Category Archives: Big City

Viata in Popesteles

Standard

Azi, doozeci si trei ale lunii curente, anul fatidic doomii saptesprezece, am asistat neputincioasa cum proasta satului Popesti era sa-si sparga dintii in treptele de la metrou pentru ca era mai important sa trimita mesaj lu’ iuby decat sa vada pe unde mama dracului calca. Nu-mi pare rau ca am ras.

Pe aceasta cale as dori sa rog tineretul din ziua de azi, sa lase-n pana mea telefonul, cartea, tableta, mp3 playeru’, ipodu’, tastatura sau orice alta bazaconie macar asa.. cand urca scarile, cand traverseaza strada sau cand fac orice alta activitate care necesita minimum de atentie. Nu de alta, da’ am impresia ca multitasking-ul nu e punctul vostru forte si daca nu puteti sa va folositi functia locomotorie decat printr-un efort maxim al singurului neuron cu care va mandriti, atunci selectia naturala s-ar putea sa va prinda din urma.

Si daca tot am deschis subiectul Popesti-Leordeni, hai sa vorbim despre viata la tara. Viata in Los Popesteles, cum imi place mie sa spun…

Voi incepe prin a-i sugera melteanului cu numar de Vrancea sa-si mute conserva de pe locul meu de parcare, pentru ca e proprietate privata. Si tot odata, doresc sa-i urez numai de bine : stergatoare rupte, apa in benzina, cuie in cauciucuri, rahat de porumbel pe parbriz, sobolani la motor, rugina peste tot si sper sa-ti fure cineva capacele. Doar asa, pentru ca esti meltean, pentru ca nu locuiesti in blocul asta si pentru ca ma doare-n cot ca ai astigmatism si nu stii sa parchezi intre linii.

Apoi, dragului vecin de la patru.. stii.. nu ne stim, da’ eu stiu ca ai  doar doua scaune si-o masa in tot apartamentu’ ala. De ce intrebi? Pai pentru ca iti muti zilnic mobila si-ti zgarii parchetu’. Presupun ca noaptea dormiti pe masa in dormitor, dimineata mutati masa in bucatarie ca sa mancati, si seara dansati lambada in living, cu cate un scaun pe post de partener ca sa nu va plictisiti. La Jumbo poti cumpara niste protectii de parchet la doi lei si le lipesti pe picioarele mesei sau ale scaunelor. DOI LEI te costa toata afacerea asta. Daca n-ai bani ca ti-ai facut imprumut pe 245 de ani, atunci coboara la apartamentu’ 20.. am eu si pentru tine.

Apoi, am vecina de la casa din fata.. tinerica si vioaie. Ea nu stie, dar eu de la etaju’ 3 ma uit la ea in curte ca la cinema. Strange-ti si tu gunoaiele alea.. ca stau in ploaie de doua saptamani. Nu ti-e asa, un pic jena, cand pleci la munca dimineata si treci printre bucati de lemn, cartoane, hartii, sticle aruncate si tot felu’ de cacaturi? Viata ta e ca o carte de colorat de aia ieftinache – cu coperta de plastic frumos colorata, dar cu foi reciclate care seamana cu hartia aia igienica pe care o cumperi la 50 de bani si te zgarie cand te stergi.

Mamelor din Popesti, le doresc un parc, o gradinita, o scoala, trotuare asfaltate si zero gropi. De ce? Pentru ca ele nu s-au gandit la toate cele mentionate mai sus si acum bocesc pe toate retelele de socializare de parca nu a fost decizia lor sa isi ia apartament in Popesti. Nu de alta, da’ apartamentele astea nu-s ca ouale Kinder, cumperi si gasesti surpriza. Eu consider ca ati fost in zona, ati vazut unde e construit blocul, ati vazut imprejurimile ..Da, stiu, primaria ar trebui sa investeasca in aceste lucruri, insa daca nu v-ati trezit din luna de miere sau din concediu prenatal, traim in Romania, partidul principal din Popesti e PSD, partea de Popesti Vechi probabil nu plateste nicio taxa pentru ca tiganii de pe acolo fura curent, se caca in fundu’ curtii, au apa la fantana si gunoiul il arunca in ghenele noastre lucioase.

Prapaditilor care nu si-au cumparat loc de parcare pentru ca aveau bani doar de garsoniera, benzina la bemveu’ si pate, as vrea sa le cada un meteorit pe botu’ masinii fix atunci cand; parcheaza pe trotuar sau isi lasa masina pe avarii cate o ora in mijlocul strazii, merg in tromba prin balti de parca viteza mai mare le va face masina sa leviteze deasupra oceanului, claxoneaza cand n-au loc de pietonii care si asa nu au trotuare.

Posesorilor de animale care habar nu au sa aiba grija de ele si le pierd ocazional.. cam o data pe luna.. sper sa va pierdeti voi in junga dupa ce jucati Jumaji.

Cam atat pentru azi. Old school Zmeura returns.

Zmeura merge la doctor III

Standard

Ziua 6: Luni dimineata m-am pornit din nou spre morga aia de policlinica. De aceasta data mi-am luat insotior pentru orice eventualitate: crapat in strada, decedat la metrou, cazut pe scari si rupt gatu’ etc.

Din nou, am avut programarea numarul 15 la ora 11:00. Exact aceeasi programare pe care am avut-o si vineri. Am venit impacata cu gandul, stiind ca vor exista intarzieri, insa nu ma asteptam absolut deloc la ceea ce va urma.

