Tag Archives: copii

cugetari de ora unspe

Standard

Beau lichior din floare de lotus si nu pricep de ce zambesc tamp. E un sentiment d-ala calduros, cu pufosenii roz in el, de care nu te poti descotorosi decat daca faci o baie in smoala incinsa.

Mai sorb o gura si nu mai vreau sa scriu. Deja tot ce am avut de spus a fost scris, de mine sau de alt fan al scrisului aiurea. Asta e ce facem aici, scriem aiurea ca alt aiurit sa citeasca.

Mi-aduc aminte ca eram nervoasa rau cand scriam la inceput. Scriam des si degeaba, scriam ca sa ma bucur cand vreo pitioanca cauta pe google haine fosforrescente si nimerea saraca pe blog-ul asta roz uitat de lume. Citea si apoi isi taia venele cu propriile unghii lungi si diforme. Frumoase vremuri.

Am zis ca scriu de trei ori in noaptea asta pentru ca vreau sa scriu eu de trei ori, pentru ca 3 e numar magic cu o simbolistica puternica, folosita in basme and shit. Vreau sa scriu despre mine azi si de ce am renuntat sa mai scriu atat de des.

1. sunt fericita (frustrarile mele de tinerica s-au spulberat(

2. n-am timp (muncesc – sclav pe plantatie)

3. primesc amentintari si comentarii negative pe blog si m-am saturat sa tot dau detele

Ma opresc aici, ca am ce scrie pentru 3.

Citez:

“esti frustrat rau baiete si mai bine ai scrie o carte pt tristi ca tine care urmeaza sasi taie venele, frustratulee”

“daca nu-tzi place sa vezi femeii frumoase asta nu inseamna ca trebuie sa le batjocorestii pe pagina ta nasoala”

“Buna “zmeura nervoasa”. Am citit multe postari de pe blogul tau si sunt sigur ca esti o nasparlie grasa si urata. Critici orice si te crezi perfecta. Nu esti deloc. Mai bine te lasi de sportul asta”

 

Si mai am! Fuck! Sau cum zic eu.. Fcuc!

Nu m-as mira sa ma localizati prin Bucuresti si sa ma luati la bataie, ma, carnati viteji de dupa tastatura. Sare pufu’ din voi daca scot moldoveanca la lumina, ma.

Atat. Revin mai incolo ca mi-a crescut pulsu`.

Shaorma cu de toate

Standard

De ce acest titlu? Probabil asta ar fi prima chestie pe care ar trebui s-o clarific dar n-am s-o fac aşa concret pentru că am firmituri de ganduri amestecate şi nu mai ştiu exact ce aş vrea să spun, ştiu că aş vrea să scriu, dar domnul Hegel mi-a mâncat neuronii. Pardon.

Beau Earl Grey, abia pus în apă fierbinte, exact cum făcea şi terminata aia din Fifty Shades. E doar o coincidenţa penibilă, jur. Ideea de bază e că m-am complăcut iar într-o situaţie d-aia în care sunt copleşită de şirul de evenimente şi idei ce-mi călăresc mintea. Ba e depresie, ba e sarcasm maxim, ba e fericire pură de copil mic şi prost.

Încep cu depresia. Ce câcat fac? Unde mă îndrept? Ce naiba? Aveam un plan secret pe 5 ani, s-au dus la dracu toate. Acum am de făcut altul şi nici măcar nu ştiu ce titlu să-i dau. E ca dizertaţia mea.. în lista de “lucruri de făcut urgent, dar aruncate undeva într-un sertar şi uitate acolo”. Pana mea, iar am impresia că m-am înconjurat de oameni ieftini şi lipsiţi de orice urmă de umanitate d-aia după care tânjesc. Rahatul ăsta de societate e de vină. Ne strică. Nu-mi mai place deloc.

M-am săturat de rataţii ăia care încearcă să lege prietenii crezând că mă impresionează cu pseudointeligenţa lor. Genu’ ăla de proşti care semnalizează, care dacă-i corectezi o ţin pe a lor, variantă eronată şi stupidă. Îmi vine să le rup capu’. Îmi vine să le scuip câteva cuvinte de “dulce”, doar că mama a avut grijă să mă educe. D-aia mă simt încătuşată. N-am voie să scuip oameni în public. Revenind, îmi vine în minte un cap de nucă, nervos din fire, caraghios când se manifestă ca un urangutan idiot, crede că mă impresionează dacă citeşte cărţi deştepte. Prea fraier, părerea mea.

