Ziua 6: Luni dimineata m-am pornit din nou spre morga aia de policlinica. De aceasta data mi-am luat insotior pentru orice eventualitate: crapat in strada, decedat la metrou, cazut pe scari si rupt gatu’ etc.
Din nou, am avut programarea numarul 15 la ora 11:00. Exact aceeasi programare pe care am avut-o si vineri. Am venit impacata cu gandul, stiind ca vor exista intarzieri, insa nu ma asteptam absolut deloc la ceea ce va urma.
In sala de asteptare erau doua persoane programate la ora 11:00 : programarea numarul 10 si programarea numarul 11. Ce surpriza morbida! Frustrata aia de asistenta, pe langa faptul ca nu are habar sa tasteze la un laptop in secolul XXI, nu stie nici sa faca o programare. Cum cacat sa programezi 3 oameni in acelasi timp la ortopedie? Controlul dureaza 20 de secunde, iar la 11:01 ai alte 3 programari? Intrebare pusa, raspuns descoperit in urmatoarele minute. Asteptand ca niste animale la eutanasie am avut surpriza sa vad alti 3 posibili pacienti care au venit. Care mai de care cu probleme existentiale: un mos cu tensiune ridicata care vroia un tensiometru (desigur ca la ortopedie ti se ia tensiunea..), un domn care si-a luat liber 30 minute de la munca si vroia sa intre urgent etc. Nu vreau sa intru in alte detalii, deoarece oamenii ce asteptau la fel ca si mine nu au nicio vina ca sunt bolnavi.
Idee de baza a acestei zile petrecute la ortopedie este ASTEPTAREA. Am reusit sa intru in cabinet dupa 2 ore! De ce va intrebati? Pentru ca absolut toti oamenii care au venit inainte si dupa mine au intrat INAINTEA mea, decizie luata voluntar de catre asistenta. Ea iesea pe hol si chema fiecare pacient inaintru, ignorand complet fata mea schimonosita de durere si protestele mele. Programare la 11, sigur. Cu hernie de disc, dureri insuportabile si nervii la pamant, pacientului ii face bine o frumoasa asteptare de 2 ore intr-o sala in care nu te poti intinde, iar singura pozitie “jos” este pe un scaun complet incomod care nu are nimic in plus fata de un scaun electric in acest moment (poate doar partea cu electricitatea).
Doua ore de asteptari pentru nimic. 5 minute am stat in cabinet, 5 minute in care nu mi s-a zis nimic nou. Doctorita nici nu s-a obosit sa se ridice de la birou sa-mi palpeze coloana (macar sa cred ca vrea sa ma ajute). Am cerut trimitere la RMN, mi s-a zis ca nu este nevoie. Doamna doctor a refuzat complet aceasta cerere de parca ar fi platit ea RMN-ul din propriul buzunar. I-am spus ca nu ma intereseaza cat costa, doar sa imi dea o trimitere, insa raspunsul a fost tot acelasi: NU. Surprizator sau nu, nici medical nu a vrut sa imi dea. Pentru ca am avut o singura adeverinta de la munca, iar prima mea vizita a fost la doctorul de familie, adeverinta in original a ramas acolo. La ortopedie eu m-am prezentat cu o copie, insa asta nu a fost indeajuns de buna pentru doctorul de aici. Trebuia sa aduc adeverinta in ORIGINAL, ceea ce inseamna un nou drum la medicul de familie si din nou inapoi la ortopedie. Cam multe drumuri pentru cineva cu hernie, nu? Ce conteaza, nu e ca si cum doctorul ortoped ar fi avut durerile mele.
Fara trimitere si fara medical, am considerat ca nu mai am nimic de pierdut, asa ca mi-am varsat of-ul. Le-am spus doctorilor ca am de gand sa merg la o clinica privata sa-mi fac RMN-ul si restul pentru ca nu mi se pare normal ca un pacient diagnosticat cu hernie sa astepte 2 ore, sa fie pus pe drumuri si sa i se refuze o amarata de trimitere, nu mi se pare normal ca un pacient cu hernie de disc sa fie diagnosticat pe baza unui stranut, dar sa i se refuze posibilitatea de a afla ce vertebre sunt afectate. Cum as putea sa fac un tratament special daca nu stiu ce am? Am nevoie de gimnastica medicala, de masaj, de kinetoterapie, dar toate astea pot sa le fac DOAR daca stiu exact ce am? Daca am nevoie de operatie? Daca e grav? Daca am altceva, iar diagnosticul e gresit? Doctorita a dat din umeri, ignorand complet ce turuiam si mi-a zis sa ii aduc adeverinta de la munca in original, altfel ea nu da medicale pentru ca “asta incalca legea”. Oblivious. M-am simtit de parca purtam o discutie cu un cartof retardat mintal. Am tacut, am dat buna ziua si am plecat.
Nu stiu cum este posibil asa ceva. Inteleg ca sunt tanara si in putere, inteleg ca am toleranta ridicata la durere, insa comportamentul acestor “doctori” este inacceptabil. Macar de-mi ofereau un motiv VALID pentru care toate babale au intrat inaintea mea la doctor. Macar de-si cereau scuze si-mi dadeau un cacat de trimitere la RMN. Nu costa nimic daca-mi trantea o mazgalitura pe foaie c-o parafa retardata doar ca sa umblu mai departe pe la RMN-uri. Nu costa nimic. Nu costa nimic daca imi dadea medical si-mi spunea “adu-mi adeverinta aia cand ti se reface spatele” sau “poti trimite pe cineva sa o aduca”. Nu. Trebuia eu, om cu spatele rupt in doua, sa umblu pe drumuri ca sa le aduc o bucata de foaie infecta. Trebuia eu, om cu spatele rupt in trei, sa astept 2 ore pentru a primi doar refuzuri. Este trist ce se intampla. Este trist mai ales pentru ca eu sunt unul din multii angajati care platesc taxe pentru aceste servicii. Inteleg, salariile doctorilor nu sunt bune, salariile doctorilor sunt o batjocura, situatia lor este din ce in ce mai precara.. dar asta nu inseamna ca au dreptul divin sa-si tratezi pacientii ca pe niste carpe. Eu am fost civilizata, am asteptat, am strans din dinti, insa n-am primit nimic in schimb. Nici macar un cacat de consolare ca-mi va trece durerea. Cand am precizat ca am asteptat doua ore ca sa intru in cabinet si incepe sa ma doara spatele foarte tare, stimabila doamna doctor si-a strans buzele intr-un cerculet dezaprobator si mi-a zis “nu e de la stat domnisoara, e de la mers, nu trebuia sa umblati atata pe afara”. NU ZAU!? Ma trimiti de la ortopedie la doctorul de familie, inapoi la ortopedie, inapoi la doctor cu zece programari si zece mii de minute de asteptare, cu prezenta mea obligatorie acolo, dar eu NU TREBUIE SA UMBLU? Fuck off.
Urmeaza ziua 7.
zmeura nervoasă 