Category Archives: Big City

Viata in Popesteles

Standard

Azi, doozeci si trei ale lunii curente, anul fatidic doomii saptesprezece, am asistat neputincioasa cum proasta satului Popesti era sa-si sparga dintii in treptele de la metrou pentru ca era mai important sa trimita mesaj lu’ iuby decat sa vada pe unde mama dracului calca. Nu-mi pare rau ca am ras.

Pe aceasta cale as dori sa rog tineretul din ziua de azi, sa lase-n pana mea telefonul, cartea, tableta, mp3 playeru’, ipodu’, tastatura sau orice alta bazaconie macar asa.. cand urca scarile, cand traverseaza strada sau cand fac orice alta activitate care necesita minimum de atentie. Nu de alta, da’ am impresia ca multitasking-ul nu e punctul vostru forte si daca nu puteti sa va folositi functia locomotorie decat printr-un efort maxim al singurului neuron cu care va mandriti, atunci selectia naturala s-ar putea sa va prinda din urma.

Si daca tot am deschis subiectul Popesti-Leordeni, hai sa vorbim despre viata la tara. Viata in Los Popesteles, cum imi place mie sa spun…

Voi incepe prin a-i sugera melteanului cu numar de Vrancea sa-si mute conserva de pe locul meu de parcare, pentru ca e proprietate privata. Si tot odata, doresc sa-i urez numai de bine : stergatoare rupte, apa in benzina, cuie in cauciucuri, rahat de porumbel pe parbriz, sobolani la motor, rugina peste tot si sper sa-ti fure cineva capacele. Doar asa, pentru ca esti meltean, pentru ca nu locuiesti in blocul asta si pentru ca ma doare-n cot ca ai astigmatism si nu stii sa parchezi intre linii.

Apoi, dragului vecin de la patru.. stii.. nu ne stim, da’ eu stiu ca ai  doar doua scaune si-o masa in tot apartamentu’ ala. De ce intrebi? Pai pentru ca iti muti zilnic mobila si-ti zgarii parchetu’. Presupun ca noaptea dormiti pe masa in dormitor, dimineata mutati masa in bucatarie ca sa mancati, si seara dansati lambada in living, cu cate un scaun pe post de partener ca sa nu va plictisiti. La Jumbo poti cumpara niste protectii de parchet la doi lei si le lipesti pe picioarele mesei sau ale scaunelor. DOI LEI te costa toata afacerea asta. Daca n-ai bani ca ti-ai facut imprumut pe 245 de ani, atunci coboara la apartamentu’ 20.. am eu si pentru tine.

Apoi, am vecina de la casa din fata.. tinerica si vioaie. Ea nu stie, dar eu de la etaju’ 3 ma uit la ea in curte ca la cinema. Strange-ti si tu gunoaiele alea.. ca stau in ploaie de doua saptamani. Nu ti-e asa, un pic jena, cand pleci la munca dimineata si treci printre bucati de lemn, cartoane, hartii, sticle aruncate si tot felu’ de cacaturi? Viata ta e ca o carte de colorat de aia ieftinache – cu coperta de plastic frumos colorata, dar cu foi reciclate care seamana cu hartia aia igienica pe care o cumperi la 50 de bani si te zgarie cand te stergi.

Mamelor din Popesti, le doresc un parc, o gradinita, o scoala, trotuare asfaltate si zero gropi. De ce? Pentru ca ele nu s-au gandit la toate cele mentionate mai sus si acum bocesc pe toate retelele de socializare de parca nu a fost decizia lor sa isi ia apartament in Popesti. Nu de alta, da’ apartamentele astea nu-s ca ouale Kinder, cumperi si gasesti surpriza. Eu consider ca ati fost in zona, ati vazut unde e construit blocul, ati vazut imprejurimile ..Da, stiu, primaria ar trebui sa investeasca in aceste lucruri, insa daca nu v-ati trezit din luna de miere sau din concediu prenatal, traim in Romania, partidul principal din Popesti e PSD, partea de Popesti Vechi probabil nu plateste nicio taxa pentru ca tiganii de pe acolo fura curent, se caca in fundu’ curtii, au apa la fantana si gunoiul il arunca in ghenele noastre lucioase.

Prapaditilor care nu si-au cumparat loc de parcare pentru ca aveau bani doar de garsoniera, benzina la bemveu’ si pate, as vrea sa le cada un meteorit pe botu’ masinii fix atunci cand; parcheaza pe trotuar sau isi lasa masina pe avarii cate o ora in mijlocul strazii, merg in tromba prin balti de parca viteza mai mare le va face masina sa leviteze deasupra oceanului, claxoneaza cand n-au loc de pietonii care si asa nu au trotuare.