Aici e problema, din depresie dau în sarcasm. Scutul meu favorit. Din nou, cu gândul la cretinoidul ăla, care mi-a şi spus “am blog, plm”. Să mori tu că mai poţi şi să scuipi idioţenii pe internet după ce faci asta toată ziua în văzul tuturor. Uneori mă gândesc la chestia aia cu diferenţierea dintre bine şi rău. Tot animalul ăla de Hegel vorbea de asta. Spunea că e forma supremă de cunoaştere a libertăţii. Ei bine, domnule Hegel, sper că te răsuceşti în mormânt când îţi spun că ai fost un idiot la faza asta. Ignorând diferenţa dintre bine şi rău nu te face forma umană perfectă, ci un bădăran scârbos şi libidinos pe care îmi vine să-l calc în picioare cântând macarena.

Îmi place să cânt. Îmi place să fumez şi să scriu. Îmi place că am aniversări de sărbătorit şi-mi place că mâna aia de oameni pe care-i ţin aproape mă mai salvează de mocirla de cretini în care m-am aruncat. Nimic oripilant până acum. Nu e ca şi cum mi-ar place să mă scobesc în nas şi să fac biluţe. Sunt perfect normală şi dacă am să încep să pun beţe în roata unora nu înseamnă că sunt rea, ci înseamnă că vreau să scap de voi. Nu scap de voi pentru că sunt antisocială, ci pentru că nu-mi plac oamenii proşti. Pardon, nu proşti. Rectific, monumental de proşti.

E penultima sesiune din viaţa mea, asta în cazul în care nu mai dau la aeronautică sau cine ştie de facultate nemaipomenită. Vreau să termin şi vreau să nu. Vreau să treacă anul ăsta şi vreau să nu. Vreau să ţip şi vreau să fac linişte. Vreau să moară toţi duşmanii de ciudă că n-am duşmani. Sunt foarte coerentă, da. Fac shaorma cu de toate.

New Year Resolution (NOT)

Standard

Asta e aşa ca o primă postare din ce ne aduce anul doomiitreişpe. Mi-am propus să fiu mai bună, mai înţelegătoare cu capetele de nucă din jurul meu, dar n-am nicio şansă de reabilitare. Prin urmare, am făcut o antirezoluţie. Am făcut un pas înapoi, v-am privit şi mi-am dat seama că toate miştourile mele n-ajung, mai trebuie lucrat la ele încă un an. Şi cum facebook-ul este prietenul meu bun, fără de care sarcasmul meu ar muri de singurătate, m-am hotărât să-mi concentrez forţele malefice încă o data spre acest focar în care mişună crema cremei, prostia omenească şi toată speţa aia de rataţi care încearcă să-şi depăşească condiţia prin intermediul unor poze amărâte. Cam aşa am început să gândescîn 2013:

¤ Voi continua să fac mişto de piţipoancele alea penibile care şi-au făcut poze pe tocuri la casa bătrânească a bunicii în zăpadă, de răpănoasele care au pus piciorul în capitală, dar au uitat să înveţe bunele maniere şi nu în ultimul rând, de prostovanele alea care-şi pun pe facebook poze semidezbrăcate, în lenjerie, cu curu’ arcuit spre sobă, tolănite pe canapelele ţigăneşti sau pe răpirea din serai, poze modificate în paint cu mesaje lacrimogene “la multi ani”.

¤ Voi continua să batjocoresc ratatele forever alone care şi-au pus “commited” cu 5 ore înainte de miezul nopţii. Aici voi încadra şi indivizii care vor neapărat să arate lumii (sau mie) că mai sunt şi alte pizde pe terra. De parcă n-ar fi atât de evident. Apelativele folosite sunt: femeia, gagica, nevastă-mea, noua fată, brelocul cu ţâţe, păpuşa pentru revelion etc. Asta aşa de la mine, credeţi-mă că nu-mi pasă absolut de loc viaţa voastră personală. O am pe a mea şi-mi ocupă tot timpul. Din partea mea aţi putea să vă lingeţi cu sticla de alcool medicinal sau să vă desenaţi două buze roşii pe mâna dreaptă ca să aveţi pe cine săruta la miezul nopţii, oricum dreapta e singura voastră prietenă. Şi nu, nu e vorba de răutatea mea, ci de caracterul vostru de câcat. Dacă “nevasta” are măcar un graunte de neuron undeva în pivniţa aia de creier, sigur va ajunge la aceeaşi concluzie ca şi mine. Veţi rămâne singuri şi neconsolaţi, singuri şi cu o singură acţiune de făcut: autosatisfacţie cu dreapta şi propriile voastre lacrimi pe post de lubrifiant.