In sala de asteptare erau doua persoane programate la ora 11:00 : programarea numarul 10 si programarea numarul 11. Ce surpriza morbida! Frustrata aia de asistenta, pe langa faptul ca nu are habar sa tasteze la un laptop in secolul XXI, nu stie nici sa faca o programare. Cum cacat sa programezi 3 oameni in acelasi timp la ortopedie? Controlul dureaza 20 de secunde, iar la 11:01 ai alte 3 programari? Intrebare pusa, raspuns descoperit in urmatoarele minute. Asteptand ca niste animale la eutanasie am avut surpriza sa vad alti 3 posibili pacienti care au venit. Care mai de care cu probleme existentiale: un mos cu tensiune ridicata care vroia un tensiometru (desigur ca la ortopedie ti se ia tensiunea..), un domn care si-a luat liber 30 minute de la munca si vroia sa intre urgent etc. Nu vreau sa intru in alte detalii, deoarece oamenii ce asteptau la fel ca si mine nu au nicio vina ca sunt bolnavi.

Idee de baza a acestei zile petrecute la ortopedie este ASTEPTAREA. Am reusit sa intru in cabinet dupa 2 ore! De ce va intrebati? Pentru ca absolut toti oamenii care au venit inainte si dupa mine au intrat INAINTEA mea, decizie luata voluntar de catre asistenta. Ea iesea pe hol si chema fiecare pacient  inaintru, ignorand complet fata mea schimonosita de durere si protestele mele. Programare la 11, sigur. Cu hernie de disc, dureri insuportabile si nervii la pamant, pacientului ii face bine o frumoasa asteptare de 2 ore intr-o sala in care nu te poti intinde, iar singura pozitie “jos” este pe un scaun complet incomod care nu are nimic in plus fata de un scaun electric in acest moment (poate doar partea cu electricitatea).

Doua ore de asteptari pentru nimic. 5 minute am stat in cabinet, 5 minute in care nu mi s-a zis nimic nou. Doctorita nici nu s-a obosit sa se ridice de la birou sa-mi palpeze coloana (macar sa cred ca vrea sa ma ajute). Am cerut trimitere la RMN, mi s-a zis ca nu este nevoie. Doamna doctor a refuzat complet aceasta cerere de parca ar fi platit ea RMN-ul din propriul buzunar. I-am spus ca nu ma intereseaza cat costa, doar sa imi dea o trimitere, insa raspunsul a fost tot acelasi: NU. Surprizator sau nu, nici medical nu a vrut sa imi dea. Pentru ca am avut o singura adeverinta de la munca, iar prima mea vizita a fost la doctorul de familie, adeverinta in original a ramas acolo. La ortopedie eu m-am prezentat cu o copie, insa asta nu a fost indeajuns de buna pentru doctorul de aici. Trebuia sa aduc adeverinta in ORIGINAL, ceea ce inseamna un nou drum la medicul de familie si din nou inapoi la ortopedie. Cam multe drumuri pentru cineva cu hernie, nu? Ce conteaza, nu e ca si cum doctorul ortoped ar fi avut durerile mele.

Fara trimitere si fara medical, am considerat ca nu mai am nimic de pierdut, asa ca mi-am varsat of-ul. Le-am spus doctorilor ca am de gand sa merg la o clinica privata sa-mi fac RMN-ul si restul pentru ca nu mi se pare normal ca un pacient diagnosticat cu hernie sa astepte 2 ore, sa fie pus pe drumuri si sa i se refuze o amarata de trimitere, nu mi se pare normal ca un pacient cu hernie de disc sa fie diagnosticat pe baza unui stranut, dar sa i se refuze posibilitatea de a afla ce vertebre sunt afectate. Cum as putea sa fac un tratament special daca nu stiu ce am? Am nevoie de gimnastica medicala, de masaj, de kinetoterapie, dar toate astea pot sa le fac DOAR daca stiu exact ce am? Daca am nevoie de operatie? Daca e grav? Daca am altceva, iar diagnosticul e gresit? Doctorita a dat din umeri, ignorand complet ce turuiam si mi-a zis sa ii aduc adeverinta de la munca in original, altfel ea nu da medicale pentru ca “asta incalca legea”. Oblivious. M-am simtit de parca purtam o discutie cu un cartof retardat mintal. Am tacut, am dat buna ziua si am plecat.

Nu stiu cum este posibil asa ceva. Inteleg ca sunt tanara si in putere, inteleg ca am toleranta ridicata la durere, insa comportamentul acestor “doctori” este inacceptabil. Macar de-mi ofereau un motiv VALID pentru care toate babale au intrat inaintea mea la doctor. Macar de-si cereau scuze si-mi dadeau un cacat de trimitere la RMN. Nu costa nimic daca-mi trantea o mazgalitura pe foaie c-o parafa retardata doar ca sa umblu mai departe pe la RMN-uri. Nu costa nimic. Nu costa nimic daca imi dadea medical si-mi spunea “adu-mi adeverinta aia cand ti se reface spatele” sau “poti trimite pe cineva sa o aduca”. Nu. Trebuia eu, om cu spatele rupt in doua, sa umblu pe drumuri ca sa le aduc o bucata de foaie infecta. Trebuia eu, om cu spatele rupt in trei, sa astept 2 ore pentru a primi doar refuzuri. Este trist ce se intampla. Este trist mai ales pentru ca eu sunt unul din multii angajati care platesc taxe pentru aceste servicii. Inteleg, salariile doctorilor nu sunt bune, salariile doctorilor sunt o batjocura, situatia lor este din ce in ce mai precara.. dar asta nu inseamna ca au dreptul divin sa-si tratezi pacientii ca pe niste carpe. Eu am fost civilizata, am asteptat, am strans din dinti, insa n-am primit nimic in schimb. Nici macar un cacat de consolare ca-mi va trece durerea.  Cand am precizat ca am asteptat doua ore ca sa intru in cabinet si incepe sa ma doara spatele foarte tare, stimabila doamna doctor si-a strans buzele intr-un cerculet dezaprobator si mi-a zis “nu e de la stat domnisoara, e de la mers, nu trebuia sa umblati atata pe afara”. NU ZAU!? Ma trimiti de la ortopedie la doctorul de familie, inapoi la ortopedie, inapoi la doctor cu zece programari si zece mii de minute de asteptare, cu prezenta mea obligatorie acolo, dar eu NU TREBUIE SA UMBLU? Fuck off.

