Monthly Archives: December 2012

Sfaturi de psihiatru

Standard

În pragul Craciunului şi în general al tuturor sărbătorilor de câcat despre care tot am scris ştim cu toţii că ne punem masca de om fericit, înghiţim tot şi ne prefacem că suntem familii ca-n filme. Dar tu, tu n-ar trebui să faci asta, te cunosc prea bine, te cunosc aproape cum mă cunosc pe mine.

Tu n-ai ce căuta acolo, nu te simţi ca acasă, nu simţi nimic din fermecătoarele izuri, nu simţi decât milă pentru propria persoană, frică pentru viitorul tău şi o angoasă deplorabilă care te face să vrei o plecare mai rapidă.

Acasă e unde te simţi în siguranţă. Spune-mi, cum te simţi? Ştiu că terenul ăla minat de sub tine e doar în imaginaţia ta, dar totuşi, ar trebui să-ţi pui întrebarea “de ce e acolo în orice formă?”. Ştiu că n-am vorbit de prea mult timp, dar mi-am adus aminte de tine în fiecare seară.

Ce fel de om crezi că vei ajunge cu trecutul tău, cu traumele tale? Ce fel de om ai vrea să fi dar îţi oprimi orice dorinţă involuntar din cauza nevoii de autodistrugere? Am auzit de multe ori chestia asta “Eu voi fi un tată/o mamă mai bun/ă decât a fost el/ea”. Cu ce folos ai zice asta, când tu nici măcar nu ştii ce e aia?

Ştiu, i-ai iertat pe amandoi. Cu greu dar i-ai iertat, nu? Acum ce mai rămâne? Nimic? Te înşeli. Ei rămân în tine, te transformă fără să vrei, te obligă din inconştientul tău să ajungi acolo unde au fost şi ei. Eşti un om blestemat pe viaţă. Eşti blestemat tocmai prin faptul că realizezi ce se întâmplă. Vezi fiecare mişcare şi o analizezi, fiecare gest, fiecare vorbă. O iei, o rumegi şi scoţi o teorie asemănătoare cu ce scriu eu aici.

Dar cu ce folos, mă rog? Te ajută în vreun fel? Eu aş spune că deloc. Eu aş spune că eşti un caz pierdut, blestemat pe viaţă. Ai sperat mereu la momente ca-n filme, dar ai primit zero. Ai primit exact ce ţi s-a dat în ziua în care te.ai născut. Şi probabil n-ai fi fost blestemat dacă locaţia naşterii tale ar fi fost alta.

E ereditar. Ce să zic. Ai în sânge setea pentru o familie mai bună, setea pentru o mână de oameni cu care să te mândreşti mereu. Ai în sânge ideea de a fi mai bun, despre care tot vorbeam. Însă totul e inutil. E ereditară într-un mod foarte ciudat. O ai în sânge şi în acelaşi timp ai fost educat în această manieră. Sau mai bine zis needucat. N-ai ştiut ce e sentimentul ăla de familie. L-ai văzut la alţii şi te-a speriat. Fiecare altă familie ţi-a sădit în suflet o altă traumă, o altă piesă de puzzle despre tine şi necesităţile tale.

Acum fugi, zâmbeşte tâmp în continuare. Trăieşte doar din dragoste necondiţionată şi atât. Vezi dacă-ţi ajunge. Şi dacă asta nu e tot ce vrei, schimbă-te. Nu ajunge să schimbi peisajul, trebuie să te schimbi din interior. Asta va fi probabil cel mai greu lucru din viaţa ta.

Sfârşitul lumii: Memorii

Standard

Ora 11:13 AM

Simt o angoasă pătrunzăoare. E ca şi cum sfârşitul vine din mine. Mi-am urmat ritmul matinal însă astăzi e ceva diferit. Ceva ce nu pot descoperi prin metode cotidiene.

Sunt atrasă oarecum de ocultismul zilei de astăzi, încerc cu disperare să mă agăţ de ultimele răsuflări de viaţă, însă atracţia e prea mare. Răul vine din mine, vine din interior.

M-am trezit când s-a crăpat de ziuă şi sentimentul ăsta rău perpetuează starea malefică din mine. Nu am la cine apela.

Am simţit brusc un pumn invizibil. Să fie ăsta sfârşitul? Să fie asta ultima picătură pe care s-o suport victorios?

Acum sunt sigură, sfârşitul lumii nu vine din exterior, vine din noi. Vine, se apropie, ne pândeşte şi atacă atunci când nu te aştepţi.

Combustie umana, asta e.

Simt cum mi se termină timpul, simt cum asta a fost tot, simt cum….

Am râgât! Asta era!

Mă simt mai bine.

cugetări de doişpe a doişpea

Standard

Azi la curs, dincolo de revoltele referitoare la cultura maselor, arta pentru mase, muzică lăutărească, metode paranoico-critice, Marx, Jung, imitaţii şi alte nebunii, am sesizat un scurt comentariu referitor la Eliade.

Dacă-l citeşti pe Eliade, începi să speculezi pe baza unei ciclicităţi imaginare care-şi are rădăcinile în cele mai banale chestii ciclice din natură. Pana mea, vorba aia “din pământ ieşi, în pământ te întorci”. Şi dacă apare vreun şmecheraş cu diplomă care să contrazică câcatul ăsta din punct de vedere anatomic, lasă-mă lache să-ţi spun că vorbesc din punctul de vedere al unui unicorn spiritual.  Multe mitologii se bazează pe faptul că omul a fost creat din lut. Nu intru în detalii, pentru că o simplă căutare pe google te poate face să-nţelegi absolut orice. Wikipedia e baza. Totuşi, trebuie precizată evidenta reîntoarcere în pământ după moarte. Doar o navetă spaţială vă mai scapă de asta.

Mai apoi e toata galaxia asta blestemată, cu tot sistemul ăsta solar, pus la punct după planurile excelente ale unei divinităţi care trece dincolo de comprehensibilitatea noastră. E un ciclu. Planetele au aceeaşi traiectorie în jurul soarelui de mii de ani pentru că profită în egală măsură de lumină solară şi întuneric. Bine, vorba vine, până acum doar noi profităm, viaţa extraterestră fiind un alt subiect mult prea complex pentru postarea asta.

Ciclul planetei noastre duce la ciclul dintre zi şi noapte, ciclul anotimpurilor etc. Vedeţi? Totul e un ciclu. Iar ultima chestie pe care-mi concentrez neuronul e însăşi viaţa: aia de câcat pe care o duci, viaţa de hamal în care te trezeşti, mergi la muncă, eşti spălat pe creier, te întorci acasa, dormi, iar a doua zi o iei de la capăt.

Şurubelul ăla din creierul meu îmi spune că ciclul este de fapt sedentarism plin de umilinţă, o plafonare totală care te distruge pe tine ca fiinţă unică. Ce drăguţ.

Multumesc Eliade. M-am deprimat.