¤ Voi râde în sinea mea de marea de oiţe care vor să demonstreze tuturor necunscuţilor câte poze fermecătoare au făcut ei la răsărit în ziua de 1 ianuarie, la dracu în praznic, la o cabană în vârf de munte. Ghici ce, nu ne pasă. Cel puţin pe mine nu mă încălzeşte cu nimic faptul că am facebook-ul împânzit cu 300 de poze focalizate prost, strâmbe, poze de grup d-alea clasice din care lipseşte maimuţa sau tanti educatoare sau poze de tip “uite fraiere ce grătar am avut io şi ce beuturi scumpe mi-am permis”. Amândoi ştim că prima săptămână o vei petrece pe regim de pate şi pâine luată cu împrumut, pentru că toată agoniseala ta de un an s-a dus pe distracţia de crăciun şi revelion.

¤ Voi rămâne complet împotriva revelionului în localuri, ca pe vremea comuniştilor. Nu-nţeleg de ce aş da 3 milioane ca să fac revelionul înconjurată de snobi necunoscuţi, când de 3 milioane pot să mă îmbăt 3 zile la rând la mine acasă, în siguranţă. Şi nu mai zic nimic de revelioanele alea în care mai vezi câte o paraşută, îmbrăcată de gală, coafură făcută la salon frumos, cu sărmăluţe în cap şi trandafiraşi din plastic, unghii noi, instalate în ziua cu pricina, machiaj profesional şi atitudine de parcă revelionul e singura zi din viaţa ei umilă când o lasă părinţii să iasă din grotă. Şi evident, voi scrie o întreagă poveste despre revelionul făcut în localul preferat care la origine e o crâşmă infectă sau bombe precum kultur, dar nu azi. Aveţi răbdare..

Ca o ultimă vorbă înţeleaptă: Voi rămâne loială revelionului făcut în rochie, fără lenjerie, sticla de uischi într- mână, ţigara în altă, muzică bună, ceva special, necontând împrejurimile, ci anturajul. Plus, aşa de la mine, m-am hotărât ca anul ăsta să mă las de fumat. Nu de alta, dar vreau să trec pe heroină.

Z.

Standard

So, am fost la Zeds Dead. Ştiu, probabil asta nu înseamnă nimic pentru majoritatea dintre voi, da’ vă asigur că e vorba de 2 artişti, “digei” mai precis, cunoscuţi internaţional, care rup basu’. rup urechi, rup boxe şi ocazional te fac să-şi rupi stilul, să te rupi în dans şi să-ţi rupi genunchii izbindu-te frenetic de scenă cu mişcări de alea specifice pentru cunoscătorii de dub.

Anyhow, ideea este că a fost o seară fenomenală în care mă aşteptam să-mi distrug imunitatea şi să-mi îndoi spatele la pogo. Problema a fost că unii n-aveau intenţii de genu’ ăsta. Aşa că m-am apucat să scriu despre asta.

Pe lângă faptul că dracu’ îţi cerea buletinul la intrare, iar tot Atelierul de producţie era plin de puradei d-ăia mai scunzi ca mine, mulţi au venit să se holbeze sau să-şi dea cu părerea (aviz celor care scriu cu înverşunare pe pagina evenimentului că a fost nasol şi prost organizat).

Mă, nene, tu ăla care din proprie iniţiativă şi cu niciun pistol la tâmplă ai dat ăia 40 de lei pe bilet la intrare de unde naiba mai ai cuvinte-n gură să spui că nu s-au meritat banii, că berea era prea scumpă sau că te costa 1 leu garderoba. Ghici ce, dacă luai biletu’ în avans, îţi rămânea şi de o bere şi de garderobă. Prin urmare, degeaba te caci pe tine ca un scârţar care stă pe pensia bunicii. Altă chestie, dacă nu ţi s-a părut evenimentul aşa interesant, de ce naiba ai stat până la 4 dimineaţa ca să te îmbulzeşti la garderobă? Înţeleg, nici mie nu mi s-a părut tot warm up-ul atât de interesant, da’ aşa e în general, nu poţi merge undeva ca să-ţi auzi doar playlist-ul tău. Poate că unii nu suportă fix bubuielile tale preferate, şi, vorba aia, nu eşti la petrecerea ta privată.

Dacă eşti paraşută cu gentuţă roz şi ai venit la concert doar pentru că prietenul prietenei tale a ajuns la pubertatea muzicală şi a auzit o piesa de la Zeds (cel mai probabil popularul mix de la Massive Attack), asta nu-ţi dă ţie niciun drept să transformi ringul de dans în spaţiul tău personal în care zaci ca un hoit şi-ţi sorbi din cocktail. Nu fă mutre de limonadă când mă vezi dansând, că d-aia se şi numeşte ring de dans. Ah, nu-ţi convine că ritmul meu întrece dubstep-ul şi se apropie de crunk? Scuzele mele, data viitoare când mai prind una de genul ăsta, promit să-i dau mai tare cu cotu’ în gură, măcar să-i rămână semn.