Posesorilor de animale care habar nu au sa aiba grija de ele si le pierd ocazional.. cam o data pe luna.. sper sa va pierdeti voi in junga dupa ce jucati Jumaji.

Cam atat pentru azi. Old school Zmeura returns.

Zmeura merge la doctor III

Standard

Ziua 6: Luni dimineata m-am pornit din nou spre morga aia de policlinica. De aceasta data mi-am luat insotior pentru orice eventualitate: crapat in strada, decedat la metrou, cazut pe scari si rupt gatu’ etc.

Din nou, am avut programarea numarul 15 la ora 11:00. Exact aceeasi programare pe care am avut-o si vineri. Am venit impacata cu gandul, stiind ca vor exista intarzieri, insa nu ma asteptam absolut deloc la ceea ce va urma.

In sala de asteptare erau doua persoane programate la ora 11:00 : programarea numarul 10 si programarea numarul 11. Ce surpriza morbida! Frustrata aia de asistenta, pe langa faptul ca nu are habar sa tasteze la un laptop in secolul XXI, nu stie nici sa faca o programare. Cum cacat sa programezi 3 oameni in acelasi timp la ortopedie? Controlul dureaza 20 de secunde, iar la 11:01 ai alte 3 programari? Intrebare pusa, raspuns descoperit in urmatoarele minute. Asteptand ca niste animale la eutanasie am avut surpriza sa vad alti 3 posibili pacienti care au venit. Care mai de care cu probleme existentiale: un mos cu tensiune ridicata care vroia un tensiometru (desigur ca la ortopedie ti se ia tensiunea..), un domn care si-a luat liber 30 minute de la munca si vroia sa intre urgent etc. Nu vreau sa intru in alte detalii, deoarece oamenii ce asteptau la fel ca si mine nu au nicio vina ca sunt bolnavi.

Idee de baza a acestei zile petrecute la ortopedie este ASTEPTAREA. Am reusit sa intru in cabinet dupa 2 ore! De ce va intrebati? Pentru ca absolut toti oamenii care au venit inainte si dupa mine au intrat INAINTEA mea, decizie luata voluntar de catre asistenta. Ea iesea pe hol si chema fiecare pacient  inaintru, ignorand complet fata mea schimonosita de durere si protestele mele. Programare la 11, sigur. Cu hernie de disc, dureri insuportabile si nervii la pamant, pacientului ii face bine o frumoasa asteptare de 2 ore intr-o sala in care nu te poti intinde, iar singura pozitie “jos” este pe un scaun complet incomod care nu are nimic in plus fata de un scaun electric in acest moment (poate doar partea cu electricitatea).

Doua ore de asteptari pentru nimic. 5 minute am stat in cabinet, 5 minute in care nu mi s-a zis nimic nou. Doctorita nici nu s-a obosit sa se ridice de la birou sa-mi palpeze coloana (macar sa cred ca vrea sa ma ajute). Am cerut trimitere la RMN, mi s-a zis ca nu este nevoie. Doamna doctor a refuzat complet aceasta cerere de parca ar fi platit ea RMN-ul din propriul buzunar. I-am spus ca nu ma intereseaza cat costa, doar sa imi dea o trimitere, insa raspunsul a fost tot acelasi: NU. Surprizator sau nu, nici medical nu a vrut sa imi dea. Pentru ca am avut o singura adeverinta de la munca, iar prima mea vizita a fost la doctorul de familie, adeverinta in original a ramas acolo. La ortopedie eu m-am prezentat cu o copie, insa asta nu a fost indeajuns de buna pentru doctorul de aici. Trebuia sa aduc adeverinta in ORIGINAL, ceea ce inseamna un nou drum la medicul de familie si din nou inapoi la ortopedie. Cam multe drumuri pentru cineva cu hernie, nu? Ce conteaza, nu e ca si cum doctorul ortoped ar fi avut durerile mele.

Fara trimitere si fara medical, am considerat ca nu mai am nimic de pierdut, asa ca mi-am varsat of-ul. Le-am spus doctorilor ca am de gand sa merg la o clinica privata sa-mi fac RMN-ul si restul pentru ca nu mi se pare normal ca un pacient diagnosticat cu hernie sa astepte 2 ore, sa fie pus pe drumuri si sa i se refuze o amarata de trimitere, nu mi se pare normal ca un pacient cu hernie de disc sa fie diagnosticat pe baza unui stranut, dar sa i se refuze posibilitatea de a afla ce vertebre sunt afectate. Cum as putea sa fac un tratament special daca nu stiu ce am? Am nevoie de gimnastica medicala, de masaj, de kinetoterapie, dar toate astea pot sa le fac DOAR daca stiu exact ce am? Daca am nevoie de operatie? Daca e grav? Daca am altceva, iar diagnosticul e gresit? Doctorita a dat din umeri, ignorand complet ce turuiam si mi-a zis sa ii aduc adeverinta de la munca in original, altfel ea nu da medicale pentru ca “asta incalca legea”. Oblivious. M-am simtit de parca purtam o discutie cu un cartof retardat mintal. Am tacut, am dat buna ziua si am plecat.

