Tag Archives: copii

cugetari de ora unspe

Standard

Beau lichior din floare de lotus si nu pricep de ce zambesc tamp. E un sentiment d-ala calduros, cu pufosenii roz in el, de care nu te poti descotorosi decat daca faci o baie in smoala incinsa.

Mai sorb o gura si nu mai vreau sa scriu. Deja tot ce am avut de spus a fost scris, de mine sau de alt fan al scrisului aiurea. Asta e ce facem aici, scriem aiurea ca alt aiurit sa citeasca.

Mi-aduc aminte ca eram nervoasa rau cand scriam la inceput. Scriam des si degeaba, scriam ca sa ma bucur cand vreo pitioanca cauta pe google haine fosforrescente si nimerea saraca pe blog-ul asta roz uitat de lume. Citea si apoi isi taia venele cu propriile unghii lungi si diforme. Frumoase vremuri.

Am zis ca scriu de trei ori in noaptea asta pentru ca vreau sa scriu eu de trei ori, pentru ca 3 e numar magic cu o simbolistica puternica, folosita in basme and shit. Vreau sa scriu despre mine azi si de ce am renuntat sa mai scriu atat de des.

1. sunt fericita (frustrarile mele de tinerica s-au spulberat(

2. n-am timp (muncesc – sclav pe plantatie)

3. primesc amentintari si comentarii negative pe blog si m-am saturat sa tot dau detele

Ma opresc aici, ca am ce scrie pentru 3.

Citez:

“esti frustrat rau baiete si mai bine ai scrie o carte pt tristi ca tine care urmeaza sasi taie venele, frustratulee”

“daca nu-tzi place sa vezi femeii frumoase asta nu inseamna ca trebuie sa le batjocorestii pe pagina ta nasoala”

“Buna “zmeura nervoasa”. Am citit multe postari de pe blogul tau si sunt sigur ca esti o nasparlie grasa si urata. Critici orice si te crezi perfecta. Nu esti deloc. Mai bine te lasi de sportul asta”

 

Si mai am! Fuck! Sau cum zic eu.. Fcuc!

Nu m-as mira sa ma localizati prin Bucuresti si sa ma luati la bataie, ma, carnati viteji de dupa tastatura. Sare pufu’ din voi daca scot moldoveanca la lumina, ma.

Atat. Revin mai incolo ca mi-a crescut pulsu`.

Shaorma cu de toate

Standard

De ce acest titlu? Probabil asta ar fi prima chestie pe care ar trebui s-o clarific dar n-am s-o fac aşa concret pentru că am firmituri de ganduri amestecate şi nu mai ştiu exact ce aş vrea să spun, ştiu că aş vrea să scriu, dar domnul Hegel mi-a mâncat neuronii. Pardon.

Beau Earl Grey, abia pus în apă fierbinte, exact cum făcea şi terminata aia din Fifty Shades. E doar o coincidenţa penibilă, jur. Ideea de bază e că m-am complăcut iar într-o situaţie d-aia în care sunt copleşită de şirul de evenimente şi idei ce-mi călăresc mintea. Ba e depresie, ba e sarcasm maxim, ba e fericire pură de copil mic şi prost.

Încep cu depresia. Ce câcat fac? Unde mă îndrept? Ce naiba? Aveam un plan secret pe 5 ani, s-au dus la dracu toate. Acum am de făcut altul şi nici măcar nu ştiu ce titlu să-i dau. E ca dizertaţia mea.. în lista de “lucruri de făcut urgent, dar aruncate undeva într-un sertar şi uitate acolo”. Pana mea, iar am impresia că m-am înconjurat de oameni ieftini şi lipsiţi de orice urmă de umanitate d-aia după care tânjesc. Rahatul ăsta de societate e de vină. Ne strică. Nu-mi mai place deloc.

M-am săturat de rataţii ăia care încearcă să lege prietenii crezând că mă impresionează cu pseudointeligenţa lor. Genu’ ăla de proşti care semnalizează, care dacă-i corectezi o ţin pe a lor, variantă eronată şi stupidă. Îmi vine să le rup capu’. Îmi vine să le scuip câteva cuvinte de “dulce”, doar că mama a avut grijă să mă educe. D-aia mă simt încătuşată. N-am voie să scuip oameni în public. Revenind, îmi vine în minte un cap de nucă, nervos din fire, caraghios când se manifestă ca un urangutan idiot, crede că mă impresionează dacă citeşte cărţi deştepte. Prea fraier, părerea mea.

Aici e problema, din depresie dau în sarcasm. Scutul meu favorit. Din nou, cu gândul la cretinoidul ăla, care mi-a şi spus “am blog, plm”. Să mori tu că mai poţi şi să scuipi idioţenii pe internet după ce faci asta toată ziua în văzul tuturor. Uneori mă gândesc la chestia aia cu diferenţierea dintre bine şi rău. Tot animalul ăla de Hegel vorbea de asta. Spunea că e forma supremă de cunoaştere a libertăţii. Ei bine, domnule Hegel, sper că te răsuceşti în mormânt când îţi spun că ai fost un idiot la faza asta. Ignorând diferenţa dintre bine şi rău nu te face forma umană perfectă, ci un bădăran scârbos şi libidinos pe care îmi vine să-l calc în picioare cântând macarena.

Îmi place să cânt. Îmi place să fumez şi să scriu. Îmi place că am aniversări de sărbătorit şi-mi place că mâna aia de oameni pe care-i ţin aproape mă mai salvează de mocirla de cretini în care m-am aruncat. Nimic oripilant până acum. Nu e ca şi cum mi-ar place să mă scobesc în nas şi să fac biluţe. Sunt perfect normală şi dacă am să încep să pun beţe în roata unora nu înseamnă că sunt rea, ci înseamnă că vreau să scap de voi. Nu scap de voi pentru că sunt antisocială, ci pentru că nu-mi plac oamenii proşti. Pardon, nu proşti. Rectific, monumental de proşti.