În final, pot spune că s-a meritat efortul atât financiar cât şi cel fizic. Am ignorat minorii, am încercat să nu-i rănesc, menghina de la garderobă a fost o adevărată experienţă de viaţă, coatele în gurile fetiţelor de bani gata îmi vor lumina zilele viitoare, muzica a fost maxim super turbo şi toţi rataţii care îşi dau impresii şi-şi scriu reproşurile pe facebook sunt invitaţi să-şi treacă un glonţ prin frunte. Sper ca la următorul concert Zeds Dead să nu vă mai prin pe acolo.

Personaj feminin

Standard

Ea era o fată simplă de la ţară, neştiutoare, care a terminat liceul într-o localitate a cărui nume nu-ţi spune nimic, cap de listă, a-nvăţat ecuaţiile de gradul doi şi şi-a făcut loc printre premianţi plătind profesorii cu ouă şi cartofi. Părinţii o ţineau în lesă, era muncită, bătută de tac-su şi certată de maică-sa când fusta nu-i acoperea genunchii.

Ajunsă-n Bucureşti, la facultate şi-a schimbat brusc mentalitatea datorită colegelor de cămin. S-a răzvrătit, a împins spre limite. Totul doar pentru a primi din partea mea calificatiful de SKANK.

Scuză-mă dacă greşesc, da’ crede-mă pe cuvând când spun că nu impresionezi pe nimeni cu figurile astea de mare divă venită de la coada vacii. Dacă ţi-ai luat ţoale de la Zara şi nu mai stiu eu ce sloboz de firmă asta nu înseamnă că te-ai cizelat. Fă, decât să-ţi dai banii pe cocktail-uri scumpe-n centru vechi mai bine ai pune mâna pe o carte de la vreo tarabă, nu de alta, dar deschiderea gurii în public devine pentru tine o scurgere apocaliptică spre imbecilitate agasantă.

Te-nţeleg, crede-mă, ştiu că te-a abuzat tac-tu, dar asta nu înseamnă că trebuie tu, la rândul tău, să abuzezi de răbdarea celor din jur. Dacă ţi-ai decolorat părul nu eşti mai orăşeancă, dacă ţi-ai trântit 10 poze în lenjerie intima pe facebook, nu eşti mai sexi, dacă citezi din marii filosofi, nu eşti mai deşteaptă, dacă ne anunţi mereu ce mănânci, ce bei, ce fuţi, ce cluburi frecventezi, clar nu eşti interesantă.

Te chinui prea mult să pari ceva ce nu eşti. Nu uita de unde ai venit şi nu uita că superioritatea asta a ta impertinentă ne face doar să vomăm înjurături subtile la adresa ta. E doar în imaginaţia ta că te-ai schimbat în bine. În concluzie eşti doar o căzătură de fată cu 0 calităţi vizibile.

Să vorbim despre cluburi

Standard

Si-am ajuns si eu la concert Toy Machines in megaextrasuper club Vox Suceava. Nu zic nimic de trupa, pentru ca au cantat super. Problema mea s-a invartit in jurul oamenilor care au fost prezenti acolo. In afara de faptul ca media de varsta in club nu depasea 17 ani, mai erau si mici exceptii precum “oamenii aia buni”, clasa aia sociala care nu se incadreaza in nici o categorie. Oamenii aia care se-mbraca super smecher si care umbla prin Bucuresti pe strada cu capu` pe spate si nasu-n cer. Oamenii aia care nu stiu sa salute, da` se uita isteric la tine timp de 2 ore cat iti faci de cap pe ringu` de dans

Sa revenim la varsta medie. Intru in club si ma simt batrana. Intru in toaleta fetelor si imi dau seama ca sunt cea mai inalta de acolo (eu am un metru si un scartz). Aud numai discutii de-alea de pitipoance si pustoaice, discutii despre cosuri si pubertate, buletin si altele. A fost superb. Ma simt batrana.

Imbracamintea, diverse. De la DC, la dreduri + ciocate si nu glumesc. De la tricouri sport, la rochite indecente. Ba, chiar am avut ocazia sa vad si boboci de liceu cu titlu de miss si mister imbracati ca la nunta. Partea asta n-am inteles-o.

All in all, mirosea a oaie. In club era prezent si un brad de craciun, toti erau agitati. Cred ca am vazut de toate ieri, lipseau doar moscoforii.