Urmeaza ziua 7.

Zmeura merge la doctor II

Standard

ZIUA 2, care a coincis surprinzator cu Inaltarea, a fost una din cele mai neputincioase zile din viata mea. Nu am rezolvat nimic sunand pentru programare, caci cabinetul nu m-a putut “strecura”. E de la sine inteles.  Nu sunt eu religioasa cea mai extraordinara de pe pamant, dar am aflat cu stupoare ca in zilele cu astfel de sarbatori importante in care toate babele sunt prezente in tot orasul, cerand sa stea jos in metrou/RATB/sala de asteptare/ parc etc., dupa 4-5 ore de stat la biserica in picioare, nu se poate face programare nicaieri. Toate babele merg la ortopedie sa-si ia reteta pentru osteoporoza, genunchi umflat, coloana stramba etc. (multumindu-I lui Dumnezeu pentru ca le trece durerea dupa 20 pastile). Am facut programare pentru ziua urmatoare.

Ziua 3: Am reusit sa imi fac programare la ora 11. Programarea numarul 15.

Mi-am luat liber de la plantatie, rezervandu-mi toata ziua doar pentru doctori, medicamente etc. Totul suna bine-n capul meu, insa poate ati uitat ce am zis in articolul precedent: am o mica si RAUTACIOASA hernie. Durerea era surda, dar permanenta. Puteam merge singurica, puteam sa ma aplec sau sa fac orice lucru cotidian, asta pana cand nesimtita asta de hernie a hotarat ca este o zi minunata sa-mi arate cine e “sefa”. Am stranutat. Yes. Hapciu. Atat a fost. Atat mi-a trebuit. Am simtit durerea a o mie de ghiare de pisica-n zona lombara. Muschii mi-au inghetat. Durerea a inceput sa zvacneasca haotic din numeroase puncte ale coloanei. Amin. I dieded.

M-am dus la doctor in pijama (ce bine ca nu port tampenii cu hello kitty, ci pantaloni de trening si tricouri plicticoase).Mi-am pus sosetele cu un umeras. Atat de grav era. Am inceput sa plang in metrou. Am crezut ca mor pe strada. Atat de grav era. Am ajus la doctor cu lacrimi in ochi doar sa realizez ca SISTEMUL nu e facut sa salveze vieti ci sa numeroteze pacienti pe listele de asteptari. Am luat un loc in holul grotesc al clinicii si am inceput sa astept cumincioara. Urmatoarea conversatie prin mesaje a avut loc DUPA ORA 11 in timp ce asteptam:

O: E o tanti aici… asteapta la un alt cabinet.. sta ascunsa dupa colt si respira ca Darth Vader.

J: Si in cabinet nu e nimeni? sau ti-a zis sa astepti?

O: mi-a zis sa astept. E o baba inauntru si au inceput sa apara si altii..

J: ok. Dar tu urmezi dupa cine e inauntru, nu?

O: nu stiu, mi-a zis sa astept.

J: Ok love. Sper sa nu te tina mult

O: Baba aia (darth vader) vorbeste ca un mafiot Italian numit Giovanni, ca in filmul Nasul

O: Tocmai a iesit baba si a intrat alta baba pentru ca asa a zis doctorita. Evident ca la mine nu e urgent

J: spui cand mai iese ca e nevoie urgent si la tine si ca ai trimitere si programare pt ora 11

Conversatia asta m-a distras de la durere, fiind in plina criza de hernie. Dupa cum ziceam: durerea a o mie de ghiare de pisica infipte in zona lombara. Comparatia perfecta.

Pe la 12:00 m-a primit si pe mine in cabinet.

Incaperea nu era la fel de trista ca holul. Gresia era mai noua. Faianta se ridica pana-n tavan, acoperind camera cu-n alb laptos. Pe pereti erau atarnare niste mulaje ale corpului uman vechi din 1900 toamna. Unul prezenta oasele, altul prezenta muschii. Eram fascinata de rezistenta acestor mulaje din cauciuc/plastic si de culoarea lor dobandita de-a lungul timpului. Biroul doctorului era mare, plin de cablaraie infipta intr-un laptop la care statea asistenta.

Aici m-am lovit de cele doua doamne distinse care mi-au ignorat plansetele timp de o ora pentru ca ele aveau de dat retete compensate babelor. Asistenta era o fetiscana la 35-40 de ani, tunsa scurt si roscat ca un pechinez, cu unghii argintii si capacitati imposibil de descris cand vine vorba de computer skills. Sa spunem doar ca femeia tasta cu un deget uitandu-se de doua ori la tasta inainte sa o apese.

Doamna doctor, specialist ortoped, era mai in varsta, deci cu o experienta mai vasta cand vine vorba de ignorant pacienti. Daca ii scoti halatul de doctor si-o trantesti la piata intre rosii si zarzavaturi, nici nu-ti dai seama ca femeia are atat de multe studii. Capacitatile ei de a conversationa cu o fiinta umana in durere erau nule. Zambea tamp ca o broasca, zigandu-mi ca trebuia sa vin mai devreme. Cand dom’le? Programare n-am putut face ca sunteti “ocupati”, iar cand imi fac programare astept o ora. CAND sa vin mai devreme?