Nu stiu cum este posibil asa ceva. Inteleg ca sunt tanara si in putere, inteleg ca am toleranta ridicata la durere, insa comportamentul acestor “doctori” este inacceptabil. Macar de-mi ofereau un motiv VALID pentru care toate babale au intrat inaintea mea la doctor. Macar de-si cereau scuze si-mi dadeau un cacat de trimitere la RMN. Nu costa nimic daca-mi trantea o mazgalitura pe foaie c-o parafa retardata doar ca sa umblu mai departe pe la RMN-uri. Nu costa nimic. Nu costa nimic daca imi dadea medical si-mi spunea “adu-mi adeverinta aia cand ti se reface spatele” sau “poti trimite pe cineva sa o aduca”. Nu. Trebuia eu, om cu spatele rupt in doua, sa umblu pe drumuri ca sa le aduc o bucata de foaie infecta. Trebuia eu, om cu spatele rupt in trei, sa astept 2 ore pentru a primi doar refuzuri. Este trist ce se intampla. Este trist mai ales pentru ca eu sunt unul din multii angajati care platesc taxe pentru aceste servicii. Inteleg, salariile doctorilor nu sunt bune, salariile doctorilor sunt o batjocura, situatia lor este din ce in ce mai precara.. dar asta nu inseamna ca au dreptul divin sa-si tratezi pacientii ca pe niste carpe. Eu am fost civilizata, am asteptat, am strans din dinti, insa n-am primit nimic in schimb. Nici macar un cacat de consolare ca-mi va trece durerea.  Cand am precizat ca am asteptat doua ore ca sa intru in cabinet si incepe sa ma doara spatele foarte tare, stimabila doamna doctor si-a strans buzele intr-un cerculet dezaprobator si mi-a zis “nu e de la stat domnisoara, e de la mers, nu trebuia sa umblati atata pe afara”. NU ZAU!? Ma trimiti de la ortopedie la doctorul de familie, inapoi la ortopedie, inapoi la doctor cu zece programari si zece mii de minute de asteptare, cu prezenta mea obligatorie acolo, dar eu NU TREBUIE SA UMBLU? Fuck off.

Urmeaza ziua 7.

Zmeura merge la doctor II

Standard

ZIUA 2, care a coincis surprinzator cu Inaltarea, a fost una din cele mai neputincioase zile din viata mea. Nu am rezolvat nimic sunand pentru programare, caci cabinetul nu m-a putut “strecura”. E de la sine inteles.  Nu sunt eu religioasa cea mai extraordinara de pe pamant, dar am aflat cu stupoare ca in zilele cu astfel de sarbatori importante in care toate babele sunt prezente in tot orasul, cerand sa stea jos in metrou/RATB/sala de asteptare/ parc etc., dupa 4-5 ore de stat la biserica in picioare, nu se poate face programare nicaieri. Toate babele merg la ortopedie sa-si ia reteta pentru osteoporoza, genunchi umflat, coloana stramba etc. (multumindu-I lui Dumnezeu pentru ca le trece durerea dupa 20 pastile). Am facut programare pentru ziua urmatoare.

Ziua 3: Am reusit sa imi fac programare la ora 11. Programarea numarul 15.

Mi-am luat liber de la plantatie, rezervandu-mi toata ziua doar pentru doctori, medicamente etc. Totul suna bine-n capul meu, insa poate ati uitat ce am zis in articolul precedent: am o mica si RAUTACIOASA hernie. Durerea era surda, dar permanenta. Puteam merge singurica, puteam sa ma aplec sau sa fac orice lucru cotidian, asta pana cand nesimtita asta de hernie a hotarat ca este o zi minunata sa-mi arate cine e “sefa”. Am stranutat. Yes. Hapciu. Atat a fost. Atat mi-a trebuit. Am simtit durerea a o mie de ghiare de pisica-n zona lombara. Muschii mi-au inghetat. Durerea a inceput sa zvacneasca haotic din numeroase puncte ale coloanei. Amin. I dieded.

