Awkward

Well, this is awkward.. not the word itself, but the situation in which I always get.

Mi-am oferit mie plăcerea de a fi fericită într-un vortex de idei bune care persistau la un moment dat. Dar, roata se învârte, as usual. În decurs de câteva zile am reuşit imposibilul: demisie, sălbăticie, schimbare de strategie, schimbare de look, schimbare pur şi simplu, idei noi şi mai întunecate ca niciodată. So, I lied, am subiecte de blog, voi continua să scriu.

Am găsit un serial nou, puţin cam copilăros pentru ceea ce-mi place mie, dar what the heck, mi-am petrecut weekend-ul uitându-mă la Jackass şi Viva la Bam, deci îmi permit. Se numeşte “Awkward” şi oricât de awkward ar fi situaţia, puştoaica aia de liceu defineşte nişte probleme universal valabile ale universului meu.

M-am făcut prea fericită în situaţiile actuale şi m-am complăcut prea mult în etichetările pe care le-am primit. De ce să mint?

Prietenii ăştia. Mi-am găsit un prieten minţind ca un ignorant anost, ca pe urmă să mă privească nonşalant în ochi fără a vrea să-mi “astâmpere” supărarea. Uite, cam asta e. Nu-mi plac oamenii falşi care nu dau doi bani pe persoanele care chiar ar putea să reprezinte ceva. Adică, eu credeam că fac un lucru bun pentru omul respectiv, că îi sunt alături, însă a preferat să mă lase cu ochii în soare. E cel mai frustrat lucru să ţi se ceară ajutorul şi pe urmă să fii lăsat aşa, ca un fraier. Nu de alta, dar se pliază perfect pe povestea aia cu Ionel şi lupul. Data viitoare când îmi va cere ajutorul, voi fi undeva acolo, în depărtare, privind sarcastic.

Interior deteriorat sau e un upgrade? Mi-am depăşit fără să vreau situaţia în care aş fi vrut să rămân. E un fel de superioritate spirituală ce depăşeşte carnalitatea. Am încercat să-mi ignor impulsurile, dar la naiba, I just need more and more. Devin dependentă de atenţia respectivă şi de beneficiile alea ciudate. E ca un drog.

Demisie. Sounds like a plan, doar că îmi lipseşte cu desăvârşire iniţiativa de a o lua din nou de la capăt şi suportul ăla de care am nevoie. Par eu aşa fenomenală şi dură, dar sunt şi eu om şi m-am săturat să caut consolare în oamenii pe care îi consider apropiaţi, deşi sunt prea departe.

Sălbăticie. Asta e pentru că toţi apropiaţii mei ştiu cum reacţionez la alcool, dar, încă o dată, am dus totul la un alt nivel, ajungând până la performanţa de a număra ochii care mă privesc şi de a număra fraierii pe care reuşesc să-i prostesc într-o noapte. This is just not me. I’ve got to save me from myself.

Schimbare. Sunt, evident, ca de fiecare dată când un câcat se întâmplă, să trec printr-o schimbare majoră. Perspectivele sunt infinite, trebuie doar să am curaj să le fac. Va fi o supriză, deja am început.

Cam atât pentru astăzi. Se poate observa cum încep să tratez blog-ul ăsta ca pe un jurnal, but you can not imagine the immensity of the fuck I do not give.