Iar consultatia a durat fix 5 minute ceea ce e foarte mult, avand in vedere ca jumatate din timpul asta boceam ca o profesionalista la inmormantari. Mi-a dat reteta si m-a trimis acasa. Diagnosticul mi-a fost dat pe baza stranutului de dimineata si doua – trei palpari de deget pe coloana. Am primit reteta si mi s-a spus ca trebuie sa am 3 zile de repaos total. Numai bine: vineri, sambata, duminica am repoas iar luni vin din nou la ortopedie sa vedem ce dracu’ facem mai departe. Nu mi s-a explicat nimic altceva, de ce sa mi se explice? Cuvintele costa, iar eu probabil nu am lasat destul bacsis intre cablurile de pe birou. Am plecat schiopatand dupa cele 5 minute pentru care a trebuit sa astept o ora, am aruncat cu bani la farmacie si m-am intors acasa.

Dupa aceasta “escapada” deja am ajuns cu nervii intinsi la maxim. (si aici ma refer si la nervii spinali care imi zvacneau de durere). Nu exista cuvinte sa explic dezgustatoarea experienta pe care am avut-o insa asta nu a fost sfarsitul. Am patit MAI multe.

Credits: multumesc J. pentru ca esti mereu alaturi de mine, multumesc mamei pentru suportul psihic si salteaua ortopedica, multumesc tuturor carora le pasa. Sunt inconjurata de oameni frumosi. I love you all.

Urmeaza ziua 6 (4 si 5 am stat in repaos total, am mancat ca o scroafa si am dormit cate 16 ore pe zi, deci nu e nimic interesant de povestit)

Zmeura merge la doctor

Standard

Buna ziua,

Sa trecem peste prezentari si ambiante si sa presupunem ca nu m-am oprit niciodata din oripilanta mea aventura pe acest blog. De asemenea, as dori sa multumesc “fanilor” pentru ca imi citesc articolele in continuare (ce credeati? vad cand cineva imi acceseaza paginile, desi interestul pentru nervozitatea zmeurei mi-a scazut semnificativ datorita stilului de viata pe care l-am adoptat: sclavismul corporatist si numaratul banilor saptamanal).

In orice caz, am revenit cu forte noi pentru a sublinia situatia curenta in care ma aflu, situatie care merita povestita la un foc de tabara, in padure, ca substitut pentru o poveste de groaza veritabila.

Pentru a va introduce in context, trebuie neaparas sa va povestesc despre exceptionala mea persoana: Am facut o mica si rautacioasa hernie de disc. Pentru cine are asa ceva sau cunoaste pe cineva care are asa ceva sau cunoaste pe cineva care cunoaste pe cineva care are asa ceva, hernia de disc este a dracu’ de dureroasa si-ti strica cele mai frumoase momente din viata. Vrei sa iti pui sosete? Nope, ia durere. Vrei sa te apleci la oglinda sa vezi ce ai in ochi? Nope, ia durere. Vrei sa stai la birou? Nope, ia durere. Vrei sa iei motanu’ in brate sa-l smotocesti? Nope, ia durere. Vrei sa stai in pat? Nope, ia durere. Vrei sa te intinzi? Nope, ia durere. Si lista poate continua la nesfarsit.

Pentru ca am dobandit aceasta mirobolanta durere-n coloana, m-am hotarat sa ma duc la medicul de familie. Medic pe care nu l-am mai vizitat din 2014 cand am avut arsuri de gradul 2 pe piept si mana. Va imaginati deci cat de des merg eu la medici si cat de mult imi plac aceste vizite. Ca sa intelegeti mai bine povestea voi face o desfasurare pe zile:

ZIUA 1: Am ajuns la doctorul de familie. Am zis ce ma doare. Doctorul a zis “nu e nimic grav, dar va dau trimitere la ortopedie si o retata cu x pastile”. Totul bine si frumos. Luat reteta, platit 50 RON pe medicatie, primit trimitere catre ortopedie, la clinica Dorobanti. Din acest punct al calatoriei mele nu am mai stiut ce se va intampla, fiind trimisa intr-un taram necunoscut, plin de balauri si printese.

Am cautat pe net clinica si sectia de ortopedie. Am incercat sa sunam la numarul de telefon afisat, insa o voce confuza ne-a explicat ca acest numar nu mai apartine cetralei din policlinica de vreo 3-4 ani. “Extraordinar”, mi-am zis in minte. “Nu se putea mai bine” – site-urile afiseaza in continuare un numar de telefon incorect! Asta e un semn bun pentru mine. Daca toti suna la numarul ala sa faca programari, sigur doctorii aia stau degeaba toata ziua si joaca macaua pe paturile de spital. (Am incercat sa fiu pozitiva undeva-n adancul sufletului; incercand sa ma agat de orice idee tembela care sa ma faca sa cred ca totul va fi bine). Ne-am decis sa mergem pana la clinica pentru a vedea ce program au cei de la ortopedie si ce programare pot sa-mi fac. Evident aceasta clinica este undeva pe la Romana, insa nu va asteptati la ceva vizibil. Nu exista niciun semn care indica o policlinica in zona respectiva, nimic. Iar daca apelezi la google maps, te trimite undeva la Aviatorilor la Clinica privata Regina Maria, care este pe Dorobanti. Puf! Ne-am descurcat noi, pentru ca suntem baieti destepti, insa unde am ajuns depaseste orice imaginatie bolnava.

Clinica se afla intr-un gang dubios, flancat de doua cladiri: Cladirea de pe stanga parea renovata de curand, pompoasa. Nu m-am sinchisit sa citesc ce anume se desfasura in aceasta cladire insa observam babe cum ies, deci posibil ceva medical, tratamente, medici de familie etc. A doua cladire, cea de pe dreapta, parea abandonata. Tencuiala pusa acum 20 de ani e acum cojita pe la grinzi si colturi, iar culoarea galbena e stacojie, imbibata cu apa si acoperita cu muschi. Lemnul grinzilor si acoperisul sunt crapate de vreme si uscate de soare. Mi-e si frica sa trec pe aici, gandindu-ma ca-n orice secunda voi da coltu’ sub ruinele astea galbejite fara sa apuc sa fac un testament in care imi las toata averea motanului.

