ca un disperat la toate top modelele, uitând că are oglindă în casă. Ah, te-am refuzat şi următoarea ta replică e “oricum eşti urâtă”? Da, îţi dau dreptate, probabil în compania ta m-aş transforma într-un monstru impertinent care ar încerca în fiecare dimineaţă să te sufoce cu perna şi asta nu s-ar întâmpla neapărat pentru că urăsc orice speţă de cocalar, ci pentru că-mi provoci o greaţă morbidă. Îţi plac piţipoancele cu bot-roz-gros? Ce păcat, chiar îmi doream să te cunosc mai bine, să aflu la ce eşti alergic..

Mă, coaie, uită-te la tine, te rog. eşti neîngrijit, singurul tău sport extrem e băutul de bere la birt, eşti dizgraţios, jegos, nasol, condamnat la autosatisfacere până-n clipa-n care câştigi la loto şi-ţi întâlneşti “prinţesa”. Despre asta poate vom vorbi altă dată, când voi include şi o listă de metode de contracepţie pentru că, să fim serioşi, n-am vrea ca specia ta să se înmulţească.

Dacă vezi o pereche de ţâţe la ştrand, aplauzi ca foca la circ, apucătură destul de penibilă pentru un “domn de capitală”. În club, ai impresia că mişcările tale de urangutan gata de decolare sunt îndeajuns de interesante pentru a atrage orice femeie beată, însă crede-mă, cu 800 de vodka la activ, tot te-aş evita de parcă ai fi radioactiv.

Maşina, ţoale, telefoane, râuri de băutură scumpă, figuri d-astea.. nu-ţi ajung. Ştii de ce? Pentru că în momentul în care deschizi gura pute (şi la propriu şi la figurat).Eşti infect prin aparenţe şi stricat în interior. Nu eşti “broken” pentru ca IQ-ul limitat ţi-a oferit şansa să treci ignorant prin viaţă cu un zâmbet tâmp pe buze. Eşti doar stricat la nivel comportamental. Mă-ta a încercat să te educe, dar aparent n-a avut nicio şansă în faţa ego-ului tău de câcat.