Monthly Archives: April 2013

Coşmaruri

Standard

Spre deosebire de dăţile alea în care scriam numai să fie scris sau îmi vărsam eu nervii de fetiţă fără prea mare putere fizică, înghiţeam în sec şi îmi povesteam anapoda toate experienţele de persoană cu viaţă banală, de data asta ceva curios m-a făcut să revin. Am abandonat blogu’ de ceva timp şi nu-mi pare rău. Oricum scriu degeaba, ştiu asta. Da’ e timpu’ să dau un picior realităţii şi să-mi exersez talentul de înnăscută încă o dată.

Curiozitatea cea mai mare a vieţii mele nu presupune prea multe capitole şi subcapitole. De când eram mică eram foarte curioasă de ce toţi copiii visează şi numai eu am somn complet negru, somn dus, din care nu-mi aduc aminte nimic. Asta s-a întâmplat până prin gimnaziu când au început coşmarurile. Nici până în ziua de azi nu-mi aduc aminte să fi avut un vis frumos.

În fine. Noaptea trecută m-am întrecut pe mine însumi. În sfârşit am fost lucidă în vis. Atât de lucidă încât mi-e frică să mai adorm.

Era o noapte de revelion. 2014. Ştiu că pare penibil, da’ am să continui să povestesc. Era un revelion trist, doar cu o persoană cunoscută, iar restul îmi erau indiferenţi. Deodată începuse să plouă cu roci, roci în flăcări, roci cu urme de lavă pe ele, roci ucigătoare. Deja mă speria atmosfera. Pe cer senin din care cădeau roci a apărut o ogivă cu-n cal şi-o mutră fioroasă. Era fascinantă, dar cutremurătoare. Nu mă puteam opri din privit. Doar eu o vedeam şi, de asemenea, doar eu auzeam şoptitul ăla oribil, oarecum electronic, zumzetul ăla scos ca de nişte viespi metalice. Doar eu. În secunda următoare toţi necunoscuţii ăia mi-au băgat mâna în gât să mă sugrume. Simteam că mă sufoc. Îmi strigam părietena. Nu auzea. Am realizat că visez şi o srigam să mă trezească. Nu auzea. Am închis ochii cu gândul că vreau să mă trezesc şi, cu ochii închişi, vedeam un drum cenuşiu sub viteză ameţitoare. Am deschis ochii, eram sugrumată în continuare. Am repetat asta de câteva ori şi-aveam impresia că mor. Dura o veşnicie. Strigam disperată. Urâtă metodă de a muri. Deodată am văzut în faţa mea un parc însorit. M-am trezit. Era ora 4.

Au trecut 17 ore şi încă am un nod în gât. Încă simt mâinile alea.