Policlinica Dorobanti e ceea ce putem numi cu incredere un edificiu ce inglobeaza toate influentele arhitecturale comuniste intr-un mic si trist cub cu geamuri unde bolnavii isi dau duhu’ pe saloane. Palaria jos cand vine vorba de termopane, toate geamurile par schimbate, insa  80% din suprafata cladirii este acoperita cu pancarte dubioase ce ascund eroziunea peretilor si vopseaua pusa de bunicul lui Ceausescu. Atat mi-a fost. Am ajuns si eu intr-una din institutiile romanesti, in care ar trebui sa se bage bani, dar asta ar insemna mai putine masini de lux parcate la Parlament.

Mi-a murit sufletul la intrare, parol. In fata clinicii, un schizophrenic isi dadea gentil palme peste genunchi, stand rezemat de o balustrada ruginita. La intrarea in clinica, o baba durdulie cu gambele foarte umflate se chinuia sa urce cele trei trepte. Pe usa de la intrare, un afis mare, mazgalit de mana in care se spunea ca fiecare cabinet trebuie sa contribuie cu x bani pentru centrale termice. Va dati seama in ce mediu traiesc acesti doctori. Acesti oameni care au rupt bancile facultatii, au ingalbenit paginile cartilor de medicina, au stat noptile la invatat, in timp ce politicienii faceau 3 ani la Romano-Americana, si aia 3 cu prezenta la examene (optionala, desigur). Mi-am luat inima in dinti si am intrat si eu in clinica.

Inauntru se desfasura un hol dreptunghiular cu un panou imens cu specialitatile in ordine alfabetica si corpul cladirii in care se afla acestea. Din fericire am nimerit corpul cladirii din prima, insa simteam cum ceva ma strange in spate. Am intrat apoi inspre zona cu Ortopedia. Aici am gasit acelasi tip de “aranjament”: marmura sparta pe jos, sigur stiti modelul ala tipic pe care il vedem in toate cladirile construite pana in anii ’90, mozaic gri-murdar pe pereti si nenumarate afise lipite cu scotch. Afise pentru spalat creiere cu familii fericite si zambitoare care stau in parc la picnic, batrani care fac exercitii pe plaja la apus de soare  – toate acestea le puteti dobandi doar daca veti cumpara noul medicament pentru reumatism “blablabla – nobody cares”.

Mozaicul era cazut si inlocuit pe alocuri cu patratele verzui care imi aduc aminte de culoarea sticlelor vechi de bere. Prizele vechi sunt abandonate, ruginite si arse, insa solutia nu a intarziat sa apara: sunt trase noi cabluri si prize patrate de plastic troneaza langa arsurile antice. Scaunele sunt de doua tipuri (comfort dom’le, comfort): pot sa aleg scaun tare sau scaun moale. Scaunul tare e plastic albastru, fix albastrul ala nervos pe care il gasim si la metrou. A dracu’ de incomode scaunele alea. Am incercat sa stau jos, insa coloana mea se simtea de parca am pedepsit-o. Celalalt tip de scaun era cel moale: scaun simplu, de birou, legat cu lant de celelate scaune. Yep, ati citit bine. Scaunele erau legate cu lant! Scaune negre, simple, care erau acum gri, pline de praf, cu materialul rupt si murdar, buretele rupt si el, scobit de vreun pacient neastamparat. Am murit pentru a zecea oara in ziua respectiva cand am vazut aceste lucruri. Am murit pur si simplu. Am luat programul/numarul corect de telefon si ne-am tirat de acolo, sperand ca doctorii totusi isi vor face datoria cand ma voi intoarce la control.

Va urma ZIUA 2…

Sugestii pentru Halloween 2014

Standard

Trec zilele, vin noptile si eu le numar pe degete. Sunt genu’ de ciudata care asteapta Halloween-ul ca un copil hiperactiv.

Pentru ca trec zilele si vremurile se schimba, m-am hotarat sa imbratisez sugestiile abordate de romani in materie de vestimentatie macabro-erotica. De asemenea, as dori sa adaug niste artificii, sfaturi si trucuri pentru o costumatie de zile mari. ATENTIE! Daca una din ideile de mai jos iti surade si vei fi de acord sa te imbraci exact cum zic eu, vei lua premiul I pentru cea mai buna costumatie indiferent de petrecere, toti barbatii se vor uita dupa tine si vor face infarct, iar toate femeile te vor barfi pana la sfarsitul acestui an! PROFITA de ocazie si nu mai sta in umbra!

Fara alte introduceri inutile, va prezint moda Halloween 2014:

1. Albinuta slaninuta. ATENTIE, costumatie pentru femeile dotate. Asorteaza chilotii galbeni din latex la o pereche de sosete in dungi negru-galben. Te gandesti sa-ti iei bluza sau fusta? Nici vorba. Alege cu grija o dantela neagra de care vei agata aripioarele. Machiajul e simplu: negru, negru, negru. Cat mai mult negru la ochisori ca sa-i scoatem in evidenta. Sugerez – Drunk makeup tutorial de la Jenna Marbles. Aceasta costumatie este pentru toate femeile puternice (la propriu). Ma refer la femeile cu piglet legs, alea cu gambe cat talia unei femei normale si sunculite obraznice ce atarna pe burta, sub burta, langa burta, pe maini, la barbie si pe langa ligamentele colaterale genunchiului. Dungile orizontale ale sosetelor vor veni armonios pe gambe si strada va pocni sub frumusetea ta.