E penultima sesiune din viaţa mea, asta în cazul în care nu mai dau la aeronautică sau cine ştie de facultate nemaipomenită. Vreau să termin şi vreau să nu. Vreau să treacă anul ăsta şi vreau să nu. Vreau să ţip şi vreau să fac linişte. Vreau să moară toţi duşmanii de ciudă că n-am duşmani. Sunt foarte coerentă, da. Fac shaorma cu de toate.

New Year Resolution (NOT)

Standard

Asta e aşa ca o primă postare din ce ne aduce anul doomiitreişpe. Mi-am propus să fiu mai bună, mai înţelegătoare cu capetele de nucă din jurul meu, dar n-am nicio şansă de reabilitare. Prin urmare, am făcut o antirezoluţie. Am făcut un pas înapoi, v-am privit şi mi-am dat seama că toate miştourile mele n-ajung, mai trebuie lucrat la ele încă un an. Şi cum facebook-ul este prietenul meu bun, fără de care sarcasmul meu ar muri de singurătate, m-am hotărât să-mi concentrez forţele malefice încă o data spre acest focar în care mişună crema cremei, prostia omenească şi toată speţa aia de rataţi care încearcă să-şi depăşească condiţia prin intermediul unor poze amărâte. Cam aşa am început să gândescîn 2013:

¤ Voi continua să fac mişto de piţipoancele alea penibile care şi-au făcut poze pe tocuri la casa bătrânească a bunicii în zăpadă, de răpănoasele care au pus piciorul în capitală, dar au uitat să înveţe bunele maniere şi nu în ultimul rând, de prostovanele alea care-şi pun pe facebook poze semidezbrăcate, în lenjerie, cu curu’ arcuit spre sobă, tolănite pe canapelele ţigăneşti sau pe răpirea din serai, poze modificate în paint cu mesaje lacrimogene “la multi ani”.

¤ Voi continua să batjocoresc ratatele forever alone care şi-au pus “commited” cu 5 ore înainte de miezul nopţii. Aici voi încadra şi indivizii care vor neapărat să arate lumii (sau mie) că mai sunt şi alte pizde pe terra. De parcă n-ar fi atât de evident. Apelativele folosite sunt: femeia, gagica, nevastă-mea, noua fată, brelocul cu ţâţe, păpuşa pentru revelion etc. Asta aşa de la mine, credeţi-mă că nu-mi pasă absolut de loc viaţa voastră personală. O am pe a mea şi-mi ocupă tot timpul. Din partea mea aţi putea să vă lingeţi cu sticla de alcool medicinal sau să vă desenaţi două buze roşii pe mâna dreaptă ca să aveţi pe cine săruta la miezul nopţii, oricum dreapta e singura voastră prietenă. Şi nu, nu e vorba de răutatea mea, ci de caracterul vostru de câcat. Dacă “nevasta” are măcar un graunte de neuron undeva în pivniţa aia de creier, sigur va ajunge la aceeaşi concluzie ca şi mine. Veţi rămâne singuri şi neconsolaţi, singuri şi cu o singură acţiune de făcut: autosatisfacţie cu dreapta şi propriile voastre lacrimi pe post de lubrifiant.

¤ Voi râde în sinea mea de marea de oiţe care vor să demonstreze tuturor necunscuţilor câte poze fermecătoare au făcut ei la răsărit în ziua de 1 ianuarie, la dracu în praznic, la o cabană în vârf de munte. Ghici ce, nu ne pasă. Cel puţin pe mine nu mă încălzeşte cu nimic faptul că am facebook-ul împânzit cu 300 de poze focalizate prost, strâmbe, poze de grup d-alea clasice din care lipseşte maimuţa sau tanti educatoare sau poze de tip “uite fraiere ce grătar am avut io şi ce beuturi scumpe mi-am permis”. Amândoi ştim că prima săptămână o vei petrece pe regim de pate şi pâine luată cu împrumut, pentru că toată agoniseala ta de un an s-a dus pe distracţia de crăciun şi revelion.

¤ Voi rămâne complet împotriva revelionului în localuri, ca pe vremea comuniştilor. Nu-nţeleg de ce aş da 3 milioane ca să fac revelionul înconjurată de snobi necunoscuţi, când de 3 milioane pot să mă îmbăt 3 zile la rând la mine acasă, în siguranţă. Şi nu mai zic nimic de revelioanele alea în care mai vezi câte o paraşută, îmbrăcată de gală, coafură făcută la salon frumos, cu sărmăluţe în cap şi trandafiraşi din plastic, unghii noi, instalate în ziua cu pricina, machiaj profesional şi atitudine de parcă revelionul e singura zi din viaţa ei umilă când o lasă părinţii să iasă din grotă. Şi evident, voi scrie o întreagă poveste despre revelionul făcut în localul preferat care la origine e o crâşmă infectă sau bombe precum kultur, dar nu azi. Aveţi răbdare..

Ca o ultimă vorbă înţeleaptă: Voi rămâne loială revelionului făcut în rochie, fără lenjerie, sticla de uischi într- mână, ţigara în altă, muzică bună, ceva special, necontând împrejurimile, ci anturajul. Plus, aşa de la mine, m-am hotărât ca anul ăsta să mă las de fumat. Nu de alta, dar vreau să trec pe heroină.