M-am dus la doctor in pijama (ce bine ca nu port tampenii cu hello kitty, ci pantaloni de trening si tricouri plicticoase).Mi-am pus sosetele cu un umeras. Atat de grav era. Am inceput sa plang in metrou. Am crezut ca mor pe strada. Atat de grav era. Am ajus la doctor cu lacrimi in ochi doar sa realizez ca SISTEMUL nu e facut sa salveze vieti ci sa numeroteze pacienti pe listele de asteptari. Am luat un loc in holul grotesc al clinicii si am inceput sa astept cumincioara. Urmatoarea conversatie prin mesaje a avut loc DUPA ORA 11 in timp ce asteptam:

O: E o tanti aici… asteapta la un alt cabinet.. sta ascunsa dupa colt si respira ca Darth Vader.

J: Si in cabinet nu e nimeni? sau ti-a zis sa astepti?

O: mi-a zis sa astept. E o baba inauntru si au inceput sa apara si altii..

J: ok. Dar tu urmezi dupa cine e inauntru, nu?

O: nu stiu, mi-a zis sa astept.

J: Ok love. Sper sa nu te tina mult

O: Baba aia (darth vader) vorbeste ca un mafiot Italian numit Giovanni, ca in filmul Nasul

O: Tocmai a iesit baba si a intrat alta baba pentru ca asa a zis doctorita. Evident ca la mine nu e urgent

J: spui cand mai iese ca e nevoie urgent si la tine si ca ai trimitere si programare pt ora 11

Conversatia asta m-a distras de la durere, fiind in plina criza de hernie. Dupa cum ziceam: durerea a o mie de ghiare de pisica infipte in zona lombara. Comparatia perfecta.

Pe la 12:00 m-a primit si pe mine in cabinet.

Incaperea nu era la fel de trista ca holul. Gresia era mai noua. Faianta se ridica pana-n tavan, acoperind camera cu-n alb laptos. Pe pereti erau atarnare niste mulaje ale corpului uman vechi din 1900 toamna. Unul prezenta oasele, altul prezenta muschii. Eram fascinata de rezistenta acestor mulaje din cauciuc/plastic si de culoarea lor dobandita de-a lungul timpului. Biroul doctorului era mare, plin de cablaraie infipta intr-un laptop la care statea asistenta.

Aici m-am lovit de cele doua doamne distinse care mi-au ignorat plansetele timp de o ora pentru ca ele aveau de dat retete compensate babelor. Asistenta era o fetiscana la 35-40 de ani, tunsa scurt si roscat ca un pechinez, cu unghii argintii si capacitati imposibil de descris cand vine vorba de computer skills. Sa spunem doar ca femeia tasta cu un deget uitandu-se de doua ori la tasta inainte sa o apese.

Doamna doctor, specialist ortoped, era mai in varsta, deci cu o experienta mai vasta cand vine vorba de ignorant pacienti. Daca ii scoti halatul de doctor si-o trantesti la piata intre rosii si zarzavaturi, nici nu-ti dai seama ca femeia are atat de multe studii. Capacitatile ei de a conversationa cu o fiinta umana in durere erau nule. Zambea tamp ca o broasca, zigandu-mi ca trebuia sa vin mai devreme. Cand dom’le? Programare n-am putut face ca sunteti “ocupati”, iar cand imi fac programare astept o ora. CAND sa vin mai devreme?

Iar consultatia a durat fix 5 minute ceea ce e foarte mult, avand in vedere ca jumatate din timpul asta boceam ca o profesionalista la inmormantari. Mi-a dat reteta si m-a trimis acasa. Diagnosticul mi-a fost dat pe baza stranutului de dimineata si doua – trei palpari de deget pe coloana. Am primit reteta si mi s-a spus ca trebuie sa am 3 zile de repaos total. Numai bine: vineri, sambata, duminica am repoas iar luni vin din nou la ortopedie sa vedem ce dracu’ facem mai departe. Nu mi s-a explicat nimic altceva, de ce sa mi se explice? Cuvintele costa, iar eu probabil nu am lasat destul bacsis intre cablurile de pe birou. Am plecat schiopatand dupa cele 5 minute pentru care a trebuit sa astept o ora, am aruncat cu bani la farmacie si m-am intors acasa.

Dupa aceasta “escapada” deja am ajuns cu nervii intinsi la maxim. (si aici ma refer si la nervii spinali care imi zvacneau de durere). Nu exista cuvinte sa explic dezgustatoarea experienta pe care am avut-o insa asta nu a fost sfarsitul. Am patit MAI multe.

Credits: multumesc J. pentru ca esti mereu alaturi de mine, multumesc mamei pentru suportul psihic si salteaua ortopedica, multumesc tuturor carora le pasa. Sunt inconjurata de oameni frumosi. I love you all.

Urmeaza ziua 6 (4 si 5 am stat in repaos total, am mancat ca o scroafa si am dormit cate 16 ore pe zi, deci nu e nimic interesant de povestit)