2. Politista tupeista. Costumatie pentru femeia cu tupeu de cartier. Mai ai cumva uniforma scolara? Nu, nu ma refer la aia din liceu. Aia e prea mare. Ma refer la aia purtata in clasele V -VIII. Daca raspunsul tau este DA, inseamna ca 90% din costumatia ta este gata. Tot ce trebuie sa faci e sa iti tai fusta aia lunga si urata la 10-15 cm maxim. Scopul este sa ne aratam chilotii, doamnelor! Bun, dupa ce terminati de ciopartit fustita, treceti la camasa. Aceasta trebuie legata strengareste sub sani. NU va luati sutien, ne-am inteles? Camasa ajunge. Trecem la accesorii: Basca de politist (ha ha, am zis basca) se gaseste la orice magazin de profil iar catusele… pai.. sigur aveti vreo pereche pe acasa cu puf roz. Renuntati la arogantele astea, ca si asa n-are cine sa va .. satisfaca .. si taiati pufu’ de pe catuse. Voila, costumatia e gata. Ah, desigur.. va trebuie si ochelari tip aviator, pentru a va ascunde strabismul.

3. Vrajitoarea pocnitoarea. Costumatie pentru divele cu unghii lungi. Aceasta este una din cele mai ieftine si simple costumatii. Rochia – un maiou negru, mulat, cu vedere la sfarcuri. Palaria – un con reflectorizant pentru trafic vopsit cu spray de caroserie negru (sunt ieftine in draci la Auchan, incercati). Puteti sa va luati jambiere alb/negru, da’ riscati sa acoperiti prea mult si nu se merita. Pantofii sigur ii aveti in dotare – folositi o pereche din aia pe care rupeti cluburile de manelisti. Da, Da, ma refer la ciocatele alea inalte de 20 cm cu porecla de BP-uri (Bucuria Piticilor). Machiaj – din nou – negru negru negru. Negru la buza, negru la geana, negru la spranceana si, desigur, negru sub unghii. Nu trebuie sa va aranjati paru’. Lasati-l valvoi, ca la vrajitoare!

4. Diavolita carpulita. Va sugerez sa diversificati aici, pentru ca optiunile sunt nelimitate. Puteti opta pentru varianta maiou rosu pe post de rochie sau, preferata mea : fustita scurta care arata tuturor privitorilor pe ce parte aveti situat apendicu’ si splina + sutien cu push-up. SUB NICIO FORMA sa nu va luati bluzita!!! Sutienul ajunge, iar daca sunteti putin nesigure de bustul vostru, puteti adauga o pereche, doua de sosete. Incaltarile sunt, asemeni costumatiei precedente, copite de club. Vreau sa va vad cum improvizati. Vreau sa vad paiete, fundite, catarame aurii si tocuri pe care te urci cu liftu’! Pentru alte accesorii, vizitati din nou magazinele de profil. Daca vreti cornite si tridentu’ ala rosu, care de fapt in mitologie apartine lui Poseidon si n-are legatura cu dracu’, va rog sa cautati pe okazii sau alte site-uri, pentru ca eu n-am idei destule.

5. Ingerasa buclucasa: Bag picioru’ in ideile voastre. E Halloween, n-are nimic de a face cu ingerasi si inimioare. Vreti costumatie de ingerase? Bun, aganjati-va la un video chat cu profil.

6. Vampiroaica branzoaica. De ce branzoaica? Pai, pentru o astfel de costumatie, trebuie sa mirositi a mort. Sugerez sa nu faceti dus/baie pentru 10 zile, that should do it. De asemenea, culoarea pielii trebuie neaparat sa fie de culoarea branzei cu mucegai pentru a sugera, evident, mortaciunea din voi. Costumatia in schimb, e simpla: pelerina si compleu sutien-chiloti. Totu’ pe negru/rosu. Nimic fancy. Revenind la machiaj.. el trebuie executat cu profesionalismul celor de la Brilliance Beauty Salon Bucuresti ( va rog, vizitati pagina, nu e reclama, daca observati poza veti intelege  https://www.facebook.com/pages/Brilliance-Beauty-Salon/469943083134568 ). Mult rosu la bot trebuie, mult rosu. Asta sugereaza sangele, da. Apoi, piliti-va dintii. Barbatii abia asteapta sa fie pieptanati, if you know what I mean.

7. Scheletica mititica -ATENTIE! Costumatie pentru femeile fanatice. Mananca aer si carton timp de 5 luni. Nu te imbraca. Zambeste.

8. Stafiuta timiduta. Costumatie pentru femeile crispate, urate, constiente ca sunt urate. Se ia un cearsaf, se cauta centru, se deseneaza doua buline simetrice la distanta de 5 cm, se taie bulinele (you get the point, aveti nevoie de gauri in material pentru a vedea). Se ia costumatia si se aranjeaza pe cap. Trebuie sa va lepadati de naivitate si sa luati aceasta costumatie pe pielea goala ( nu aveti nevoie de altceva ). De ce zic asta? Pai sigur gasiti un golan beat turta care vrea sa va arate bancheta din spate a masinii lu’ taica-su.

9. Pisicuta puicuta/bunicuta. Aceasta vine in doua variante: una pentru pustoaicele de liceu cu guma-n par care nu au imaginatie (PUICUTA) si vor sa fie pisicute si cealalta pentru cat-ladies, femeile la 40 de ani, disperate sa-si gaseasca jumatatea prin baruri pline de tineri (BUNICUTA). Prima versiune: pune-ti urechi si deseneaza-ti mustati. A doua versiune: pune-ti urechi si deseneaza-ti mustati. Nimanui nu-i va pasa ce carpe pui pe tine, daca stii cum sa zambesti ca o autista.

Cam atat pentru azi. Daca am scapat idei, inseamna ca nu mi-au acaparat atentia. Pentru cei/cele care vor sa vada costumatii de asistenta medicala, leopard, pirat, printesa, Minnie Mouse si alte bazaconii de genul asta, fuck off. E Halloween, nu orice cacat de bal mascat destinat sa va satisfaca fanteziile sexuale.

See you on the 31st.

 

Un fel de dress code

Standard

Asta o scriu asa, din mandrie, din egocentrism exagerat si din “dragoste”. Nu de alta, da’ incep sa ma doara ochii si-mi vars ciorba in brate daca mai vad pe cineva considerandu-se “priceput in fashion and shit”.

Uite cum sta treaba, n-am nimic impotriva sa abordezi un stil vestimentar personalizat cu floricele si maimute, dar daca ai impresia ca toti trebuie sa-ti laude imbracamintea, sa aplaude ca foca si sa se-ncline in fata ta, te-nseli amarnic.

Daca esti angajat in multinationala, da’ vii la munca imbracat ca un boschetar ce doarme la metrou, n-ai habar cat de mult dispret provoci cand declari fericit “asa ma imbrac eu mereu, e stilul meu”. Pai, coaie, daca mergi la munca-n bermude de plaja si slapi, sa n-ai surpize daca sefu’ iti rupe contractul in fata fara sa clipeasca. Aceeasi regula se aplica si daca nu stii ce-i ala sapunul. Din proprie experienta, declar cu mana pe inima ca indivizii astia cu miros dubios sunt cea mai nasoala chestie dintr-o firma. Astia-s genul de oameni care primesc deodorant si gel de dus de Craciun, din partea firmei. Ce frumos ar fi si astia, fara pantaloni de oameni mari, sa primeasca si ei niste blugi normali, fara gauri..

Daca ai pretentii de gagica sexy, da-o dracu’ de treaba si imbraca-te decent. Daca-ti iei fuste pana la buric si tocuri d-alea pe care te urci cu liftu’, nu esti deloc seducatoare, ci arati ca o curva disperata. Nimic mai mult. Din ce in ce mai multe pustoaice au impresia ca botul roz si fusta scurta fac o femeie frumoasa. E stupid. E urat din punct de vedere estetic. Si nu face nimic altceva decat sa va eticheteze ca pe niste bucati de carne de care se poate folosi oricine pentru o perioada determinata de timp. Esti ca un fel de bomboana de pom expirata, infasurata in ambalaj roz si provocator. Stupid. Stii, poti sa iesi in evidenta si prin alte metode, nu trebuie neaparat sa arati ca un semafor.

Daca n-ai castigat la loto-ul vietii si genele tale sunt de vaca urata si grasa, nu dispera. Pune ceva pe tine, nu mai umbla in colanti si-n bluze stramte. Asta n-ajuta. Asta doar ma face pe mine sa-mi dau ochii peste cap in metrou. News flash : colantii nu te fac mai slaba. Ba mai mult, daca bagi si-o pereche de balerini la combinatie, ajungi la ceea ce numesc eu “piggy legs”. You all know it when you see it. Sunt piciorusele alea cat halca de porc, indesate-n pantofiori de fetita. Gambele alea hidoase cat talia mea. Alta idee geniala ar fi sa renuntati la bluzele cu spatele gol. Another news flash: spatele gol pentru voi, balenelor, e un al doilea decolteu! Nu vrea nimeni sa-ti vada straturile de tate de pe spate. Nici parul de acolo. Mersi.

Daca ma-ta are bani si tu esti pitipoanca, hainele de firma nu te fac “fashonista”. Deloc. E tot o haina. E o carpa cu alta eticheta. Singura diferenta e ca tu ai blog si bani. Cand ma-ta ramane fara bani, sper sa gasesti cumparator pentru toalele alea, pentru ca pateul iti va taia setea de viata, implicit de moda.

Daca ai pretentii sa participi la sarbatori occidentale, precum Halloween-ul, te rog adu-ti aminte ce-nseamna sarbatoarea asta. Daca nu stii, cauta pe google, sunt sigura ca stii sa citesti. E penibil cum unii au transformat sarbatoarea asta din scary in slutty. Tot asa, cand eram tanara si nevatamata de obstacolele vietii, am trait ani frumosi si-am avut costume frumoase.. de vrajitoare, de scheleti pirati, de scolarita zombie, clovn ucigas si multe altele. Cu timpul, totul a involuat intr-o parada de craci si tate. E mai infricosator ca inainte, recunosc. Nu-nteleg totusi ce treaba are politista si doctorita sexy cu Halloween? Are you gonna fuck everyone until they die or something? Chiar as dori cineva sa-mi dea un raspuns plauzibil, pentru ca incep sa ma scarbesc din ce in ce mai tare. Vrei sa te-mbraci in diavolita cu bucile pe-afara, foarte bine.. angajeaza-te la un videochat cu tema d-asta dubioasa, pentru fetisuri cu spirite and shit.. nu-mi strica mie privelistea. Stiu ca probabil barbatii ar fi impotriva mea, dar ma doare-n mijlocul cotului. De asemenea, vrei sa vezi chiloti de vrajitoare sexy, foarte bine.. sunt sigura ca exista numeroase site-uri porno sau videochat-uri care sa-ti satisfaca nevoile de bolnav fara scapare.

Daca mergi la cumparaturi, imbraca-te dom’le normal. Nimanui nu-i pasa ca ai trening de la Puma! Treningul are cu totul alt scop, nu alesul de cartofi in Carrefour. Ma pis pe costumatia ta asortata de la Adidas, daca ma-ntelegi. Nu esti la jogging si nu cred ca faci power walking pana la masina.

Vine iarna si se lasa frigul? Ok, sfat prietenesc: daca folosesti naftalina, fa dracu’ ceva cu hainele alea inainte sa le porti. Moare simtu’ olfactiv cand ajungi in metrou, pe bune.

Ultima mea varianta si, probabil, cea mai buna:

49610-Grumpy-cat-why-dont-you-slip-i-OQ0l

Amin.

Jurnalul unui sobolan subteran

Standard

Mama, mama, lumea inca mai intra aici sa-si innegreasca sufletul ala putred si mancat de societatea asta incuiata si imbatranita. Incep in forta, ce sa spun…altfel nici nu ma mai apucam sa reiau discutiile mele “intelectuale” (monolog).

Stau, privesc in gol minunata priveliste de la balconul meu cu vie si ma-ntreb de ce naiba clopotnita aia trantita fix intre blocuri ne deranjeaza zi de zi la ore d-astea fantasmagorice (7:12 sambata, 16:21 miercuri, azi pe-nserat). Imi displac multe lucruri, dar unele ma deranjeaza de-mi vine sa-mi scarpin pielea de pe mine si sa tip ca nebuna “Ce dracu’ e in capul vostru, cretinoizilor?”. Daaaaaaaaaaaar, nu despre asta vreau eu sa vorbesc.. asta e un subiect complet diferit la care voi reveni intr-o alta postare, desigur.

Nu-mi place rutina si nici viata aia cu mers la job, venit acasa, gatit, dormit etc. Cacat. Asta-i viata de sobolan fara creier, oaie incatusata, mentalitate de copil imbatranit prea devreme. Nu-mi place, dar ma complac, imi fac timp de ganduri tampite. Am timp destul in drumul meu spre munca sa rad de una singura prin metrou, sa ma enervez, sa meditez sau sa debitez tot felul de teorii, Vreau sa scriu despre metrou pentru ca e mijlocul meu de transport favorit unde pot sa fiu cameleon, pot adopta ritmul turmei, pot analiza, pot trai adevarata experienta de sobolan subteran.

Azi m-a deranjat multimea din metrou. Toti stim povestea.. cand vrei sa cobori, te asezi la usa aflata mai aproape de scari si cand metroul are o singura iesire, pana mea, te bagi acolo la gramada, cu papornite cu tot, cu coatele si genunchii inainte. Care e diferenta dintre iesit pe usa potrivita si iesit pe o usa aleatorie daca tu, tanti infecta cu freza de aprozar si costumatie d-aia mirositoare a naftalina oricum te misti ca un melc. Daca nu urci curu` ala gras mai repede pe scari, stau altii mai tineri si mai grabiti dupa lesul tau. Care e diferenta dintre iesit pe usa potrivita sau pe o usa aleatorie cand oricum pe usa potrivita urmeaza sa iasa toti “grabitii” aia care se inghesuie ca la coada la lapte pe vremea lui Ceasca? Preferi sa stai la coada sa iesi pe usa potrivita, decat sa o folosesti pe cea de langa? Nu de alta, da’ statul la coada incetineste tot traseul metroului doar pentru ca tu, muritor de rand cu 10 neuroni obositi n-ai gandit bine traiectoria ta.

Ma enervez zilnic in metrou, mai ales in ultimele zile cand a dat frigu’. N-am de ce sa ma plang prea mult pentru ca oricum ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu mentalitatea asta stupida a romanului, care la primele semne de toamna, isi scoate puloveru’ ala gros si-l ia peste bluzon, care e peste camasa, care e peste maieu. Rezultatul e destul de evident. Pute. Si e enervant ca genul asta de oameni mai au si pretentia sa stea jos, se stramba, gesticuleaza, cersesc un loc liber cu privirea pana cand cine stie ce nefericit subordonat din toate punctele de vedere se ridica simtindu-se jenat. Nici macar nu vreau sa intru in detalii. Ideea de baza e ca domnul/doamna cu 10 straturi de haine se foieste pe bancheta aia din metrou pana cand toate miresmele nemaiauzite ajung in narile tuturor. Da’ ei oare nu simt ca put? Nu observa toate privirile disperate ale celorlalti calatori? Bine, mai e si varianta aia in care genul asta de persoane se aseaza frumusel cu curu’ in dreptul capului tau cand ai ghinionul de a sta in capatul banchetei de metrou. Atunci intervine disperarea maxima, imediat oferi locul altcuiva si te muti la 10 km distanta.

Eu mereu ascult muzica in metrou. De ce? Pentru ca e cea mai simpla metoda de a te proteja de stupizenia oamenilor din jur. Nu ma-ntelegeti gresit, daca dau de cineva cunoscut, din respect imi scot castile pentru a purta o discutie minimala, in soapta, pana la iesirea din metrou. Dar niciodata nu tip! Niciodata nu rad ca retardata. Niciodata nu comentez oamenilor din jur. Niciodata nu raspund la telefon in metrou, dupa care incep sa urlu “Alo??? Nu te-aud ba! Stai asea, ca sunt la metrou aici. Alo?? M-auzi?? N-aud ce zici ba. Ce, ma? Alo??”. E atat de greu sa pricepi ca unele retele nu au acoperire buna in subteran? E atat de greu sa respingi apelul si sa suni inapoi cand iesi la suprafata? E atat de greu sa realizezi ca 50 de oameni iti pot auzi conversatia aia inutila pe care o zbieri in metrou?

Am zis de ascultat muzica, dar eu sunt om normal cu sony mdr-ex10lp, nu bubuieli d-alea imense, falsuri monstrer beats by Dre si alte nebunii. Eu n-ascult s-auda si aia care se plimba la suprafata, deasupra metroului, eu ascult pentru mine. Eu n-am muzica pe telefon sa auda toata lumea cand ii dau drumu` si nici nu-mi tin telefonul pe volum maxim ca sa-mi sune ca nebunul in geanta. Deja stiu toate melodiile “la moda”, stiu si ce manele noi poti baga ca ton de apel, stiu fiecare linie melodica de la Alex Velea (daca are linie melodica) etc. La metrou mereu ai sansa sa asculti muzica si sa-ti maresti “cunostintele” muzicale.

Atat despre metrou, revin mai tarziu dupa o scurta pauza publicitara.

Nota: intrebarile din acest articol sunt retorice, intrebari d-alea pe care ni le punem singuri si ramanem perplecsi cand ajungem la concluzia ca numai aia cu marea putere denumita “gandire” pot raspunde.